Anulare act administrativ. Sentința nr. 124/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA

Sentința nr. 124/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 29-06-2015 în dosarul nr. 2166/118/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR. 124/CA

Ședința publică din 29 Iunie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE R. N. B.

Grefier L. B.

S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta . - PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAȘI S.R.P.L. cu sediul în Iași, ., județ Iași, în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G., cu sediul în G., . și ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. cu sediul în localitatea C., . nr. 18, județ C., având ca obiect anulare act administrativ.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 18 iunie 2015, și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, potrivit dispozițiilor art.394 NCPC, a amânat pronunțarea la data de 25.06.2015, 29.06.2015, când a pronunțat următoarea hotărâre:

CURTEA,

Asupra acțiunii în contencios administrativ de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. - Secția C. Administrativ și Fiscal la data de 19.03.2014 și înregistrată sub nr._, reclamanta ., în insolvență, în contradictoriu cu pârâtele Direcția G. Regională a Finanțelor Publice G. și Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. a solicitat instanței ca prin hotărâre a se dispune:

- anularea Deciziei nr. 450/30.10.2013 privind soluționarea contestației depusă de . emisă de ANAF - DGRFP G. - Serviciul soluționare contestații;

- anularea Decizie de impune privind obligațiile fiscale de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 658/23.01.2013 emisă de DGRFP (DGFP C.) și a Raportului de inspecție fiscală încheiat în data de 21.01.2013 întocmit de DGFP - ANAF - SAF - AIF C..

În motivarea acțiunii, a arătat că urma inspecției fiscale efectuată de către DGFP - AFP C. SAF - AIF, al cărui obiectiv l-a constituit verificarea modului de constituire, declarare și virare a impozitului pe profit și taxa pe valoarea adăugată, s-a stabilit că reclamanta datorează bugetului de stat suma de 4.256.251 lei reprezentând: 1.175.137 lei impozit pe profit, 565.045 lei accesorii aferente impozitului pe profit, 1.469.332 lei taxă pe valoarea adăugată și 1.046.737 lei accesorii aferente taxei pe valoare adăugată.

Organul de inspecție fiscală a consemnat în raportul de inspecție fiscală că, în perioada 01.01._12, supusă verificării, societatea a depus declarațiile privind obligarea de plată la bugetul general consolidat și declarațiile anuale privind impozitul pe profit și că cheltuielile cu prestări servicii și materiale de construcții în sumă de 7.344.608, 82 lei sunt nedeductibile.

În ceea ce privește cheltuielile în cuantumul arătat, s-a consemnat în actul de control că facturile emise de . Company SRL, ., ., . SRL, . SRL, . SRL, . nu sunt întocmite conform art. 155 alin.5 din Legea nr. 571/2001, nu sunt însoțite de avize sau alte documente care să justifice că marfa a fost livrată și că serviciile au fost prestate, ca unele dintre societățile menționate fie nu funcționează la sediul declarat, fie nu au depus declarația 394 iar dacă au depus-o, în aceasta nu sunt cuprinse operațiunile cu ..

Organul de control, constatând că au fost încălcate disp. art. 21 alin.1, coroborat cu art.155 alin.5 lit. c), h), a calculat profitul impozabil pe perioada 2007 - 2012 stabilind un impozit pe profit suplimentar în sumă de 1.175.137,44 lei, penalități și majorări de întârziere în cuantum de 1.740.182 lei.

În ceea ce privește taxa pe valoare adăugată, organul de control a constatat că suma de 1.469.331,8 lei, înregistrată în contabilitate cu acest titlu, nu îndeplinește condițiile legale de deductibilitate.

Societatea a înregistrat TVA în sumă de 1.469.331,8 lei aferentă cheltuielilor cu prestări servicii și cheltuielilor cu materiale de construcții furnizate de societățile comerciale, dar pentru care au fost emise facturi incomplete, cu încălcarea prevederilor art.146 alin.1, art. 155 alin.5 din Codul fiscal, facturi ce nu sunt însoțite de documente justificative care să ateste realitatea operațiunilor și din care să rezulte că au fost utilizate în scopul obținerii de venituri impozabile.

S-a constatat de către organul de inspecție fiscală că au fost încălcate dispozițiile art.145 lit. a, art.145 alin.1 Cod fiscal, pct. 46 alin.1 din HG nr. 44/2003 privind Normele de aplicare a Codului fiscal.

Penalitățile și majorările de întârziere calculate asupra sumei datorate bugetului de stat cu titlu de TVA însumează 1.046.737 lei.

Ca urmare a celor constatate și reținute în Raportul de inspecție fiscală, Direcția G. a Finanțelor Publice C. a procedat la emiterea Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 658/23.01.2013.

Reclamanta a formulat contestație împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 658/23.01.2013, decizie emisă în baza Raportului de inspecție fiscală din data de 21.01.2013, în motivare arătând că toate înregistrările în evidența contabilă au fost efectuate în baza documentelor justificative întocmite conform legii (facturi, contracte, note de recepție, bonurilor de consum), iar plata serviciilor prestate și a materialelor de construcții a fost efectuată prin virament bancar.

ANAF - Direcția G. Regională a Finanțelor Publice G. - Serviciul Soluționare Contestații prin Decizia nr.450/30.10.2013 privind soluționarea contestației depusă de . a respins ca neîntemeiată contestația formulată pentru suma totală de 4.256.251lei reprezentând: impozit pe profit (1.175.137 lei), dobânzi/majorări de întârziere aferente impozitului pe profit (388.774 lei), penalități de întârziere aferente impozitului pe profit (176.271 lei), taxă pe valoare adăugată (1.469.332 lei), dobânzi/majorări de întârziere aferente taxei pe valoare adăugată (829.109 lei), penalități de întârziere aferente taxei pe valoare adăugată (217.628 lei) stabilită de SAF - Activitatea de inspecție Fiscală C. prin Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. F - CT 83/21.01.2013 și înregistrată sub nr.658/23.01.2013.

Astfel cum s-a consemnat în Raportul de inspecție fiscală încheiat la data de 21.01.2013 și cum s-a reținut în Decizia nr.450/30.10.2013, în realizarea obiectului de activitate reclamanta a achiziționat diferite cantități de marfă sau a beneficiat de servicii în baza raporturilor contractuale încheiate cu un număr de șapte societăți comerciale.

Reclamanta și . Company SRL a încheiat contractele de prestări servicii de construcții nr. 21/01.04.2010 și 6/05.05.2010, precum și contractul de vânzare cumpărare nr. 22/01.04.2010, contracte în baza cărora au fost executate lucrări de construcții și au fost livrate diferite mărfuri.

În actul de control și în deciza de soluționare a contestației se reține că nu au fost încheiate contracte și că facturile emise în perioada mai - decembrie 2010 nu sunt însoțite de avize de expediție sau alte documente care să justifice că marfa a fost licrată și că serviciile au fost prestate, susțineri contrazise de înscrisurile anexate.

Toate facturile sunt întocmite cu respectarea prevederilor art.155 alin.5 lit.c) și f) din Legea nr. 571/2003, prin menționarea denumirii ambelor societăți, identificarea lor prin numărul de înmatriculare în registrul comerțului, menționarea contului bancar, a produselor și serviciilor pentru care au fost emise, cantitatea, valoarea acestora, indicarea codului de identificare fiscală și TVA.

Factura fiscală este document justificativ, care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, efectuate conform art.6 din Legea contabilității nr. 81/21, ea constituind un mijloc de probă cu privire la operațiunea facturată. Factura, prin ea însăși, probează existența unui contract consensual, chiar nematerializat în forma scrisă.

Organul fiscal nu a solicitat și alte documente care să ateste, suplimentar, existența reporturilor contractuale și, pe cale de consecință, realitatea cheltuielilor deductibile înregistrate de reclamantă în contabilitate.

Mai mult decât atât, s-au întocmit note de intrare-recepție și bonuri de consum, au fost întocmite situații de lucrări și devize de lucrări.

Precizează reclamanta că materialele și serviciile au privit edificarea ansamblului rezidențial B. N. și aducerea în stare de folosință a unei ambarcațiuni.

În mod greșit s-a apreciat în soluționarea contestației ca situațiile de lucrări anexate facturilor nr. 159/09.06.2010, 170/15.06.2010 și 807/08.08.2010 întocmite de . Company SRL nu fac dovada prestării efective a serviciilor.

Toate plățile efectuate de reclamantă au fost efectuate prin bancă, fapt atestat de extrasele de cont, în baza cărora au fost efectuate operațiunile contabile.

Dacă organul de control ar fi solicitat documentele contabile și le-ar fi examinat ar fi constatat că deducerea cheltuielilor în cuantumul de 1.885.766,99 lei era pe deplin justificată, întrucât acestea au fost efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, astfel cum impun dispozițiile art.21 alin.1 din Codul fiscal.

Vânzarea cumpărarea mărfurilor, prestarea serviciilor de construcții și prestarea serviciilor de reparații și verificarea unei ambarcațiuni aflată în patrimoniul reclamantei constituie, contrar celor reținute în actul de inspecție fiscală și în motivarea respingerii contestației, constituie activități comerciale desfășurate în scopul obținerii de venituri supuse impozitării.

În temeiul contractelor nr.12/17.07.2009 si 15/19.07.2009 încheiate cu S.C. Logic Land S.R.L. V., în perioada 01.11._09, ne-au fost vândute materiale de construcție și au fost prestate servicii de fasonare fier beton.

Mărfurile cumpărate, serviciile prestate si facturate de către S.C. Logic Land S.R.L. au fost recepționate de reclamantă procedându-se la întocmirea notelor de intrare- recepție (NIR).

O parte din mărfurile achiziționate au fost vândute, pentru încasarea prețului acestora reclamantei emițând facturi întocmite cu respectarea dispozițiilor art.155 alin.5 Cod fiscal. Prin vânzarea mărfurilor, societatea a obținut venituri supuse impozitării.

Contractele, facturile emise cu respectarea disp. art.155 alin.5, NIR-urile sunt documente justificative prin care se face dovada efectuării operațiunii sau intrării in gestiune, astfel ca în mod greșit reținut ca suma de 3.835.231,10 lei nu reprezintă cheltuieli deductibile potrivit art.21 alin.4 lit.f) Cod fiscal.

În perioada 05-23.12.2011, reclamanta a achiziționat de la S.C.Cumi Const S.R.L. diferite cantități de materiale de construcții, pentru plata prețului acestora furnizorul emițând facturi in care sunt menționate denumirea ambelor societăți, identificarea lor prin numărul de înmatriculare în registrul comerțului, indicarea codului de identificare fiscala, menționarea contului bancar, a produselor și serviciilor pentru care au fost emise, cantitatea, valoarea acestora și a TVA.

Mărfurile cumpărate de reclamantă au fost recepționate întocmindu-se note de intrare-recepție.

Facturile întocmite cu respectarea prevederilor art.155 alin.5 si NIR-urile fac dovada realității vânzării - cumpărării de marfa, astfel ca înregistrarea contabila a cheltuielilor deductibile în suma de 3.632,84 lei este corect efectuata, contrar celor menționate în Raportul de inspecție fiscala și în considerentele deciziei prin care a fost soluționata contestația.

S.C. Rom Conect Internațional S.R.L a livrat in perioada 31.01 - 15.03.2009 materiale de construcții și a prestat servicii, emițând facturi ce respectă cerințele art.155 alin. 5 Cod fiscal.

Facturile întocmite cu respectarea prevederilor art.155 alin.5 si NIR-urile fac dovada realității vânzării - cumpărării de marfa, astfel ca înregistrarea contabila a cheltuielilor deductibile in suma de 1.292,50 lei este corect efectuata, contrar celor menționate în Raportul de inspecție fiscala și în considerentele deciziei prin care a fost soluționata contestația.

În ce privește relația contractuala cu S.C. Original Business Trade S.R.L, susținem ca în mod greșit s-a reținut ca suma de 220.177,39 lei, reprezentând contravaloarea materialelor achiziționate de aceasta in perioada 01.10._09, nu constituie o cheltuiala deductibila fiscal.

Marfa cumpărata de subscrisa a fost însoțită de facturi fiscale emise de furnizor cu respectarea dispozițiilor art.155 Cod fiscal, prin menționarea denumirii ambelor societăți, identificarea lor prin numărul de înmatriculare în registrul comerțului, menționarea contului bancar, a produselor si serviciilor pentru care au fost emise, cantitatea, valoarea acestora, indicarea codului de identificare fiscala si a TVA.

Ulterior, reclamanta a revândut marfa achiziționată de la S.C. Original Business Trade S.R.L., încasarea contravalorii acesteia fiind încasată în baza facturilor pe care, la rândul nostru, le-am emis, obținând venituri impozabile din aceasta operațiune, cheltuielile pe care le-am efectuat sunt deductibile fiscal.

Facturile astfel emise constituie documente justificative pentru înregistrarea lor în contabilitate, cu atât mai mult cu cat, am făcut dovada intrării mărfii în patrimoniul societății și prin notele de intrare recepție întocmite.

În perioada 29 - 30.12.2009 ne-au fost livrate materiale de construcții de către S.C. Agro Stelny S.R.L, transporturile fiind însoțite de facturile emise de furnizor.

Marfa achiziționată a fost recepționată și a intrat în gestiunea societății în baza normelor de intrare recepție.

Prețul mărfii achitat de subscrisa constituie o cheltuiala deductibila fiscal, revânzarea mărfii conducând la realizarea de venituri supuse impozitării.

Factura emisă de S.C. B. Achiziții S.R.L. constituie documentul justificativ în baza căruia a fost înregistrate în contabilitate cheltuiala de 78.000 lei ce reprezintă cheltuiala deductibila fiscal, întrucât marfa a fost cumpărata în scopul obținerii de venituri, a fost recepționată și intrată în gestiunea societății în baza NIR. De asemenea factura a fost întocmita cu respectarea dispozițiilor art.155 Cod fiscal.

Organul de inspecție fiscala, cât și cel care a soluționat contestația reclamantei a aplicat greșit dispozițiile textelor de lege invocate în justificarea calculării impozitului suplimentar pe profit.

Potrivit art. 19 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, profitul impozabil se calculează ca diferența între veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile.

Cheltuielile deductibile, conform art.21 alin.1 sunt numai acele cheltuieli efectuate în scopul realizării de venituri impozabile.

Conform art.21 alin.4 literele f) și m) nu sunt deductibile cheltuielile înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document justificativ prin care să se facă dovada efectuării operațiunii, precum și cheltuielile cu prestări de servicii pentru care contribuabilul nu poate justifica necesitatea prestării acestora în scopul activităților desfășurate și pentru care nu sunt încheiate contracte.

În speță, achiziționarea de materiale de construcție, cât și revânzarea unei părți din acestea, s-au efectuat în scopul realizării de venituri.

Cat privește documentele care au stat la baza operațiunilor efectuate, s-a susținut de către organul fiscal si de DGRFP G. ca facturile emise de furnizorii reclamantei nu constituie documente care fac dovada operațiunilor, acestea neavând la baza contracte legal încheiate, nefiind însoțite de avize de expediție, nefiind întocmite cu respectarea art.155 alin.5 din Codul fiscal.

Factura fiscală este document justificativ, ea constituind un mijloc de probă cu privire la operațiunea facturată. Factura, prin ea însăși probează existența convenției părților.

Facturile au însoțit marfa livrată, neimpunându-se emiterea avizelor de expediție, acestea din urmă însoțind transportul atunci când factura este emisă ulterior. Avizul de însoțire a mărfii sta la baza întocmirii facturii în situația în care mărfurile au circulat fără factură.

Cât timp materialele de construcție au fost folosite în lucrările de construcții efectuate de reclamantă în ansamblul rezidențial B. N. cât și la revânzare, iar serviciile au fost prestate în baza unor convenții legal încheiate, este evident că toate cheltuielile au fost efectuate în scopul realizării de venituri și sunt, conform art.21 alin.1 Cod fiscal, cheltuielile deductibile.

În motivarea soluției de respingere a contestației reclamantei, s-a reținut că în facturile de achiziție au fost menționate cantități de marfă mai mari decât capacitatea unui mijloc de transport, ce necesitau efectuarea mai multor transporturi, deci impuneau întocmirea avizelor de expediție.

Facturile privitoare la aceste mărfuri nu au fost identificate prin număr, data emiterii, denumirea furnizorului și a beneficiarului, astfel încât să se poată verifica realitatea celor reținute de DRGFP G. în decizia nr. 450/30.10.2013.

Potrivit art.11 alin.1/1 Cod fiscal, contribuabilii declarați inactivi conform art.78/1 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală,care desfășoară activități economice în perioada de inactivitate, sunt supuși obligațiilor privind plata impozitelor și a TVA, dar nu beneficiază de dreptul de deducere a cheltuielilor și a TVA. Această normă se aplică dosar contribuabililor declarați inactivi, iar nu și partenerilor contractuali ai acestor.

Recalcularea bazei de impozitare cu consecința stabilirii impozitului p profit suplimentar în sumă totală de 1.175.137, 44 lei s-a efectuat cu încălcarea normelor evocate.

Nefiind datorată suma de 1.175.137,44 lei reprezentând impozit suplimentar pe profit, nu este datorată nici suma de 565.045 lei cu titlu de dobânzi, majorări și penalități de întârziere calculate conform art. 120 alin. 1 și 7, art. 121 alin.1 și art.120 indice 1 alin.1 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

În ceea ce privește TVA în sumă totală de 1.469.332 lei, stabilită suplimentar, solicită a se reține că reclamanta este îndrituită să-și exercite dreptul de deducere a acestei taxe înscrisă în facturile emise pentru marfa achiziționată de la societățile mai sus arătate, societăți care nu și-au îndeplinit obligația de a depune declarația 394.

Fiind respectate cerințele art.145, art.146, respectiv achiziționarea mărfurilor și serviciilor în scopul utilizării în folosul operațiunilor taxabile și existența facturilor întocmite conform art.155 Cod fiscal TVA în sumă totală de 1.469.331,80 este deductibilă.

Faptul că cei șapte furnizori ai reclamantei, fie nu mai funcționează la sediul declarat, fie au fost declarați inactivi (ulterior operațiunilor comerciale derulate cu reclamanta ) pentru nedepunerea declarației 394, că aceștia nu au colectat TVA și nu și-au achitat obligația la bugetul general consolidat nu poate atrage sancțiunea nedeductibilității TVA.

Menționează reclamanta că a întocmit și depus la ANAF C. decontările TVA, iar documentele înregistrate în jurnalul pentru cumpărări întrunesc condițiile de deducere prevăzute de art.145 alin. 1 și 2 lit. a), art. 146 alin.1 lit. a) din Codul fiscal, astfel cum însuți organul de control a reținut în raportul de inspecție fiscală.

Toate plățile către furnizor au fost efectuate prin virament bancar, fiecare plată fiind efectuată în baza documentelor justificative.

Nu poate fi înlăturat dreptul reclamantei de deducere TVA motivat de neîndeplinirea de către cele șapte societăți a obligațiilor de depunere a declarațiilor fiscale. Neîndeplinirea obligațiilor e le incubă conform normelor fiscale este de natură a atrage răspunderea contravențională care au respectat normele legale în material.

Cum, în mod legal a fost dedusă TVA în suma de 1.469.331,80 lei, nu sunt datorate nici dobânzile /majorările și penalitățile de întârziere 1.046.737 lei (829.109 lei dobânzi/majorări de întârziere și 217.628 lei penalități de întârziere) accesorii calculate asupra creanței principale.

Pentru toate aceste considerente, reclamanta solicită admiterea acțiunii și a se dispune anularea Deciziei nr.450/30.10.2013 privind soluționarea contestației depuse de . emisă de ANAF -DGRFP G. - Serviciul soluționare contestații, anularea Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale de plată stabilite de inspecția fiscală nr.658/23.01.2013 emisă de DGRFP (DGFP C.) și a Raportului de inspecție fiscală încheiat în data de 21.01.2013 întocmit de DGFP -ANAF -SAF-AIF C..

În drept, s-au invocat disp. art.218 alin.2 Cod procedură fiscală, art.1 și art.11 din Legea nr. 554/2004.

În probațiune s-a încuviințat proba cu înscrisuri, proba cu expertiză contabilă.

Pârâta DGRFP G. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii privind anularea actelor contestate ca nefondată, arătând că, astfel cum reiese din raportul de inspecție fiscală, societatea petentă a înregistrat în evidența contabilă cheltuieli cu materiale de construcții și prestări de servicii (transport marfă și construcții ) în sumă totală de 7.344.608,82 lei în baza facturilor fiscale înscrise în anexa 2 a raportului de inspecție fiscală emise de furnizori ce nu își îndeplinesc obligațiile declarative, respectiv: . Company SRL, ., ., . SRL, . SRL, . SRL și ..

În urma verificării, organele fiscale au constatat faptul că facturile emise de societățile sus-menționate către . nu sunt însoțite de avize sau alte documente care să justifice că marfa a fost livrată și că serviciile au fost prestate. S-a mai constatat că aceste facturi nu sunt întocmite în conformitate cu prevederile art. 155 alin. 5 din Codul fiscal. Prin urmare, organele fiscale nu au acceptat la deducere cheltuielile în sumă de 7.344.608,82 lei, în temeiul art. 21 alin. 1 și 4 și art. 155alin. 5 lit. c și h din Codul fiscal, întrucât societatea petentă nu a putut face dovada efectuării acestora în scopul obtinerii de venituri impozabile iar facturile fiscale care au stat la baza înregistrării acestor cheltuieli nu cuprind toate elementele obligatorii prevăzute de Codul fiscal.

Din prevederile legale incidente (art. 19 alin. 1, art. 21 alin. 1 și 4 lit. f și m din Codul fiscal și cpt. 12, 44 și 48 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, respectiv art. 6 alin. 1 și 2 din legea contabilității nr. 82/1991) rezultă că pentru ca o cheltuială să fie considerată deductibilă fiscal la calculul profitului impozabil trebuie să aibă la bază o operațiune reală efectuată, precum și documente care să facă dovada realizării acestei operațiuni.

Asa cum se poate observa din facturile fiscale anexate, facturi emise de furnizorii menționați, în baza cărora petenta a înregistrat cheltuieli cu materiale de construcții și cheltuieli cu prestări servicii (transport marfă și construcții), facturi înscrise în anexa nr. 2 a raportului de inspecție fiscală, rezultă că la rubrica „Nr. aviz de însotire a mărfii” nu este completat numărul avizului, la rubrica „Date privind expeditia”nu sunt completate ”Mijlocul de transport…nr….expeditia s-a efectuat in prezenta noastră la data de ….ora…semnaturile..” (cu exceptia facturilor emise de . in care s-a mentionat doar data).

Avand in vedere ca transportul materialelor de constructii este conditionat de capacitatea mijloacelor de transport auto, cantitatea mentionata in facturile de achizitie fiind mai mare decat capacitatea unui mijloc de transport auto, necesitand efectuarea mai multor transporturi cu mijloacele auto, se retine că acest fapt implică în mod obligatoriu întocmirea avizelor de insotire a mărfurilor pe timpul transportului precum si a documentelor de transport, respectiv: foi de parcurs, etc. Societatea nu a prezentat pana la data finalizarii inspectiei fiscale avize de însotire a mărfii, documente de transport care să dovedească faptul că marfa reprezentând materiale de constructie a fost într-adevăr livrată.

Prin prezentarea bonurilor de consum, petenta vrea să dovedească faptul ca materialele înscrise în aceste facturi au fost scăzute din gestiunea societății în vederea încorporării în imobilele pe care sustine că le-a construit, însă nu anexează documente justificative cu privire la încărcarea în gestiunea societății a acestor materiale (note de recepție). Mai mult, petenta nu face dovada faptului că materialele înscrise în aceste bonuri de consum au fost într-adevăr încorporate în imobilele pe care sustine că le-a construit în vederea realizării de venituri impozabile.

Pentru serviciile de transport prestate de către . Company SRL, ., . și . SRL, societatea petentă nu a prezentat organelor de inspecție fiscală documente care să ateste prestarea efectivă a transportului și necesitatea achizitionării acestor serviciu (foi de parcurs cu mențiunea corectă a distanței parcurse, locul de plecare și sosire, numarul autovehiculului care a efectuat transportul, ora plecarii si ora sosirii, avize de expeditie pentru marfa transportată, cantitatea si denumirea marfii transportate, locul de încarcare si cel de descarcare a marfurilor, etc.)

Nu poate fi retinută afirmația petentei potrivit căreia materialele si serviciile achizitionate de la . Company SRL puse in opera au servit la edificarea ansamblului rezidential B. N. si la aducerea în stare de folosinta a ambarcatiunii… și avand in vedere această modalitate de obtinere a veniturilor rezulta ca nu au fost incalcate prevederile art. 21 alinș1 C.fisc, deoarece contestatoarea nu prezinta nici un înscris prin care sa faca dovada acestei afirmatii, cum ar fi: contracte de executie a lucrarilor pentru fiecare imobil din ansamblul rezidential desprecare face vorbire, devize de lucrari, devize cu materialele de constructie incorporate in fiecare imobil in parte, procese-verbale de receptie, etc. Cu privire la ambarcatiune, aceasta nu este identificata sub aspectul proprietatii si a interventiilor executate.

În ceea ce privete materialele si serviciile puse în opera achizitionate de la ., ., . SRL, . SRL, . SRL și .., care ar fi servit la revanzare, petenta nu precizeaza care a fost edificiul (edificiile) in care au fost incorporate materialele de constructie si serviciile achizitionate si totodata nu prezinta documente justificative de naturacelor enumerate anterior. Din cuprinsul raportului de inspectie fiscla rezulta faptul că obiectul principal de activitate al societătii petente consta in „Lucrari de constructii a cladirilor rezidentiale si nerezidentiale”-CodCAEN 4120 si nicidecum comert cu materiale de constructii.

Arată parata simplul fapt că societatea se afla in posesia unor facturi fiscale emise de societati comerciale „partenere”, facturi prezentate organelor fiscale, nu justifica dreptul de deducere a sumelor inscrise in acestea, atat vreme cat petenta nu face dovada operatiunilor consemnate in aceste facturi Detinerea unei facturi fiscale este astfel o conditie necesara dar nu si suficienta pentru a beneficia de dreptul de deducere a cheltuielilor, legalitatea exercitării acestui drept avana in vedere, concomitent, doua aspecte: cele de fond, care priveste realitatea operatiunilor consemnate in documente si cele de forma, care priveste modul de completare a documentelor.

Se arată că argumentul reclamanteicafacturile au mentionata data emiterii iar livrarea bunurilor/prestarea serviciilor a avut loc la data emiterii facturii este pur speculativ, fiind combatut de cele mentionate anterior, respectiv cantitate amentionata in facturile de achizitie este mai mare decat capacitatea unui mijloc de transport auto, necesitând efectuarea mai multor transporturi cu mijloacele auto, astfel că se impunea întocmirea avizelor de însotire a mărfurilor pe timpul transportului precum și a documentelor de transport, respectiv foi de parcurs, etc. Mai mult, din analiza facturilor de achizitii anexate la dosarul cauzei rezultă că o parte dintre acestea au fost expediate prin posta sau prin curier, deci nu au însotit marfa pe timpul transportului.

Mentionează pârâta că atâta timp cât nu a prezentat organelor de inspectie fiscala avize de insotire a mărfii sau alte documente din care să rezulte data la care au fost livrate bunurile, precum și documente justificative din care să rezulte data la care au fost prestate serviciile, petenta nu poate face dovada celor afirmate.

Referitor la TVA, se arată că în urma verificării, organele de inspectie fiscală au constatat că societatea nu poate beneficia de exercitarea dreptului de deducere a TVA în sumă de 1.469.322 lei, întrucât facturile emise de furnizorii mentionati mai sus nu au completate toate elementele obligatorii prevazute de Codul fiscal si nu sunt insotite de documente justificative care să ateste realitatea operatiunilor si din care să rezulte că au fost utilizate în scopul obținerii de venituri impozabile.

Arată în continuare că taxa pe valoare adăugată se bazează pe principiul sau mecanismul deductibilității pentru aplicarea căruia fiecare subiect calculează taxa asupra preturilor bunurilor vandute sau serviciilor prestate si deduce taxa care a grevat costul elementelor constitutive ale acestui pret.

Or, cei sapte furnizori al SCForte C. SRL fie nu funcționează la sediu, caz în care organele fiscale nu au putut verifica realitatea operatiunilor, înregistrarea acestora în evidenta contabila si virarea impozitelor si taxelor către bugetul de stat, fie au fost declarate inactive ca urmare a neindeplinirii obligatiilor declarative, fie nu cuprind în declaratia 394 operatiunile cu societateareclamantă si in consecintă nu s epoate porni de la premisa că acestea au colectatTVA si si-au achitat obligatia la bugetul general consolidat, astfel încât potrivit pincipiului descris mai sus, petenta să aibă dreptul să își deducă TVA aferentă.

Cu privire la obligatiile fiscale accesorii, se arată că acestea reprezintă măsura accesorie în raport cu debitul.

Au fost depuse la dosar actele contestate si documentația aferentă întocmirii acestora.

Prin sentința civilă nr.2030/CA/11.09.2014 Tribunalul C. a declinat cauza la Curtea de Apel C..

Dosarula fost înregistrat, sub același număr, la Curtea de Apel C., la data de 14.10.2014.

Reclamanta a depus la dosar înscrisuri: contracte de prestări servicii, facturi fiscale, situații de plată-devize și hotărâri CJUE.

În cauză a fost administrată proba cu expertiză fiscală, fiind depus la dosar raportul de expertiză întocmit de expert judiciar G. D. (filele 149-167).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

La data de 21.01.2013, în urma verificării de către organele fiscale a modului de constituire, declarare și virare a obligațiilor bugetare, respectiv impozitul pe profit și TVA în perioada 01.01.2007-31.057.2012, a fost întocmit raportul de inspecție fiscală, prin care s-a constatat că suma de 7.344.608,82 lei reprezintă cheltuieli nedeductibile, întrucât: societatea înregistrează cheltuieli cu prestări servicii și materiale de construcții în această valoare, emise de furnizori ce nu își îndeplinesc obligațiile declarative.

A constatat organul fiscal că . Company SRL, ., . SRL și . a fost declarate inactive ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor declarative; ., SCRom Conect International SRL și . SRL și . SRL nu cuprind în declarația 394 operațiunile cu . și . nu își îndeplinește obligațiile declarative de la înființare și până în prezent. De asemenea, în urma efectuării unor verificări privind activitate economică a acestor societăți comerciale, s-a constatat că . Company SRL nu funcționează la sediu, astfel că nu s-a putut verifica realitatea operatiunilor, înregistrarea acestora în evidența contabilă și virarea impozitelor si taxelor către bugetul de stat iar facturile emise către . de aceste societăți comerciale nu sunt însoțite de avize sau alte documente care să justifice că marfa a fost livrat si ca serviciile au fost prestate.

Referitor la taxa pe valoarea adăugată, s-a constatat că . înregistrează TVA aferentă cheltuielilor cu prestări servicii (transport marfă și construcții), respectiv cheltuieli cu materiale de construcții în sumă totală de 1.469.331,8 lei emise de . Company SRL, ., ., . SRL, . SRL, . SRL și .., societăți ce nu își mai îndeplinesc obligațiile declarative. Facturile emise de cei sus-menționați sunt incomplete, fiind încălcate prevederile art. 146 alin. 1 coroborate cu art. 155 alin. 5 Cdoul fiscal; facturile emise de societățile amintite nu sunt însoțite de documente justificative care să ateste realitatea operațiunilor și din care să rezulte că au fost utilizate în scopul obținerii de venituri impozabile. S-a retinut astfel încălcarea prevederilor art. 145 alin. 2 lit. a coroborat cu art. 145 alin. 1 din Codul fiscal, apreciindu-se că suma de 1.469.331,8 lei înregistrată în contabilitate în conturile TVA deductibilă nu îndeplinește condițiile legale de deductibilitate.

A fost emisă decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. F-CT 83/21.01.2013 prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a impozitului pe profit în valoare de 1.175.137 lei și obligații fiscale accesorii în cuantum de 388.774 lei, respectiv 176.271 lei, precum și a TVA în valoare de 1.469.332 lei, majorări de întârziere în cuantum de 829.109 lei și penalități de întârziere de 217.628 lei.

Reclamanta a formulat contestație administrativă împotriva acestei decizii de impunere iar prin Decizia nr. 450/30.10.2013 s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a contestației.

Reclamanta susține nelegalitatea acestei decizii, respectiv deciziei de impunere și raportului de inspecție fiscală din următoarele considerente: întocmirea tuturor facturilor cu respectarea prevederilor art.155 alin.5 lit.c) și f) din Legea nr. 571/2003, întocmirea notelor de intrare-recepție, bonurilor de consum, situațiilor de lucrări și devizelor de lucrări atestând realitatea operațiunilor facturate, faptul că achiziționarea de materiale de construcție, cât și revânzarea unei părți din acestea, s-au efectuat în scopul realizării de venituri.

În ceea ce privește obligația de plată a unui impozit suplimentar pe profit prin mărirea bazei impozabile ca urmare a constatării nedeductibilității unor cheltuieli înregistrate de contribuabil în contabilitate ca fiind deductibile, Curtea reține că potrivit art. 19 alin. 1C.fisc. ” (1) Profitul impozabil se calculează ca diferență între veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. La stabilirea profitului impozabil se iau în calcul și alte elemente similare veniturilor și cheltuielilor potrivit normelor de aplicare. ” i ar potrivit art. 21 “ (1) Pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare. ”

Sub acest aspect, relevante sunt dispozițiile art. 21 alin.1 lit. f C.fisc, potrivit cărora nu sunt deductibile cheltuielile înregistrate în contabilitate care nu au la bază un document justificativ, potrivit legii, prin care să se facă dovada efectuării operațiunii sau intrării în gestiune, după caz, potrivit normelor .

Potrivit art. 6 alin. 1 din legea nr. 82/1991 a contabilității “ 1) Orice operațiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ . ”

Din raportul de inspecție fiscală întocmit în cauză reiese că suma de 7.344.608,82 lei a fost încadrată la chel tuieli nedeductibile, întrucât societatea înregistrează cheltuieli cu prestări servicii și materiale de construcții în această valoare, emise de furnizori care nu își îndeplinesc obligațiile declarative și pentru neîndeplinirea condițiilor de fond și de formă a facturilor emise de acești furnizori.

Probele administrate în cauză demonstrează însă contrariul celor reținute de organele fiscale, în condițiile în care analiza facturilor fiscale emise către .="font-size:14pt"> F. C. SRL relevă prezența elementelor prevăzute de art. 155 alin. 5 din Codul fiscal (filele 67-107 dosar tribunal).

Astfel, potrivit art. 155 alin. 5 Cod fiscal, forma în vigoare la data întocmirii facturilor „ (5) Factura cuprinde în mod obligatoriu următoarele informații:

a) numărul de ordine, în baza uneia sau mai multor serii, care identifică factura în mod unic;

b) data emiterii facturii;

c) denumirea/numele, adresa și codul de înregistrare prevăzut la art. 153, după caz, ale persoanei impozabile care emite factura;

d) denumirea/numele, adresa și codul de înregistrare prevăzut la art. 153, ale reprezentantului fiscal, în cazul în care furnizorul/prestatorul nu este stabilit în România și și-a desemnat un reprezentant fiscal, dacă acesta din urmă este persoana obligată la plata taxei;

e) denumirea/numele, adresa și codul de înregistrare prevăzut la art. 153, ale cumpărătorului de bunuri sau servicii, după caz;

f) numele și adresa cumpărătorului, precum și codul de înregistrare în scopuri de TVA, în cazul în care cumpărătorul este înregistrat, conform art. 153, precum și adresa exactă a locului în care au fost transferate bunurile, în cazul livrărilor intracomunitare de bunuri prevăzute la art. 143 alin. (2) lit. d);

(…)

h) codul de înregistrare în scopuri de TVA furnizat de client prestatorului, pentru serviciile prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. c)-f), lit. h) pct. 2 și lit. i);

(…)

k) denumirea și cantitatea bunurilor livrate, denumirea serviciilor prestate, precum și particularitățile prevăzute la art. 125^1 alin. (3) în definirea bunurilor, în cazul livrării intracomunitare de mijloace de transport noi;

l) data la care au fost livrate bunurile/prestate serviciile sau data încasării unui avans, cu excepția cazului în care factura este emisă înainte de data livrării/prestării sau încasării avansului;

m) baza de impozitare a bunurilor și serviciilor, pentru fiecare cotă, scutire sau operațiune netaxabilă, prețul unitar, exclusiv taxa, precum și rabaturile, remizele, risturnele și alte reduceri de preț; (…)”

Organele fiscale au susținut nerespectarea acestor dispoziții legale întrucât la rubrica „ Nr. aviz de însotire a mărfii ” nu este completat numărul avizului, la rubrica „ Date privind expediția ” nu sunt completate ” Mijlocul de transport…nr….expeditia s -a efectuat in prezenț a noastră la data de ….ora…semnaturile ..” însă aceste mențiuni nu se regăsesc în enumerarea articolului invocat.

Pe de altă parte, reclamanta a dep us la dosar (filele 10-96 dosar ) atât contractele de prestări servicii încheiate cu furnizorii . Company SRL, ., ., . SRL, . SRL, . SRL și . cât și facturile fiscale aferente și situațiile de lucrări, respectiv devizele de lucrări aferente, înscrisuri care constituie documente justificative și probează realitatea operațiunilor contractate și serviciilor facturate.

În același sens au fost și concluziile expertului contabil în cauză, care, în urma analizei contractelor, facturilor, notelor de recepție și constatare diferențe și evidenței contabile, a reținut că din totalul cheltuielilor pentru bunuri și servicii de 7.647.848,94 lei, nu a fost valorificate pentru obținerea de venituri impozabile bunuri și servicii în sumă totală de 451.101,70 lei (neîntocmindu-se note de recepție și constatare diferențe pentru 33 de facturi de aprovizionare cu bunuri materiale, ca documente de intrare în gestiune a acestor bunuri).

Susținerile reclamantei din acțiunea introductivă relative la modul în care s-au derulat operațiunile comerciale sunt confirmate și de concluziile expertului, care în urma expertizării documentelor de evidență primară și contabilă, a reținut că .="font-size:14pt"> F. C. SRL nu a avut spații de depozitare și nici personal adecvat, astfel că nu a organizat gestiunea bunurilor aprovizionate, transportându-le direct de la furnizori către punctele de lucru de pe șantierele/magazinele clienților.

Această situație de fapt, dovedită și de situația centralizatoare a operațiunilor de aprovizionare /desfacere cu bunuri și servicii realizate de . și documentele anexate, nu este infirmată probator de partea pârâtă.

Curtea reține că, astfel cum a menționat și expertul, contractele de prestări servicii și documentele justificative de intrare în gestiune a materialelor procurate de la cele sapte societăți furnizoare nu au fost prezentate organelor de control în cursul inspecției fiscale .

Apărarea pârții pârâte sub acest aspect, deși întemeiată, nu poate conduce la neluarea în seamă a acestor documente, analizate și de expertul contabil, întrucât, în opinia instanței, ceea ce prevalează în cauză este realitatea operațiunilor economice desfășurate. A refuza dreptul contribuabilului de a dovedi, ulterior controlului fiscal, desfășurarea operațiunilor economice taxabile, respectiv calitatea de cheltuieli deductibile sub aspectul calculul impozitului pe profit, prin prezentarea unor înscrisuri existente la momentul inspecției fiscale echivalează cu încălcarea dreptului acestuia de acces efectiv la o instanță.

În ceea ce privește comportamentul fiscal al furnizorilor societății, în cauză din listările ANAF reiese că la momentul întocmirii facturilor fiscale analizate de organele de control, . Company SRL, ., . SRL și . erau active.

Sub acest aspect, și expertului contabil a concluzionat că dintre cei șapte furnizori, patru au fost declarați inactivi, însă ulterior întocmirii facturilor fiscale către partea reclamantă.

În ceea ce privește taxa pe valoare adăugată, refuzul organelor fiscale a dreptului reclamantei de deducere a taxei pentru suma de 1.469.331,8 lei s-a datorat atât aprecierii unor vicii de formă a facturilor emise de cei șapte furnizori, neînsoțirii acestor facturi de documente justificative care să ateste realitatea operațiunilor dar și faptului că societățile în cauză nu își mai îndeplinesc obligațiile declarative.

În ceea ce privește nerespectarea condițiilor de formă pentru facturile emise de . Company SRL, ., ., . SRL, . SRL, . SRL și ., facturile fiscale respective, depuse la dosar și analizate mai sus, îndeplinesc condițiile prescrise de art. 155alin. 5 C .fisc. forma în vigoare la momentul emiterii, în sensul că acestea cuprind elementele menționate în enumerarea legală.

De asemenea, la dosar au fost depuse și situațiile de lucrări, respectiv devizele de lucrări aferente care, deși nu au fost prezentate în totalitate organelor de control la momentul inspecției fiscale, constituie documente justificative și probează realitatea operațiunilor contractate și serviciilor facturate.

În ceea ce privește neîndeplinirea de către societățile furnizoare a obligațiilor declarative, în sensul că acestea nu cuprind în declarația 394 operațiunile cu ., Curtea reține că acest comportament fiscal necorespunzător al partenerilor contractuali nu justifică refuzul dreptului reclamantei de a-și deduce TVA, atâta timp cât nu s-a dovedit cunoașterea de către aceasta a informațiilor prezentate de organele fiscale.

Sub acest aspect, relevantă este jurisprudența CJUE (Cauzele conexate C-80/11 și C-142/11), care a statuat următoarele: „1)Articolul 167, articolul 168 litera a, articolul 178 litera a, articolul 220 punctul 1 și articolul 226 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată trebuie interpretate în sensul că se opune unei practici naționale în temeiul căreia autoritatea fiscală refuză unei persoane impozabile dreptul de a deduce din valoarea taxei pe valoarea adăugată pe care o datorează valoarea taxei datorate sau achitate pentru serviciile care i-au fost furnizate pentru motivul că emitentul facturii aferente acestor servicii sau unul dintre prestatorii săi a săvârșit nereguli, fără ca această autoritate să dovedească, având în vedere elemente obiective, că persoana impozabilă respectivă știa sau ar fi trebuit să știe că operațiunea invocată pentru a justifica dreptul de deducere era implicată într-o fraudă săvârșită de emitentul menționat sau de un alt operator care intervine în amonte în lanțul de prestații.

2) Articolul 167, articolul 168 litera a, articolul 178 litera a, articolul 220 punctul 1 și articolul 226 din Directiva 2006/112/ trebuie interpretate în sensul că se opune unei practici naționale în temeiul căreia autoritatea fiscală refuză dreptul deducere pentru motivul că emitentul facturii aferente bunurilor pentru care se solicită exercitarea dreptului de deducere avea calitatea de persoană impozabilă, că dispunea de bunurile în cauză și era în măsură să le livreze și că a îndeplinit obligațiile privind declararea și plata taxei pe valoarea adăugată sau pentru motivul că persoana impozabilă respectivă nu dispune, în plus față de factura menționată, de alte documente de natură să demonstreze că împrejurările menționate sunt întrunite, deși conditiile de fond și de formă prevăzute de directivă pentru exercitarea dreptului de deducere sunt îndeplinite iar persoana impozabilă nu dispunea de indicii care să justifice presupunerea existenței unor nereguli sau a unei fraude în sfera emitentului menționat.”

Instanța amintește aici și jurisprudența CEDO, în hotărârea dată în cauza BulvesAD împotriva Bulgariei Curtea subliniind faptul că „ dreptul unui cetățean la rambursarea TVA-ului nu poate f i afectat de comportamentul incorect sau chiar fraudulos al unei alte entități sau persoane din cadrul seriei de tranzacții la care se aplică TVA-ul .” CEDO a arătat astfel că „ autoritățile fiscale acționează în mod nerezonabil dacă sancționează un contribuabil care își îndeplinește pe deplin obligațiile ca urmare a comportamentului necorespunzător sau fraudulos al unei alte păr ț i din . tranzacții la care se aplică TVA-ul, în cazul în care respectivul contribuabil care se află în conformitate nu are mijloacele de a monitoriza, fără a mai men ț iona mijloacele de a asigura conformitatea cu legea a furnizorilor săi. ”

Pe cale de consecință, instanța apreciază că în mod nelegal a fost refuzat reclamantei dreptul de deducere a TVA, împrejurarea că furnizorii acesteia nu și-au îndeplinit obligațiile declarative neconstituind o justificare legală în acest sens, câtă vreme reclamanta a avut un comportament fiscal corect, nu s-a demonstrat că ar fi cunoscut comportamentul fiscal necorespunzător al partenerilor săi contractuali, respectiv nu avea mijlo a cele să cunoască sau să supravegheze acest comportament iar, pe de altă parte, societatea reclamantă a demonstrat realitatea operațiunilor taxabile desfășurate.

Concluzionând, instanța reține că decizia de impunere contestată este nelegală, reclamanta datorând bugetului de stat doar suma de 109.240 lei calculată de expert prin raportarea la bunurile și serviciile în valoare totală de 449.127 lei, nefacturate de reclamantă către clienți și care reprezintă astfel cheltuială nedeductibilă, pentru care reclamanta a dedus nejustificat TVA.

Pentru toate aceste considerente, instanța va admite în parte ac ț iu nea, dispunând anularea parțială a deciziei nr. 450/30.10.2013 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția G. Regională a Finanțelor Publice G. - Serviciul Soluționare Contestații, a deciziei de impunere nr. F-CT 83/21.01.2013 emise de Direcția G. a Finanțelor Publice C. și a raportului de inspecție fiscală din 21.01.2013 încheiat de DGFP C.-SAF-AIF C., cu privire la suma de 4.147.011 lei reprezentând TVA respins în mod greșit la deducere și impozitul pe profit stabilit suplimentar de plată.

În baza dispoziț iilor art. 453 alin. 1 NCPC, rețin ând culpa procesuală a pârâtelor, insta n ța va dispune obliga rea acestora la plata către reclamantă a sumei de 2000 de lei cheltuieli de judecată (onorariu expert achitat conform chitanței atașate).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta . - PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAȘI S.R.P.L. cu sediul în Iași, ., județ Iași, în contradictoriu cu pârât ele DIRECȚIA G. REGIONA LĂ A FINANȚELOR PUBLICE G., cu sediul în G., ., jud. G. și ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. cu sediul în localitatea C., . nr. 18, județ C. .

Dispune anularea parțială a deciziei nr. 450/30.10.2013 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția G. Regională a Finanțelor Publice G. - Serviciul Soluționare Contestații, a deciziei de impunere nr. F-CT 83/21.01.2013 emise de Direcția G. a Finanțelor Publice C. și a raportului de inspecție fiscală din 21.01.2013 încheiat de DGFP C.-SAF-AIF C., cu privire la suma de 4.147.011 lei .

Obligă pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 2000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare, care se va depune la Curtea de Apel C..

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 29 i unie 2015 .

Președinte,

R. N. B.

Grefier,

L. B.

L.B.01 iulie 2015

red.hot. jud.R.N. B.

4ex/10.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Sentința nr. 124/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA