Obligaţia de a face. Decizia nr. 303/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA

Curtea de Apel CONSTANŢA - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2015

Decizia nr. 303/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 12-03-2015 în dosarul nr. 721/88/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C.

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 303 / CA

Ședința publică din data de 12 martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE - M. C. E.

JUDECĂTOR - E. G.

JUDECĂTOR - R. N. B.

GREFIER – A. A.

Pe rol soluționarea recursurilor în contencios administrativ și fiscal promovate de către recurenții pârâți A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR ( ANRP) și C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR (CNCI) cu sediul în București, Calea Floreasca nr.202, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1728 din 30 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosar nr._ , în contradictoriu cu intimata reclamantă M. A. F. - PRIN MANDATAR MORUZOV A. cu domiciliul în localitatea Tulcea, . și cu domiciliul procesual ales în localitatea Tulcea, ., județ Tulcea, având ca obiect obligația de a face.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 19 februarie 2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte din prezenta hotărâre.

Curtea având nevoie de timp pentru a delibera, prin raportare la dispozițiile art. 396 alin 1 NCPC, a amânat pronunțarea la data de 26 februarie 2015, 5 martie 2015 și 12 martie 2015, dată la care a pronunțat următoarea hotărâre:

CURTEA :

Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea și înregistrată sub nr._ /26 martie 2014, reclamanta M. A. F., prin mandatar Moruzov A., a chemat în judecată pârâtele A. Națională pentru Restituirea Proprietăților și C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, solicitând obligarea Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor la emiterea unui titlu de despăgubire și obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la emiterea unui titlu de plata în favoarea titularului dreptului, M. A. F., în dosarul cu nr. de înregistrare_/CC, in conformitate cu art. 41 alin. 1, 3 și 4 din Legea 165/2013, pentru suma de 3.445.804 lei.

În motivare s-a arătat că în favoarea reclamantei M. A. F., printr-o hotărâre judecătoreasca definitiva si irevocabila (. Tribunalului Tulcea), s-a dispus stabilirea dreptului la măsurii reparatorii prin echivalent pentru terenul de 1 hectar situat in municipiul Tulcea ,..30.

Măsura dispusă de instanța a fost trimisa la ANRP, formându-se dosarul cu nr._/CC.

Aici, după parcurgerea întregii proceduri reglementate pentru astfel de situații, s-a făcut evaluarea băneasca a imobilului imposibil de restituit în natură, la solicitarea ANRP și de către un evaluator numit de către această autoritate publica. La data de 15.07.2011 raportul de evaluare făcut de către . a fost de depus la ANRP si însușit de către aceasta instituție.

De atunci și până in prezent, adică după 2 ani 6 luni de la evaluarea imobilului imposibil de restituit în natura și de la 7 ani și jumătate de la data la care o instanță judecătoreasca a stabilit irevocabil dreptul la despăgubiri, petenta nu a primit nici un fel de plată a despăgubirilor stabilite.

Reclamanta are un dosar aprobat înainte de . Legii nr. 165/2013 motiv pentru care solicită emiterea titlurilor de despăgubire și de plată care, ulterior, ar trebui sa fie executate de către Ministerul Finanțelor Publice.

În dovedire, reclamanta a depus la dosar, în copie, sentința civilă nr. 1750/2006, dispoziția nr. 5058/2007, procura autentificata sub nr. 2589/2013, raport de evaluare in forma prescurtata.

Pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepțiile necompetenței materiale a Tribunalului Tulcea cu privire la cererea de chemare în judecată,a inadmisibilității stabilirii măsurilor reparatorii prin echivalent și prematurității acțiunii cu privire la emiterea titlului de plată.

A arătat pârâta cu privire la excepția necompetenței materiale a Tribunalului Tulcea că cererea de precizare formulată de reclamant prin care solicită plata despăgubirilor ce i se cuvin, este îndreptată împotriva unei autorității aparținând administrației publice centrale și anume A. Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Referitor la excepția prematurității acțiunii cu privire la emiterea titlului de plată, a arătat pârâta că ,urmare a publicării Legii nr. 165/2013 în Monitorul Oficial nr. 278/17.05.2013, procedura de soluționare a dosarelor de despăgubire constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 se desfășoară în conformitate cu dispozițiile acesteia, astfel cum este prevăzut în mod expres la art. 4 din noua lege.

Referitor la excepția inadmisibilității stabilirii măsurilor reparatorii prin echivalent, menționează pârâta că, potrivit Titlului VII al Legii nr.247/2005, evaluarea pretențiilor de restituire în echivalent având ca obiect imobile demolate, înstrăinate sau alte imobile a căror restituire în natură nu este posibilă, era atributul evaluatorilor autorizați, desemnați în mod aleatoriu de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

După . acestui act normativ (Legea nr.247/2005), contravaloarea pretențiilor de restituire în echivalent nu va mai fi stabilită în cursul procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001, ci după parcurgerea procedurii reglementate în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Prin adoptarea Legii nr. 247/2005 a fost reglementată o procedură administrativă de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură și totodată a fost înființată o entitate competentă, respectiv C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, devenită ulterior prin Legea 165/2013 C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se vor acorda în temeiul acestui act normativ (Titlul VII din Legea nr. 247/2005). Prin urmare, nicio altă entitate/instanță judecătorească nu se poate substitui acestor atribuții stabilite în sarcina Comisiei Centrale prin actul normativ amintit.

Prin Legea 165/2013, s-a înființat C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, care preia atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Conform art.17, alin.1, lit. a din actul normativ invocat mai sus, noua comisie validează/invalidează, în tot sau în parte, deciziile emise de entitățile învestite de lege, care conțin propunerea de acordare de măsuri reparatorii.

Totodată, potrivit prevederilor art.21 alin. (6) din Legea nr.165/2013 „Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale si se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.”

În ce privește emiterea titlului de plată în condițiile disp.art.41 alin.1,4 se solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

A. Națională pentru Restituirea Proprietăților emite titluri de plată, potrivit disp.art. 41 alin 1,3 și 3 din Legea nr. 165/2013, exclusiv în dosarele aprobate de CCSD înainte de . legii, precum și în situațiile în care printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă la data intrării în vigoare a noii legi, instanța a stabilit cuantumul despăgubirilor.

Cum dosarul reclamantului nu se încadrează în niciuna din categoriile arătate, menționează că titlul de plată se va emite în condițiile prevăzute la art.31 din Legea nr. 165/2013, în termen de 3 ani de la emiterea deciziei de compensare prin puncte, dar nu mai devreme de 1 ianuarie 2017.

Pârâta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepțiile inadmisibilității stabilirii măsurilor reparatorii prin echivalent și prematurității acțiunii cu privire la emiterea titlului de despăgubire, arătând în esență că stabilirea cuantumului despăgubirilor este atributul exclusiv al Comisiei și că dosarul reclamantei trebuia să parcurgă procedura administrativă instituită de Legea nr. 165/2013, pe fond solicitându-se respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin răspunsul la întâmpinare formulat de către reclamantă s-a solicitat respingerea excepțiilor invocate de pârâte ca neîntemeiate.

Prin sentința civilă nr. 1728 din 30 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosar nr._ s-au respins ca neîntemeiate excepțiile necompetenței materiale a instanței, a inadmisibilității și prematurității cererii. Totodată s-a admis cererea formulată de reclamantă și a fost obligată pârâta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor la emiterea titlului de despăgubire pentru imobilul situat în Municipiul Tulcea, .. 30 și pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților să emită titlul de plată.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Tulcea a avut în vedere următoarele:

Referitor la excepția necompetenței materiale a instanței, se reține că potrivit art. 20 alin. 1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 modificată, competența de soluționare a acțiunii în contencios administrativ având ca obiect contestarea deciziei adoptate de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sau, după caz, refuzul acesteia de a emite decizia revine secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază reclamantul.

Normele legale mai sus arătate nu au fost abrogate prin Legea nr. 165/2013, astfel că în speță nu sunt incidente dispozițiile de drept comun în materia contenciosului administrativ, respectiv art. 10 din Legea nr. 554/2004 modificată.

Prin urmare, excepția necompetenței materiale a tribunalului a fost respinsă ca nefondată.

Instanța a constatat că nici excepția prematurității cererii nu este întemeiată, susținerile pârâților sub acest aspect neputând fi reținute.

În litigiul de față suntem în prezența unei acțiuni generate de refuzul emiterii unui act administrativ, întemeiată pe dispozițiile art. 41 din Legea nr. 165/2013 care stabilesc o procedură specială de plată a despăgubirilor cuvenite persoanelor ale căror dosare au fost aprobate anterior intrării în vigoare a acestui act normativ.

Or, termenele la care fac referire pârâtele operează doar în ipoteza cererilor care parcurg procedura administrativă de acordare a măsurilor reparatorii reglementată în Capitolul III al Legii nr. 165/2013.

În sprijinul acestei soluții pot fi invocate prevederile art. 35 alin. 3 din Legea nr. 165/2013 cu privire la soluțiile ce pot fi adoptate de către instanța învestită cu o cerere formulată de persona care se consideră îndreptățită, respectiv se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi.

În speța dedusă judecății reclamantei i s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra imobilului și s-a statuat imposibilitatea restituirii în natură printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.

Aceste aspecte nu ar mai putea fi analizate de către o altă instanță investită cu o cerere formulată în condițiile art. 35 din Legea nr. 165/2013.

Pentru considerentele mai sus expuse, excepția prematurității cererii a fost respinsă ca nefondată.

Cât privește inadmisibilitatea acțiunii, s-a apreciat că stabilirea cuantumului despăgubirilor este atributul exclusiv al comisiei, însă reclamanta nu a formulat o astfel de cerere, ci a solicitat doar obligarea pârâților la emiterea titlului de despăgubire și a titlului de plată.

Raportat la obiectul acțiunii și la temeiul de drept invocat, respectiv art. 41 din Legea nr. 165/2013, cererea reclamantei este admisibilă.

Pe fond, analizând cererea reclamantei în raport de actele dosarului și de dispozițiile legale incidente în cauză, instanța a constatat că cererea acesteia este întemeiată.

Până la . Legii nr. 165/2013, modalitatea de acordare a despăgubirilor bănești persoanelor îndreptățite, în situația în care nu se putea realiza o restituire în natură, era reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și în conformitate cu prevederile art. 16 din acest act normativ, dispozițiile sau deciziile emise de entitățile notificate (prin care s-au respins cererile de restituire în natură și prin care s-a propus acordarea de despăgubiri) erau remise Secretariatului Comisiei Centrale pentru stabilirea despăgubirilor.

Analizând dosarul de despăgubire prin prisma legalității respingerii cererii de restituire în natură, C. a procedat la numirea unui evaluator autorizat în vederea evaluării imobilului a cărui restituire s-a cerut.

Ulterior întocmirii raportului de evaluare în care era consemnată valoarea imobilului, C. putea proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire reținându-se valoarea stabilită de evaluator, fie la retrimiterea dosarului de despăgubire spre reevaluare, procedura finalizându-se cu emiterea de către ANRP a titlului de plată și în situația în care C. constata că bunul a cărui restituire s-a solicitat putea fi restituit în natură, respingerea cererii de restituire în natură fiind nelegală, aceasta proceda la restituirea imobilului respectiv.

Reiterând prevederile Legii 10/2001 dar și ale altor acte normative în materie, dispozițiile Legii 165/2013 consfințesc ca regulă restituirea bunurilor în natură, cu excepția situației în care acest lucru nu mai este posibil, caz în care singura măsură compensatorie va fi reprezentată de stabilirea și acordarea de puncte.

În cadrul procedurii de acordare a măsurilor compensatorii reglementată de noul act normativ în capitolul III, principalele atribuții ale Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor (entitate ce a preluat atribuțiile Comisiei Centrale pentru stabilirea despăgubirilor) sunt reprezentate de emiterea de decizii în sensul validării sau invalidării dispozițiilor emise de entitățile notificate prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii și respectiv, în sensul compensării valorii imobilelor prin puncte.

Art. 41 din Legea 165/2013 stabilește o procedură specială de acordare a despăgubirilor către persoanele îndreptățite cărora dosarele le-au fost aprobate anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, derogative de la modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii reglementată în capitolul III.

Astfel, plata sumelor de bani către aceste persoane se va face începând cu data de 1 ianuarie 2014, în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale, valoarea unei tranșe nefiind mai mică de 5000 lei. În acest scop, C. Națională va emite titlul de despăgubire prin aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor iar A. Națională pentru Restituirea Proprietăților va emite titlul de plată.

S-a observat că incidența dispozițiilor legale anterior menționate a fost condiționată de existența unui dosar aprobat sub imperiul Legii 10/2001, cerință îndeplinită în speța dedusă judecății.

Pentru a ajunge la această concluzie instanța a constatat că prin notificarea depusă în baza Legii 10/2001, reclamanta a solicitat restituirea imobilului situat în Tulcea, ..30, notificare ce a fost respinsă prin Dispoziția nr. 3891/2005 emisă de Primarul Municipiului Tulcea.

Reținând că cererea reclamantei este întemeiată, Tribunalul Tulcea prin sentința civilă nr. 1750/2006, a anulat Dispoziția nr. 3891/2005 emisă de Primarul Municipiului Tulcea, a stabilit dreptul acesteia la măsuri reparatorii, obligând pârâtul la emiterea ofertei constând în măsuri reparatorii, prin echivalent.

Dispoziția nr. 5088/2007 emisă de către Primarul Municipiului Tulcea în acord cu hotărârea judecătorească anterior menționată, împreună cu documentația aferentă, a fost înaintată Secretariatului Comisiei Centrale, înregistrându-se dosarul nr._/CC în cadrul căruia trebuia stabilită doar valoarea imobilului, întrucât o analiză sub aspectul restituirii în natură a acestuia nu se mai putea realiza atât timp cât această chestiune fusese tranșată de o instanță de judecată.

Prin raportul de evaluare întocmit la data de 18.07.2011 de către .. (fila 182) la solicitarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, imobilul în discuție a fost evaluat la suma de 3.445.804 lei, valoare acceptată de către Comisie în condițiile în care aceasta nu a solicitat o nouă reevaluare, în acest context, în conformitate cu dispozițiile art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 C. având obligația de a emite decizia reprezentând titlu de despăgubire.

Așadar, în cauza de față a fost stabilit atât dreptul reclamantei la despăgubiri cât și valoarea acestora, situație în raport de care instanța opinează că ne aflăm în prezența unui dosar aprobat în sensul art. 41 din Legea 165/2013.

Susținerile pârâților cum că dosarul reclamantei trebuie să parcurgă procedura instituită de noul act normativ nu pot fi reținute, întrucât câtă vreme asupra imposibilității restituirii în natură a statuat o instanță de judecată, C. Națională pentru Compensarea Imobilelor nu mai poate face verificări sub acest aspect, iar pe de altă parte, așa cum s-a arătat, și etapa evaluării despăgubirilor a fost finalizată în cadrul procedurii reglementate de Legea nr. 247/2010.

Este real că prin O.U.G. nr. 4/2012 s-a suspendat emiterea titlurilor de despăgubire, însă acest act normativ a intrat în vigoare în mai 2012, deci la 10 luni de la întocmirea raportului de evaluare, perioadă de timp suficientă pentru emiterea deciziei de către Comisie, fiind lipsite de relevanță și apărările referitoare la numărul mare al dosarelor de despăgubiri și la ordinea de soluționare a acestora în condițiile în care așa cum s-a reținut, în dosarul reclamantei, C. avea de stabilit doar cuantumul despăgubirilor, activitate care, deși nu prezintă o complexitate deosebită, a necesitat o perioadă de 4 ani și fără nici o justificare legală, nu s-a finalizat cu emiterea titlului de despăgubire.

În acest context, a impune reclamantei, la mai bine de 12 ani de la data formulării cererii de restituire a imobilului, să parcurgă procedura administrativă stabilită de Legea 165/2013, nu numai că ar contraveni scopului acestui act normativ a cărui justificare a fost determinată de conținutul hotărârii pilot pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza A. contra României care condamna ineficiența legislației naționale, generată de lipsa de celeritate a procedurii de restituire a imobilelor preluate abuziv, mai ales, cu privire la acordarea măsurilor reparatorii, ci ar fi în totală contradicție cu dreptul la proprietate privată garanta de prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, cererea reclamantei a fost admisă, cu consecința obligării pârâtei C. Națională pentru Compensarea Imobilelor la emiterea titlului de despăgubire pentru imobilul situat în Municipiul Tulcea, .. 30, și a pârâtei A. Națională pentru Restituirea Proprietăților la emiterea titlului de plată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.

A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR prin recursul formulat, solicită admiterea acestuia astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca fiind prematur formulată, iar în subsidiar ca neîntemeiată, invocând dispozițiile Legii nr. 10/2001, republicată, Legea nr.247/2005, H.G nr.1095/2005, art. 483 din Codul de Procedura Civilă, Legea nr. 165/2013.

Referitor la excepția prematurității acțiunii cu privire la emiterea titlului de plată, învederează că, urmare publicării Legii nr. 165/2013 în Monitorul Oficial nr. 278/17.05.2013, procedura de soluționare a dosarelor de despăgubire constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 se desfășoară în conformitate cu dispozițiile acesteia, astfel cum este prevăzut în mod expres la art. 4 din noua lege.

Întrucât noua legislație a abrogat prevederile din titlul VII al Legii nr. 247/2005 care reglementau emiterea de către CCSD a deciziilor conținând titlul de despăgubire, precum și condițiile și termenele de valorificare a acestora, a fost instituită o nouă procedură privind soluționarea dosarelor de despăgubire.

Astfel, potrivit prevederilor art. 21 - 26 din lege, procedura de soluționare a dosarului de despăgubire se finalizează prin validarea sau invalidarea de către C. Națională pentru compensarea Imobilelor (CNCI) a deciziei entității învestite de lege (prin care s-a propus acordarea de despăgubiri), susținând că față de aceste considerente, este prematură formularea de către reclamant a unei cereri care să vizeze emiterea titlului de plată.

A. Națională pentru Restituirea Proprietăților emite titluri de plată potrivit disp.art. 41 alin 1,3 și 3 din Legea nr. 165/2013, exclusiv în dosarele aprobate de CCSD înainte de . legii, precum și în situațiile în care printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă la data intrării în vigoare a noii legi, instanța a stabilit cuantumul despăgubirilor.

Cum dosarul reclamantului nu se încadrează în niciuna din categoriile arătate, învederează că titlul de plată se va emite în condițiile prevăzute la art.31 din Legea nr. 165/2013, în termen de 3 ani de la emiterea deciziei de compensare prin puncte, dar nu mai devreme de 1 ianuarie 2017.

Mai arată că deținătorul poate solicita, anual, după 1 ianuarie 2017, Autorității Naționale pentru Restituirea proprietăților, emiterea unui titlu de plată pentru cel mult 14% din numărul punctelor acordate prin decizia de compensare și nevalorificate în cadrul licitațiilor naționale de imobile, ultima tranșă reprezentând 16% din numărul punctelor acordate, sumele cuprinse în titlurile de plată plătindu-se de către Ministerul Finanțelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere.

Referitor la formularea capătului de cerere prin care reclamanta a solicitat instanței să oblige comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor la emiterea titlului de plată în dosarul cu nr._/CC, în conformitate cu art. 41 alin. 1.3 și 4 din Legea 165/2013, pentru suma de 3.445.804 lei, arată că prin acesta a înțeles a solicita obligarea la soluționarea dosarului de despăgubire, în sensul emiterii unei decizii de validare sau invalidare, iar nu în sensul de a stabili conținutului deciziei.

Într-o astfel de cerere având ca obiect „obligația de a face", instanța poate decide, cel mult, obligarea organului administrației publice de a emite un act administrativ, în ipoteza în care constată pasivitatea acestuia, însă, atât doctrina, cât și practica judecătorească, sunt constante în a afirma că instanța judecătorească nu va putea hotărî conținutul actului și nici condițiile în care organul administrativ ar urma să rezolve cererea cu care a fost învestit.

În cazul în care s-ar recunoaște acest drept instanțelor, față de specificul și delimitarea atribuțiilor potrivit actelor normative speciale în executarea cărora ar urma să fie emise aceste acte, ar însemna că s-ar încălca principiul separației puterilor în stat. Altfel spus, într-o atare situație, la dispoziția instanțelor judecătorești se află numai o cale procedurală spre a înlătura pasivitatea unei autorități administrative, în ipoteza în care o asemenea pasivitate este constatată.

În susținerea argumentației prezentate, solicită a se avea în vedere că prin Legea nr. 165/2013 a fost înființată C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, ca entitate abilitată a aduce la îndeplinire dispozițiile noii legi.

Potrivit art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 165/2013, C.N.C.I. analizează existența și întinderea dreptului persoanei îndreptățite, putând dispune fie validarea, fie invalidarea, în tot sau în parte, a deciziei/dispoziției prin care s-a propus acordarea de măsuri compensatorii, iar potrivit dispozițiilor art. 35 alin. 3 din lege, instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi.

În drept s-a invocat legea 10/2001, legea 247/2005, HG nr. 1095/2005, art. 483 NCPC, legea 165/2013.

C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR,prin recursul său, solicită admiterea acestuia astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca fiind prematur formulată, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.

În motivare, a arătat că în mod nejustificat a fost respinsă excepția prematurității, având în vedere faptul că la data promovării acțiunii erau deja în vigoare dispozițiile Legii nr.165/2013.

Ca urmare a publicării dispozițiilor Legii nr.165/2013 în Monitorul Oficial nr. 278 din 17 mai 2013, procedura de soluționare a dosarelor de despăgubire constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 s-a desfășurat în conformitate cu dispozițiile acesteia, astfel cum este prevăzut în mod expres la art. 4 din noua lege.

Mai mult decât atât, dispozițiile noii legi se aplică inclusiv „cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi " (art. 4), potrivit acestui text de lege procedura de soluționare a dosarului de despăgubire al reclamantului realizându-se conform prevederilor Legii nr. 165/2013, lege prin care a fost înființată C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, care a preluat atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Conform art. 17 alin.1 lit. a - b din lege, noua comisie validează/invalidează, în tot sau în parte, deciziile emise de entitățile învestite de lege, care conțin propunerea de acordare de măsuri reparatorii.

În privința termenului în care C. Națională are obligația de a soluționa dosarele de despăgubire înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale, arată că art. 34 alin. (1) stabilește un termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a noii legi.

Mai mult decât atât, potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (2), persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței de judecată în termen de 6 luni de la expirarea termenului prevăzut de lege pentru soluționarea cererii sale.

Din analiza coroborată a celor două texte de lege ante-menționate, arată că legiuitorul a stabilit, pe de o parte, un termen prohibitiv și absolut de 60 de luni, care împiedică formularea cererii înainte de împlinirea lui, iar pe de altă parte, un termen imperativ (peremptoriu) și absolut de 6 luni a cărui nerespectare atrage sancțiunea decăderii din dreptul de a mai formula cererea de chemare în judecată.

Prin urmare, orice cerere de chemare în judecată formulată anterior împlinirii termenului prohibitiv de 60 de luni trebuie respinsă ca fiind prematur formulată.

Prin Decizia nr. 269/2013, Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizare a procesului de restituire în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării in vigoare a legii.

per a contrario, dispozițiile textului de lege sunt constituționale în măsura în care se aplică acelor cauze introduse ulterior pe rolul instanțelor de judecată.

Referitor la situația dosarului de despăgubire aferent Dispoziției nr. 7524/2007 emisă de Primăria Municipiului Tulcea și înregistrat sub nr._/CC, menționează că acesta va fi soluționat cu respectarea dispozițiilor legale prevăzute de Legea nr. 165/2013, a termenului legal mai sus menționat precum și cu respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor de despăgubire stabilită prin Decizia nr._ din 14.11.2012 a CCSD, decizie însușită și de entitatea ce a preluat atribuțiile Comisiei Centrale, respectiv C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, în ședința acesteia din data de 14.11.2013, iar în ce privește Decizia nr._ din 14.11.2012 a CCSD, arată că în cuprinsul art. 2 din decizia amintită sunt prevăzute principiile care trebuie avute în vedere în soluționarea dosarelor.

Astfel, în cuprinsul art. 2 al deciziei mai sus menționate sunt enumerate punctual tipurile de dosare existente în cadrul Secretariatului Comisiei Naționale pentru Compensarea imobilelor ( fosta I CCSD) precum și modalitatea de soluționare a acestora, cu precizarea că disp.pct.2.2 au fost abrogate în ședința CNCI din data de 27.02.2014. ( a se vedea în acest sens prevederile pct. 2.1- 2.8 din Decizia nr._/14.11.2012).

Modalitatea de soluționare a dosarelor are la bază principiul proporționalității analizării dosarelor, egalitatea de tratament, precum și faptul de a nu fi defavorizate persoanele ale căror dosare au fost soluționate sau care urmează a fi soluționate de către entitățile învestite cu un număr mai mare de dosare decât altele (și la care, evident, ritmul de soluționare este mai lent).

Chiar dacă Decizia nr._ din 14.11.2012 emisă de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și însușită de către C. Națională pentru Compensarea Imobilelor face referire la procedura de evaluare așa cum a fost stabilită de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, dosarul de despăgubire va fi soluționat conform noii proceduri prevăzute de Legea nr. 165/2013, modificată, cu completări, prin Legea nr. 368/2013, dosarul de despăgubire nr._/CC făcând parte din categoria dosarelor de despăgubire menționate la pct. 2.6 din Decizia nr. 2815/ 16.09.2008 a CCSD.

Arată că referitor la formularea capătului de cerere prin care reclamanta a solicitat instanței să oblige C. Națională pentru Compensarea Imobilelor la emiterea titlului de despăgubire în conformitate cu art.41 alin.1, 3 și 4 din Legea 165/2013 pentru suma de 3.445.804 lei, acesta a înțeles a solicita obligarea la soluționarea dosarului de despăgubire, în sensul emiterii unei decizii de validare sau invalidare, iar nu în sensul de a stabili conținutul deciziei, într-o astfel de cerere având ca obiect „obligația de a face" instanța putând decide, cel mult, obligarea organului administrației publice de a emite un act administrativ, în ipoteza în care constată pasivitatea acestuia, însă, atât doctrina, cât și practica judecătorească sunt constante în a afirma că instanța judecătorească nu va putea hotărî conținutul actului și nici condițiile în care organul administrativ ar urma să rezolve cererea cu care a fost învestit.

S-a susținut că în cazul în care s-ar recunoaște acest drept instanțelor, față de specificul și delimitarea atribuțiilor potrivit actelor normative speciale în executarea cărora ar urma să fie emise aceste acte, ar însemna că s-ar încălca principiul separației puterilor în stat, altfel spus, într-o atare situație, la dispoziția instanțelor judecătorești se află numai o cale procedurală spre a înlătura pasivitatea unei autorități administrative, în ipoteza în care o asemenea pasivitate este constatată, învederând faptul că prin Legea nr. 165/2013 a fost înființată C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, ca entitate abilitată a aduce la îndeplinire dispozițiile noii legi.

Mai mult decât atât, potrivit dispozițiilor art. 35 alin. 3 din lege, instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi.

În subsidiar, având în vedere și prevederile Legii nr. 165/2013, solicită admiterea recursului și modificarea Sentinței civile nr.1728/2014 în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca fiind nefondată (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă), pentru următoarele considerente:

Ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, întreaga procedură de soluționare a dosarelor de despăgubire constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 se desfășoară în conformitate cu dispozițiile acesteia.

Totodată, potrivit prevederilor art.21 alin (5) din Legea nr. 165/2013 „ Secretariatul Comisiei Naționale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existentei dreptului persoanei care se considera îndreptățită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naționale poate solicita documente în completare entităților investite de lege, titularilor dosarelor și oricăror altor instituții care ar putea deține documente relevante.

Potrivit prevederilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013: În situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte".

Potrivit prevederilor art. 17 alin. (1) lit. a și b, precum și art. 21 - 26 din lege, procedura de soluționare a dosarului de despăgubire se finalizează prin validarea sau invalidarea, în tot sau în parte, de către C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, a deciziei entității învestite de lege (prin care s-a propus acordarea de despăgubiri).

Arată că numai în situația în care dosarul este validat de către CNCI, aceasta emite o decizie de compensare prin puncte a imobilului preluat abuziv (art. 21 alin. (9) din lege).

Totodată, potrivit prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr.165/2013, "evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu."

Potrivit art.22 din Legea 165/2013, prin excepție de la procedura de evaluare prevăzuta de art. 21 alin. (6) si (7), Secretariatul Comisiei Naționale analizează dosarele care conțin decizii emise in temeiul art. 6 alin. (4) si art. 31 din Legea nr. 10/2001, republicata, cu modificările si completările ulterioare, și propune Comisiei Naționale validarea sau invalidarea masurilor reparatorii la nivelul stabilit prin decizia entității investite de lege, solicitând a se constata că CNCI, este obligată să pună în aplicare dispozițiile legale adoptate de legiuitor, respectiv prevederile art. 1, art. 17 și art. 21 - 26, care prevăd expres: compensarea prin puncte a imobilelor, validarea/invalidarea de către C. Națională și evaluarea imobilelor potrivit grilei notariale.

In ce privește emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul notificat, face precizarea că pretenția reclamantului în raport de prevederile Legii nr. 165/2013, nu își mai găsește justificare, în situația validării dosarului C. Națională emite decizia de compensare prin puncte.

Prin excepție, potrivit art. 41 alin 3 din Legea nr.165/2013, C. Națională emite titluri de despăgubire, prin aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, exclusiv în dosarele aprobate de CCSD înainte de . legii, precum și în situațiile în care printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă la data intrării în vigoare a noii legi, instanța a stabilit cuantumul despăgubirilor. Cum dosarul reclamantului nu se încadrează în niciuna din categoriile arătate, acesta va fi soluționat în termenele și condițiile prevăzute de Legea nr. 165/2013.

În drept s-a invocat legea 10/2001, legea 247/2005, HG nr. 1095/2005, art. 483 NCPC, legea 165/2013.

Prin Întâmpinare, intimata reclamantă M. A. F. a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.

Prin recursul formulat de către A. Națională Pentru Restituirea Proprietăților, deși nu se indica care sunt încălcările legale comise de prima instanță dintre cele prevăzute limitativ de art.488 cpc, se pretinde că excepția prematurității a fost greșit soluționată iar pe fond că recurenta nu se afla in pasivitate și prima instanță nu putea impune conținutul actului la care pârâta a fost obligată.

În privința prematurității, învederează următoarele:

Cauza acțiunii reclamantei, respectiv existența unui dosar aprobat in sensul art.41 din legea 165/2013, exclude în totalitate parcurgerea procedurii ce ar trebui să se finalizeze cu validare sau invalidare, reclamanta intimată parcurgând anterior o procedură judiciară finalizată cu o hotărâre judecătorească irevocabilă prin care s-a stabilit și îndreptățirea și felul retrocedării, astfel că nu se mai poate pune problema în vreun fel că o comisie administrativă să mai valideze sau să invalideze cererea reclamantei.

Toate temeiurile de drept pe care recurenta pare să-și fi întemeiat prematuritatea au fost declarate neconstituționale de către Curtea Constituțională, având în vedere prevederile art.4, art. 17 alin.l lit.a și art.21 alin.5 si 8.

Recurenta se află exact în situația prevăzută de această ultimă decizie a Curții Constituționale, având o hotărâre irevocabilă (in sistemul vechiului cod de procedura civilă) prin care se stabilește persoana îndreptățită, întinderea dreptului de proprietate (un hectar de teren situat in municipiul Tulcea) dar și felul despăgubirii pentru respectivul drept.

Prin urmare, ținând cont de cauza acțiunii formulate de către reclamanta intimată dar și de soluțiile constante ale Curții Constituționale, solicită menținerea soluției primei instanțe asupra prematurității cererii formulate de către intimata reclamantă.

In privința chestiunilor legate de fondul procesului și ridicate prin cererea de recurs, învederează că problema de drept in discuție și cauza acțiunii civile în același timp, este aceea de a considera că parcurgerea procedurii arătate de legea 10/200l (așa cum aceasta a fost modificată în timp) reprezintă un dosar aprobat in sensul art. 41 alin. l din legea 165/2013.

Totodată, arată că noțiunea de dosar aprobat este echivalența mutatis mutandis, cu cea de bun actual utilizată de către art.l din protocolul adițional nr.l la convenția europeană drepturilor omului.

Ca urmare a hotărârii judecătorești de obligare a autorității statale la plata de măsuri reparatorii prin echivalent, echivalent stabilit tot de către autoritatea statală, s-a creat un drept patrimonial obligațional (creditor fiind reclamanta, iar debitor fiind Statul Român) asupra cărora nici o autoritate statală nu mai putea reveni nici administrativ și nici legislativ (hotărârea Viasu contra României), lucru petrecut în anul 2006, fiind trecuți de la acel moment peste 8 ani de zile, astfel că se poate spune fără a se greși că recurenta se afla într-o stare de pasivitate legătura cu soluționarea cererii .

Tocmai această pasivitate se reclamă în această acțiune, pasivitate imputabilă exclusiv debitoarei, astfel că este cât se poate de întemeiat că soluția primei instanțe de obligare la emiterea unor acte administrative să fie considerată corecta, logică, justă.

Învederează că reclamanta intimată nu se afla și nu se putea afla în situația reluării procedurii administrative a soluționării cererii de restituire a proprietății abuziv preluate, astfel că nu se putea pune problema de a primi o validare sau invalidare din partea CNCI. De asemenea, textul legal pe care recurenta îl invoca este declarat neconstituțional prin decizia din 26.11.2014 a Curții Constituționale.

Prevederile art.35 alin.3 din legea 165/2013, deși nedeclarate (încă) neconstituționale, nu sunt aplicabile situației reclamantei intimate, pentru aceleași motive pentru care art.17 alin. l lit. a si art.21 alin.5 și 8 din legea 165/2013 au fost declarate neconstituționale, soluția primei instanțe neputând reprezenta niciodată o forma de încălcare a principiului separației puterilor in stat ci doar o firească formă de control și sancționare a autorităților administrative a căror practica curentă încalcă prevederile legale. Instanțele judecătorești nu au numai dreptul, ci au obligația de a sancționa orice abatere din practică administrativă, iar în cadrul acestui control sunt îndrituite să stabilească cele mai eficiente remedii de stabilire a echilibrului dintre stat (în sens cât se poate de generic) și particulari.

Mai arată că prin recursul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor (ajuns în posesia intimatei mai târziu decât cel al ANRP) s-a pretins că excepția prematurității a fost greșit soluționată, că cererea reclamantei-intimate va fi rezolvată în conformitate cu legea 165/2013 prin validarea sau invalidarea cererii și compensarea prin puncte a imobilelor și evaluarea acestora potrivit grilei notariale. În privința excepției prematurității, considerentele prezentate se aplică similar și în cazul acestui recurs.

Face precizarea că în privința celorlalte argumente prezentate în cadrul cererii de recurs, cererea reclamantei nu este întemeiată pe prevederile cuprinse în capitolele II și III din legea 165/2013, ci exclusiv pe prevederile art.41 din aceasta lege, prevederi care exclud cererile de retrocedare formulate de la soluționarea lor pe legea 165/2013, așa cum s-a explicat la pct. A,II,l din prezenta întâmpinare, susținerile recurentei sub acest aspect neavând nici un fel de legătură cu prezenta acțiune.

Mai arată că pe de altă parte, întreaga situație juridică a cererii de retrocedare a fost diferită, deoarece toate textele pe care recurenta își întemeiază susținerile (art.17 lit.a,art.21 alin.5 si 8) au fost declarate neconstituționale, reclamanta intimată aflându-se în situația de a avea un dosar aprobat în sensul art.41 alin.l din legea 165/2013 pentru următoarele motive:

- dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent este stabilit irevocabil prin hotărâre judecătorească;

- măsura instanței de măsuri reparatorii prin echivalent a fost trimisă la ANRP, formându-se dosarul cu nr._/CC .

După parcurgerea întregii proceduri reglementate pentru astfel de situații, s-a făcut evaluarea bănească a imobilului imposibil de restituit în natură la solicitarea ANRP și de către un evaluator numit de către această autoritate publică, dosarul parcurgând toată procedura administrativă în fața pârâtelor, în conformitate cu ceea ce punctele 16.11-16.14 din HG 1095/2005 ( în vigoare la acel moment) prevedeau.

Faptul că între 15.07_ și mijlocul lunii martie 2012 (când a intrat in vigoare OUG 42 care suspenda o parte din activitatea pârâtelor) nu s-au ținut ședințe, deși puteau și trebuiau să se țină, nu poate constitui un motiv pentru care situația juridică a reclamantei să nu fie considerată dosar aprobat, deoarece nimeni nu-și poate invoca propria culpă pentru a obține protecția unui drept.

- asupra despăgubirilor stabilite nu se mai poate reveni, comisia națională trebuind fie să dispună reevaluarea, fie să emită titlul de despăgubire (art. 16.14 din HG 1095/2005).

Cum comisia națională nu a dispus reevaluarea ( pentru că nu s-au făcut contestații, pentru că toată procedura în materie a fost respectată) atunci aceasta trebuia să emită titlul de despăgubire.

- cuantumul despăgubirilor evaluate de expert este în limitele actuale ale criteriilor de evaluare, suma stabilită fiind aceeași cu cea care ar rezulta in prezent din compararea cu grila notarilor publici.

Curtea va analiza ambele recursuri formulate în mod unitar, din perspectiva art. 488 punctul 8 NCPC, având în vedere motivele identice de nelegalitate invocate.

În ceea ce privește afirmația că reclamanta a solicitat instanței să oblige comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor la emiterea titlului de plată în dosarul cu nr._/CC, în conformitate cu art. 41 alin. 1.3 și 4 din Legea 165/2013, pentru suma de 3.445.804 lei, dar că prin acesta a înțeles a solicita obligarea la soluționarea dosarului de despăgubire, în sensul emiterii unei decizii de validare sau invalidare, iar nu în sensul de a stabili conținutului deciziei, instanța are în vedere că, potrivit principiului disponibilității, reclamantul este cel care stabilește obiectul acțiunii, în speță solicitarea fiind de emitere a unui titlu de plată și a unui titlu de despăgubire în favoarea reclamantei.

Excepția prematurității acțiunii nu poate fi analizată decât în strânsă legătură cu fondul cauzei, respectiv cu aplicarea în speță a art. invocat – art. 41 alin. 1,3 și 4 din legea 165/2013.

Potrivit acestui articol, (1) Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de . prezentei legi, precum și a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014.

(3) Pentru îndeplinirea obligațiilor stabilite la alin. (1), C. Națională emite titluri de despăgubire, prin aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

(4) Titlul de plată se emite de către A. Națională pentru Restituirea Proprietăților în condițiile alin. (1) și (2) și se plătește de către Ministerul Finanțelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere.

În speță, reclamanta a formulat în anul 2002 cererea înregistrată cu nr. 44, prin care a solicitat în temeiul legii 10/2001 restituirea unui teren în suprafață de 1 ha situat în Tulcea, . calitate de moștenitoare a defunctului M. Moruzov.

Cererea sa a fost respinsă prin Dispoziția nr. 3891/25.11.2005 de către Primarul Municipiului Tulcea, cu motivarea că nu face dovada preluării abuzive în perioada reglementată de legea 10/2001.

Dispoziția nr. 3891/25.11.2005 a fost atacată în instanță, aceasta stabilind irevocabil netemeinicia ei prin sentința civilă nr. 1750/21.06.2006, dosar nr. 4222/2005 al Tribunalului Tulcea.

Instanța a stabilit totodată dreptul reclamantei la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul solicitat, preluat abuziv.

Instanța a avut în vedere imposibilitatea restituirii în natură a acestui imobil, precum și faptul că s-a făcut dovada proprietății, a preluării abuzive și a calității de moștenitor.

În temeiul acestei hotărâri judecătorești Primăria Municipiului Tulcea emite Dispoziția nr. 5058/23.04.2007 prin care constată calitatea de persoană îndreptățită a reclamantei pentru acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul imposibil de restituit în natură.

Totodată, se dispune prezentarea unei oferte de despăgubiri în condițiile legii nr. 247/2005, titlul VII.

În acest sens dispoziția a fost comunicată Prefecturii Județului Tulcea și Comisiei Centrale pentru stabilirea despăgubirilor în vederea aducerii la îndeplinire.

Dosarul reclamantei a urmat procedura prevăzută de legea nr. 247/2005, titlul VII, fiind înregistrat la ANRP sub nr._/CC. Astfel, în temeiul art. 16 alin. 5 a fost înaintat unei societăți de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.

Raportul de evaluare a fost întocmit și înaintat Comisiei Centrale la data de 15.07.2011 iar aceasta trebuia, potrivit art. 16 alin. 7 din lege, fie să procedeze la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.

P. la momentul intrării în vigoare a 165/2013 publicată în MO 278/17.05.2013 nu a fost emis un titlu de despăgubire și nici nu a fost trimis dosarul în vederea unei reevaluări.

Apreciind că, în aceste împrejurări, dosarul reclamantei nu se încadrează în noțiunea de „dosar aprobat de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de . prezentei legi” –legea nr. 165/2013 – și nici nu a fost stabilită o sumă reprezentând despăgubire printr-o hotărâre judecătorească (în cazul reclamantei fiind stabilit doar dreptul la despăgubiri, fără stabilirea în concret a sumei), recurenții consideră că dosarul reclamantei trebuie să urmeze procedura generală prevăzută de legea nr. 165/2013, cererea fiind prematură în condițiile în care art. 4 stabilește situațiile la care legea se aplică (printre care se află și situația reclamantei) iar art. 34 prevede termene de soluționare a dosarelor.

Instanța de recurs apreciază că reclamanta se află în situația reglementată de art. 41 din lege – mai sus citat -, dosarul său fiind unul aprobat anterior intrării în vigoare a legii nr. 165/2013.

În acest sens a avut în vedere decizia nr. 686/26.11.2014 a Curții Constituționale care a stabilit că dispozițiile art. 17 alin.1 lit. a) și ale art. 21 alin. 5 și 8 din legea nr. 165/2013 sunt constituționale în măsura în care nu se aplică deciziilor /dispozițiilor entităților investite cu soluționarea notificărilor, emise în executarea unor hotărâri judecătorești prin care instanțele s-au pronunțat irevocabil/definitiv asupra calității de persoane îndreptățite și asupra întinderii dreptului de proprietate.

Art. 17 alin. 1 lit. a) din legea nr. 165/2013 prevede următoarele:

(1) „În vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, denumită în continuare C. Națională, care funcționează în subordinea Cancelariei Primului-Ministru și are, în principal, următoarele atribuții:

a) validează/invalidează în tot sau în parte deciziile emise de entitățile învestite de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii”.

Art. 21 alin. 5 și 8 din aceeași lege prevede:

(5) „Secretariatul Comisiei Naționale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naționale poate solicita documente în completare entităților învestite de lege, titularilor dosarelor și oricăror altor instituții care ar putea deține documente relevante.

(8) Ulterior verificării și evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, C. Națională validează sau invalidează decizia entității învestite de lege și, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin. (7)”.

Curtea Constituțională a avut în vedere în special acele situații în care instanțele judecătorești au constatat că reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită în înțelesul legii nr. 10/2001 și au obligat pârâtul să emită dispoziție cu propunerea de acordare de despăgubiri, ce vor fi stabilite în condițiile titlului VII al legii nr. 247/2005 (situația reclamantei).

În argumentarea soluției s-a avut în vedere că, atâta timp cât propunerea de acordare despăgubiri și cuantumul despăgubirilor au fost stabilite de o instanță judecătorească, un organ administrativ nu poate exercita atribuții care țin exclusiv de competența instanțelor judecătorești prin instituirea unui sistem concurent cu sistemul instanțelor de judecată.

Așa cum am arătat, chiar dacă în favoarea reclamantei nu a fost stabilit și cuantumul despăgubirilor, Curtea Constituțională a avut în vedere și situația în care s-a dispus de către o instanță de judecată ca acestea să fie stabilite în condițiile titlului VII al legii nr. 247/2005.

Mai mult, în speță, deși raportul de evaluare a fost întocmit încă din anul 2011, instituția competentă să emită titlul de despăgubire sau să trimită dosarul pentru reevaluare, nu și-a îndeplinit obligația până în anul 2013 când a intrat în vigoare legea nr. 165/2013,recurenții invocându-și în susținerea argumentelor propria culpă. Așa cum a arătat și prima instanță, deși în această perioadă a existat o ordonanță care a suspendat până la 15 mai 2013 emiterea titlurilor de despăgubire – OUG 4/2012 -, aceasta a intrat în vigoare cu mult după înaintarea raportului de evaluare către instituția competentă.

Pe de altă parte,față de cele reținute de către Curtea Constituțională, întrucât în speță s-a stabilit de către o instanță judecătorească dreptul reclamantei la despăgubiri, existența unui întârzieri culpabile din partea instituției competente nu are relevanță, textul aplicabil fiind cel invocat de către reclamantă, respectiv art. 41 din legea nr. 165/2013.

Pentru aceste argumente instanța apreciază că în speță s-a făcut o corectă aplicare a normelor de drept material, ambele recursuri fiind nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge recursul promovat de către recurenții pârâți A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR cu sediul în București, Calea Floreasca nr.202, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1728 din 30 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosar nr._ , în contradictoriu cu intimata reclamantă M. A. F. - PRIN MANDATAR MORUZOV A. cu domiciliul în localitatea Tulcea, . și cu domiciliul procesual ales în localitatea Tulcea, ., județ Tulcea, având ca obiect obligația de a face, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12 martie 2015.

Președinte, Judecător, Judecător,

M. C. E. E. G. N. R. B.

Grefier,

A. A.

Red. jud. EG/03 04 2015

← Anulare act administrativ. Decizia nr. 892/2015. Curtea de Apel...		Anulare act administrativ. Decizia nr. 291/2015. Curtea de Apel... →

Obligaţia de a face. Decizia nr. 303/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţia de a face. Decizia nr. 303/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA