Pretentii. Decizia nr. 645/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 645/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 20-05-2015 în dosarul nr. 549/118/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 645/2015
Ședința publică din 20 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - E. C. G.
Judecător - N. C.
Judecător - I. M. Ș.
Grefier - C. G.
S-a luat în examinare recursul contencios administrativ și fiscal declarat de recurenții pârâți ORAȘUL B. - PRIN PRIMAR și C. L. AL ORAȘULUI B. ambii cu sediul în B., ., jud.C., împotriva Sentinței civile nr.2907/CA 12.12.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata reclamantă DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI C., cu sediul în C., ., jud.C., având ca obiect pretenții.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 29.04.2015 și consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 06.05.2015, 13.05.2015 și la data de 20.05.2015, dată la care a pronunțat următoarea decizie.
CURTEA
Asupra recursului în contencios administrativ de față.
Din actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 11.11.2014 și înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._, reclamanta Direcția G. de Asistentă Socială și Protecția Copilului C. în contradictoriu cu pârâtul C. L. B. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 252.740,04 lei, aferentă perioadei ianuarie 2010 - decembrie 2013, reprezentând contribuția acesteia la finanțarea activității de protecție a copiilor aflați în sistem rezidențial, de asistență maternală, persoanelor majore care beneficiază de protecție în temeiul prevederilor art. 51 din Legea nr. 272/2004, modificată prin Legea nr. 257/2013, precum și întreținerea persoanelor adulte protejate în centrele specializate aflate în subordinea reclamantei, pentru beneficiarii proveniți de pe raza unității administrativ teritoriale a Primăriei comunei B., cu obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere de 0,30 % pentru fiecare zi de întârziere și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu derularea procesului.
Prin Sentința civilă nr.2907/12.12.2014 Tribunalul C. a admis acțiunea formulată de reclamanta DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI C., obligând pârâții la plata sumei de 252.740,04 lei, aferentă perioadei: ianuarie 2010 – septembrie 2013, luând act de renunțarea reclamantei la judecata capătului de cerere privind obligarea la plata penalităților de întârziere, obligând pârâții la plata sumei de 25 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâții ORAȘUL B. - PRIN PRIMAR și C. L. AL ORAȘULUI B., care au criticat soluția instanței de fond ca fiind nelegală, invocând dispozițiile art.10 alin.2, art.20 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004 și art. 483 și urm. NCPC.
Având în vedere că sesizarea instanței s-a făcut sub imperiul legii noi de procedură, în cauză sunt aplicabile disp. art.499 NCPC, potrivit cu care „Prin derogare de la prevederile art.425 alin.1 lit. b, hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.”
În motivarea recursului, recurenții pârâți apreciază că motivarea instanței de fond privind respingerea excepției lipsei procedurii prealabile, nu este fondată, fiind în totală contradicție cu dispozițiile art. 7 din Legea 554/2004.
Astfel, arată instanței de control judiciar ca instanța de fond apreciază căar fi în prezența unui refuz nejustificat al autorității publice de a efectua un act, refuz asimilat unui act administrativ.
În mod greșit instanța de fond apreciază faptul că reclamanta a adresat mai multe "solicitări” pârâtei prin care aducea la cunoștință sumele pe care aceasta le datorează, însă nu se motivează sub nici o formă care dintre aceste "solicitări" reprezintă în accepțiunea Legii 554/2004, procedura prealabilă.
Apreciază recurenții că prevederile art.7 din Legea 554/2004 au fost ignorate cu desăvârșire de către instanța de fond, arătând următoarele:
"Art. 7. - (1) înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.
Prevederile alin.1 sunt aplicabile și în ipoteza în care legea specială prevede o procedură administrativ-jurisdicțională, iar partea nu a optat pentru aceasta".
Solicită a se observa faptul că dosarul a fost stabilit prin regulatorul de competență spre a fi soluționat în materia contenciosului administrativ.
Conform dispozițiilor prevederilor articolului 193 din Noul Cod de Procedura Civila, care prevăd că:" Sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, daca legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată..,"- din redarea textului de lege rezultă că parcurgerea procedurii prealabile administrative este obligatorie pentru reclamantă. La dosarul cauzei nu se regăsește dovada parcurgerii acestei proceduri administrative prealabile obligatorii.
Având în vedere faptul că autoritatea/entitatea publică pe care reclamanta a acționat-o în instanța nu a fost sesizată în condițiile art.7 din Legea 554/2004 și art.193 din NCPC, rezultă că lipsește o condiție de exercițiu a acțiunii - plângerea prealabilă, implicit soluția ce se impune în cauza este respingerea acțiunii ca inadmisibilă în acord cu dispozițiile art. 193 Cod Procedura Civila.
Aprecierea instanței de fond privitoare la făptui că procedura prealabilă ar fi fost îndeplinită prin "solicitările" pârâtei, atât timp cât textul de lege prevede fără putință de tăgadă faptul că trebuie îndeplinită o procedură prealabilă iar la dosarul cauzei nu există nici o solicitare în acest sens, întemeiata în drept pe dispozițiile art.7 din Legea 554/2004, nu poate fi primită.
Apreciază recurenții că în mod nefondat s-a dispus respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților Orașul B. prin Primar și a Consiliului L. al Orașului B..
Apreciază că motivarea avută de instanța de fond pentru respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive nu este fondată, având în vedere faptul că nu există nici un raport juridic direct cu reclamanta, iar textele de lege invocate de instanța de fond nu pot fi aplicabile cauzei deduse judecații, raportat la maniera în care s-a formulat cererea de chemare în judecată.
Astfel, învederează instanței de control judiciar că pentru a fi aplicabile pârâtei textele de lege reținute de către instanța de fond, trebuie să existe un raport juridic obligațional între reclamanta și pârâtă, însă acest raport juridic constatat printr-un înscris nu există, astfel încât reclamanta să fie îndrituită să solicite suma de bani inserată în cererea de chemare în judecată.
Calitatea procesuală consta în identitatea între persoana reclamantului și cel care este titular al dreptului, precum și între persoana pârâtului si cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic supus judecății, prima poartă denumirea de calitate procesuala activa, iar cea de-a doua - calitate procesuala pasiva.
Sarcina indicării calității procesuale revine reclamantului, care, prin cererea de chemare în judecată, trebuie să expună împrejurările din care să rezulte că el este îndreptățit sa-l cheme în judecată pe pârât.
Solicită a se observa faptul căreclamanta nu a depus nici un înscris din care să rezulte că ei ar fi obligați la plata pretențiilor solicitate de către aceasta.
Așadar, în cauza de față nu există identitate între persoana pârâtului și despre cel care se pretinde că este obligat în raportul juridic, excepția invocată fiind evidentă.
Mai arată recurenții că temeinicia excepției reiese inclusiv din faptul că reclamanta s-a adresat în vederea obținerii contribuției solicitate prin intermediul cererii de chemare în judecată, Consiliului Județean Constanta prin adresa de informare nr ._/06.08.2013, instituție publică care a îndemnat reclamanta să își recupereze sumele de bani solicitate prin intermediul instanței de judecată.
Calitatea procesuală pasivă din punctul lor de vedere este în sarcina Consiliului Județean Constanta, care prin emiterea hotărârii de Consiliu Județean nr.120/03.04.2008 a achiesat în mod direct la acceptarea pentru beneficiarii serviciilor oferite de către reclamantă.
Ori, parații niciodată nu au efectuat vre-un demers administrativ (emitere de HCL)/financiar (alocare bugetară), astfel încât să se nască în sarcina sa o obligație de plată.
Mai mult, arată recurenții că, pentru perioada pe care reclamanta o invocă 2010-2013, nu a existat nici o prevedere bugetară emanată de la pârât, datorită faptului că în bugetul anual de venituri și cheltuieli al Primăriei B. nu exista/nu a existat asemenea alocare bugetară de sume. Bugetul anual de venituri și cheltuieli al instituției publice reprezintă totalitatea sumelor/cheltuielilor efectuate de entitate în cursul anului respectiv, iar dacă suma era datorată de către ei trebuia să fie inclusă în bugetul de venituri și cheltuieli.
Hotărârea de C. Județean nr. 120/03.04.2008, de care reclamanta se prevalează nu poate fi apreciată ca un document ce naște obligații în sarcina Consiliului L. B. și a Orașului B., datorită faptului că între C.L. B., Orașul B. și CJ Constanta nu există raport de subordonare, singurele instituții în măsură să cenzureze actele administrative emise de consiliile locale sunt instituția Prefectului Județului Constanta sau instanța de judecată.
Ori, instanța de fond nu a avut în vedere toate aceste aspecte deosebit de importante pentru soluționarea cauzei, privitoare la faptul că nu în sarcina recurenților cade obligarea de plată a acestor sume.
Raporturile dintre administrația publică organizată la nivelul județului și cea organizată la nivel de comună sau oraș au la bază principiile autonomiei, legalității și colaborării în rezolvarea problemelor comune.
În relațiile dintre administrația publică organizată la nivelul unităților administrativ-teritoriale nu există raporturi de subordonare conform dispozițiilor Legii 215/2001 privind administrația publică locală-care prevede în mod distinct atribuțiile Consiliului L. și atribuțiile Consiliului Județean.
Art.1 din Legea 215/2001, prevede la alin.2, litera d: „d) autoritățile deliberative - consiliul local, consiliul județean, C. General al Municipiului București, consiliile locale ale subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor."
Ori, analizând textul de lege mai sus invocat se observa faptul că nu există nici un element de subordonare între C.L. Oraș și C.J., aceste 2 instituții fiind total diferite .
Aspectele prezentate, sunt completate în mod deosebit și de dispozițiile dreptului comunitar în materie, respectiv Carta Europeana a Autonomiei Locale din 15 oct .1985, pe care România a ratificat-o și este parte prin Legea 199/1997 privind ratificarea CEAL.
Ori, efectuând o analiză a Cartei Europene a Autonomiei Localei art.3, art.4, art. 8, art.9, art.11) se observă faptul că la nivel comunitar s-a statuat clar că respectarea principiului autonomiei locale trebuie efectuată de către orice organism, inclusiv de către reclamantă.
Solicită totodată a se observa art. 6 și art. 16 din Legea 273/2006 privind finanțele publice locale.
Art. 6 - Trecerea de către Guvern în administrarea și finanțarea autorităților administrației publice locale a unor cheltuieli publice, ca urmare a descentralizării unor competente, precum și a ailor cheltuieli publice noi se face prin lege, numai cu asigurarea resurselor financiare necesare realizării acestora, fundamentate pe baza standardelor de cost ale serviciilor publice respective, iar până la aprobarea acestora, pe baza sumelor aprobate pentru anul anterior, actualizate cu indicele prețurilor de consum, după cum urmează:
a)In primul an, prin cuprinderea distinctă în anexa la legea bugetului de stat a sumelor defalcate cu destinație specială, necesare finanțării cheltuielilor publice transferate sau a noilor cheltuieli publice, precum și a criteriilor de repartizare;
b)În anii următori, prin cuprinderea resurselor respective în ansamblul sumelor defalcate pentru echilibrarea bugetelor locale alocate unităților administrativ-teritoriale, cu excepția celor nominalizate distinct prin anexa la legea bugetului de stat.
Art. 16. - (1) Unitățile administrativ-teritoriale au dreptul la resurse financiare suficiente, pe care autoritățile administrației publice locale le pot utiliza la exercitarea atribuțiilor lor, pe baza și în limitele prevăzute de lege.
Autoritățile administrației publice locale au competența stabilirii nivelurilor impozitelor și taxelor locale, în condițiile legii.
Alocarea resurselor financiare pentru echilibrarea bugetelor locale nu trebuie să afecteze aplicarea politicilor bugetare ale autorităților administrației publice locale în domeniul lor de competență.
Sumele defalcate cu destinație specială se utilizează de către autoritățile administrației publice locale în conformitate cu prevederile legale."
Principiul autonomiei locale este principiul fundamental care guvernează administrația publică locală și activitatea autorităților acesteia, principiu ce constă în dreptul unităților administrativ teritoriale de a-și satisface interesele lor legitime și legale fără amestecul autorităților centrale.
Toate textele de lege invocate anterior vin să susțină cu tărie excepția pe care au invocat-o, opinând că instanța de fond în mod eronat a dispus respingerea acesteia, iar pe cale de consecință prin intermediul motivării din prezentul recurs solicită instanței de judecată să dispună admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive.
In mod eronat instanța de fond a interpretat dispozițiile legislației speciale inserate în cuprinsul sentinței pronunțate, apreciind faptul că ei ar fi obligați la plata sumelor de bani solicitate de către reclamanta DGSAPC Constanta. În primul rând, consideră că sumele de bani solicitate de către reclamanta trebuiesc virate de la bugetul de stat către bugetele locale ale primăriilor și nu UAT-urile trebuiesc sa fie obligate la plată.
Solicită a se observa faptul că debitele acordate de către instanța de fond sunt considerabile, iar bugetele locale nu pot face față unor asemenea sume, mai mult, aceste sume nu au fost niciodată prevăzute/alocate în bugetul anual de venituri și cheltuieli al UAT B..
În mod eronat interpretează o . dispoziții legale din legi speciale/ pe perioade diferite de timp, însă este important de reținut faptul că nici un text de lege invocat de către instanța de fond obligă pârâții recurenți la plata debitelor solicitate de către reclamanta.
O alta apreciere total nefondata a instanței de fond este reprezentată de faptul că reclamanta ar fi făcut dovada raporturilor obligaționale reglementate de lege, și faptul că reclamanta a depus la dosarul cauzei modul de calcul al debitului.
Total eronat și nefondat, solicită a se analiza cu atenție probatoriul administrat în cauza, îndeosebi așa zisul calcul invocat de către reclamanta; în care este trecut un anumit debit și că aceasta se rezumă la un tabel cu sume pe care nu le cunosc și nu și le însușesc, acest tabel este singura aprobă pe care reclamanta a prezentat-o instanței de judecată.
Ori, apreciază că nu pot fi obligați la plata unui debit ce nu are caracter cert, lichid și exigibil, un debit ce este consemnat într-un tabel, alături de alte zeci de unități administrativ teritoriale din România, mai mult un debit nedovedit prin nici un mijloc material de probă.
Solicită să se observe faptul că în nici un mod instanța de fond nu a reținut dacă debitul solicitat are caracter cert, lichid și exigibil (deși ne aflam în prezența unui litigiu având ca obiect pretenții).
Din punctul lor de vedere acțiunea formulată este inadmisibilă și nefondată, iar motivarea de mai sus privitoare la excepția lipsei calității procesuale pasive are o strânsă legătură de cauzalitate cu fondul cauzei deduse judecății.
După cum au învederat, nu există nici un text de lege care să oblige pârâta la plata sumelor de bani solicitate de reclamantă, iar din punctul lor de vedere câtimea pretențiilor solicitate și acordate nu este susținută de nici un element probatoriu.
Astfel, solicită a fi analizat lanțul ca în tot cuprinsul cererii de chemare în judecată cât și în cuprinsul motivării se inserează expresia „obligațiile stabilite în sarcina sa", ori, nu există nici o obligație legală în acest sens, nu există nici un înscris minimal la dosarul cauzei sub acest aspect.
Solicită a se observa faptul că unul din temeiurile de drept pe care reclamanta își întemeiază acțiunea îl reprezintă dispozițiile art.54, alin.1 din Legea 448/2008, însă reclamanta în mod voit omite faptul ca în cuprinsul textului de lege nu se prevede obligativitatea finanțării de către C. L., ci legea prevede că finanțarea se face din bugetele proprii ale județelor.
"Art. 54, - (1) Persoana cu handicap are dreptul să fie îngrijită și protejată într-un centru din localitatea/județul în a cărei/cărui rază teritorială își are domiciliul sau reședința.
(2)Finanțarea centrelor publice se face din bugetele proprii ale județelor, respectiv ale sectoarelor municipiului București, pe teritoriul cărora funcționează acestea,"
Un alt text de lege care vine să susțină apărările lor (text de lege de care se prevalează inclusiv reclamanta) îl reprezintă art. 5, alin. 3 din Legea 272/2004, care prevede ca autoritățile publice locale au obligația de a sprijinii părinții în realizarea obligațiilor ce le revin și nu obligația de a suporta finanțarea pentru plata copiilor instituționalizați.
Din multitudinea textelor de lege invocate de către reclamantă, nici unul nu prevede în mod expres obligativitatea lor în a achita sumele de bani solicitate prin cererea de chemare în judecată, toate textele de lege de care reclamanta se folosește în dovedirea pretențiilor sale fiind străine de natura cauzei deduse judecății.
Consideră că diferența între finanțare și sprijin/întrajutorare este evidentă inclusiv din prisma textelor de lege, aspect pe care însă instanța de fond nu l-a avut în considerare.
Un aspect deosebit de important, prevăzut de legiuitor în NCPC, în vederea admiterii acțiunii formulate de către un reclamant, îl reprezintă caracterul cert, lichid și exigibil al creanței solicitate.
Creanța este certa atunci când existenta ei rezultă din însuși înscrisul constatator al creanței, altfel spus, existența creanței solicitate este îndoielnică în cazul de față creanța solicitată de către reclamantă nu are caracter cert, nu este lichidă (obiectul ei nu este determinat), și nu este exigibilă, nu a ajuns la scadență), implicit acțiunea urmează a fi respinsă, inclusiv din optica acestui text de lege aplicabil oricărei creanțe bănești solicitate prin intermediul instanțelor de judecată.
După cum a arătat și anterior prin probele folosite de către reclamanta în dovedirea pretențiilor sale, nu rezulta în nici un fel certitudinea creanței.
Solicită a se observa că suma solicitată nu este precisă, nu are caracter cert, datorită faptului că este inserata într-un tabel (anexă), fiind compusă din mai multe sume defalcate pe mai mulți ani, cu valori diferite, sume a căror provenință și semnificație nu se cunoaște.
Acest aspect este susținut de faptul că în bugetul anual de venituri și cheltuieli al C.L. B. nu exista înserate aceste obligații financiare, aceste sume, nu sunt asumate de către ei în nici un fel, implicit nefiind inserate în buget nu există și nu pot fi achitate.
O creanța certă, lichidă și exigibilă este prezentată prin dovezi concrete, care în urma analizei instanței de judecată, îndrituiesc pe aceasta să pronunțe o hotărâre de obligare la plată.
Concluzionând, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat.
Intimata reclamantăDIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI C., a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca fiind nefondat și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică.
Apreciază intimata reclamantă că nu pot fi primite criticile recurenților care vizează modul de interpretare de către judecătorul fondului a materialului probator administrat în cauză,neputând fi subsumate motivelor de casare prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 488 alin.1 C.pr.civ., apreciind că instanța de fond a făcut o atentă analiză a materialului probator administrat, apreciind corect faptele, identificând normele de drept incidente, pe care le-a aplicat în mod corect pronunțând o hotărâre legală și temeinică.
Judecătorul fondului a aplicat în mod corect dispozițiile legale incidente raportului juridic dedus judecății, astfel încât sunt nefondate criticile recurenților ce vizează modul de soluționare a excepțiilor neîndeplinirii procedurii prealabile și lipsei calității procesuale pasive, precum și soluția cu privire la fondul cauzei.
Cu privire la excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, în mod legal judecătorul fondului s-a pronunțat în sensul respingerii acesteia raportat la dispozițiile art.7 alin.5 din Legea nr.554/2004, având în vedere obiectul cererii introductive care se circumscrie dispozițiilor art.8 alin.1 teza a II-a din legea nr.554/2004.
Cu privire la calitatea procesuală pasivă, atât . drept public, cu patrimoniu propriu cât și C. L. B. – autoritatea deliberativă a unității administrativ teritoriale, căreia îi revenea obligația să prevadă în bugetele proprii, fondurile necesare pentru serviciile sociale, justifică legitimarea procesuală pasivă.
Susținerile recurenților potrivit cărora nu au realizat vreun demers administrativ sau financiar nu sunt de natură să îndreptățească un refuz de plată, știut fiind că nimeni nu poate invoca propria culpă în valorificarea unui drept.
Analizând cauza sub aspectul motivului de casare invocat, Curtea constată că recursul este fondat.
Referitor la critica privind greșita soluționare a excepției inadmisibilității acțiunii, Curtea constată că este nefondată, prima instanță reținând în mod corect faptul că reclamanta a respectat dispozițiile art.7 din Legea nr.554/2004, din înscrisurile depuse la dosar rezultând că reclamanta a solicitat pârâților să efectueze plățile aferente contribuțiilor la care erau obligați de actele normative în vigoare, precum și sumele solicitate.
Nefondată este și critica privind soluția dată excepției lipsei calității procesuale pasive, motivele pentru care Curtea a apreciat în acest sens fiind aceleași pentru care a considerat că acțiunea reclamantei este fondată doar în parte și sunt prezentate în continuare.
Pe fondul cauzei, Curtea constată că, într-adevăr, soluția primei instanțe încalcă normele de drept material incidente în cauză în ceea ce privește finanțarea serviciilor sociale destinate protecției adulților cu handicap, întrucât cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata unei cote de 25% din costul anual stabilit pentru persoanele adulte cu handicap este lipsită de temei legal.
Astfel, potrivit art.94 alin.1 din Legea nr.448/2006, „Protecția persoanelor cu handicap se finanțează din următoarele surse:
a) bugetul local al comunelor, orașelor și municipiilor; (n.n. pentru serviciile sociale organizate și administrate de comunitățile locale)
b) bugetele locale ale județelor, respectiv ale sectoarelor municipiului București;
c) bugetul de stat;
d) contribuții lunare de întreținere a persoanelor cu handicap care beneficiază de servicii sociale în centre;”
De asemenea, art.54 din Legea nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, „(1) Persoana cu handicap are dreptul să fie îngrijită și protejată într-un centru din localitatea/județul în a cărei/cărui rază teritorială își are domiciliul sau reședința.
(2) Finanțarea centrelor publice se face din bugetele proprii ale județelor, respectiv ale sectoarelor municipiului București, pe teritoriul cărora funcționează acestea.
(3) În cazul în care nevoile individuale ale persoanei cu handicap nu pot fi asigurate în condițiile prevăzute la alin. (1), persoana cu handicap poate fi îngrijită și protejată într-un centru aflat în altă unitate administrativ-teritorială.
(4) Decontarea cheltuielilor dintre autoritățile administrației publice locale se face în baza costului mediu lunar al cheltuielilor efectuate în luna anterioară de centrul în care persoana cu handicap este îngrijită și protejată.”
Rezultă astfel că finanțarea centrelor publice de zi sau de tip rezidențial în care sunt îngrijite și protejate persoanele adulte cu handicap se face din bugetul propriu al consiliului județean pe teritoriul și în subordinea căruia se află centrul, iar în situația în care persoana cu handicap provine de pe raza altei unități administrativ teritoriale, cheltuielile se decontează între autoritățile publice județene în condițiile art.33 alin.2 și 3 și ale art.34 alin.4 din HG nr.268/2007.
HG nr.268/2007 prevede, în alin.3 al art.33, că „Decontarea cheltuielilor se face lunar pentru luna anterioară. Se decontează costul mediu lunar al cheltuielilor, din care se scade contribuția lunară de întreținere datorată de persoana cu handicap.”, nivelul contribuției lunare de întreținere datorate de adulții cu handicap asistați în centre sau de susținătorii acestora fiind stabilit prin Ordinul Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap nr.467/2009.
Concluzia ce se poate astfel desprinde este că nu revine autorităților publice ale comunelor, orașelor sau municipiilor obligația legală de a suporta cheltuielile aferente activității de protecție a persoanelor adulte cu handicap, realizată în centrele publice ci consiliilor județene, precum și persoanelor internate în centre sau susținătorilor acestora, în limitele contribuției lunare stabilite prin Ordinul 467/2009. Prin urmare, vor fi respinse ca nefondate aceste pretenții ale reclamantei.
În ceea ce privește contribuția la finanțarea activității de protecție a copiilor protejați în sistem rezidențial, de asistență maternală, a persoanelor majore care beneficiază de protecție în temeiul art.51 din Legea nr.272/2004, soluția primei instanțe este legală,urmând a fi susținută și de argumentele ce vor urma.
Astfel, art.5 alin.3 din Legea nr.272/2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului, în forma în vigoare în perioada 2011 - 2013, reglementează obligația comunităților locale de a susține activitatea de protecție a copilului și prevede că „În subsidiar, responsabilitatea revine colectivității locale din care fac parte copilul și familia sa. Autoritățile administrației publice locale au obligația de a sprijini părinții sau, după caz, alt reprezentant legal al copilului în realizarea obligațiilor ce le revin cu privire la copil, dezvoltând și asigurând în acest scop servicii diversificate, accesibile și de calitate, corespunzătoare nevoilor copilului.”, în același sens fiind și art.118 alin.1 lit.a potrivit cu care „Prevenirea separării copilului de familia sa, precum și protecția specială a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinților săi se finanțează din următoarele surse: a) bugetul local al comunelor, orașelor și municipiilor”.
De asemenea, conform art.1 alin.2 din HG nr.457/2000, aplicabil în perioada de referință, „Consiliile locale municipale, orășenești și comunale au obligația să prevadă cu prioritate în bugetele proprii sumele necesare în vederea finanțării activității de protecție a copilului și a persoanei majore care beneficiază de protecție în condițiile art.19 din ordonanță (dispoziții abrogate prin Legea nr.272/2004, dar preluate în art.51 alin.2 din Legea nr.272/2004).
În ceea ce privește nivelul contribuției anuale a comunităților locale la finanțarea activității de protecție a copilului aflat în dificultate, a copilului cu handicap, precum și a persoanei majore de până la 26 de ani care se află în continuarea studiilor, acesta este stabilit prin art.4 alin.2 din HG nr.457/2000, care prevede că nu poate fi mai mic de 25% din costul anual pentru fiecare copil protejat sau persoană majoră.
Având în vedere că, odată cu . HG nr.23/2010 privind aprobarea standardelor de cost pentru serviciile sociale, a devenit inaplicabil art.3 din HG nr.457/2000, în temeiul căruia consiliul județean avea obligația de a stabili prin hotărâre, la începutul fiecărui an, costul anual pentru un copil și pentru o persoană majoră care beneficia de protecție în condițiile art.118 din Legea nr.272/2004, Curtea constată că Hotărârea Consiliului Județean C. nr.120/03.04.2008 nu are eficiență juridică în prezenta cauză, fiind emisă pentru anul 2008 în vederea stabilirii standardelor de cost anuale pentru persoanele aflate sub protecție socială, în considerarea dispozițiilor legale aplicabile la acel moment.
Prin urmare, pentru perioada în discuție, standardele de cost reprezentând costul minim aferent cheltuielilor anuale necesare furnizării serviciilor sociale destinate protecției și promovării drepturilor copilului, calculat pentru beneficiar/pe tipuri de servicii sociale, potrivit standardelor minime de calitate sau criteriilor prevăzute de lege, în funcție de care se stabilește nivelul contribuției comunităților locale sunt cele prevăzute de art.6 alin.1 lit. a din HG nr.23/2010 cu referire la anexa 1 din hotărâre.
În ceea ce privește cuantumul sumei la care vor fi obligați pârâții, acesta este de 132.743,7 lei și este aferent perioadei 2010 - trimestrul I 2013, reclamanta, deși a solicitat plata contribuției până în septembrie 2013, nu a înțeles să depună la dosar dovezi pentru întreaga sumă solicitată.
Pentru considerentele expuse, apreciind că motivele invocate de recurenți sunt fondate în parte, urmează a admite recursul în baza art.496 alin.1 și 498 alin.2 Cod procedură civilă și a casa în tot hotărârea recurată și, rejudecând, a admite în parte acțiunea și a obliga pârâții la plata către reclamantă a sumei de 132.743,7 lei reprezentând contribuție la finanțarea activității de protecție a copiilor protejați în sistem rezidențial, de asistență maternală, a persoanelor majore care beneficiază de protecție în temeiul art.51 din Legea nr.272/2004 pentru perioada 2010 - trimestrul I 2013.
Se vor respinge celelalte pretenții, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenții pârâți ORAȘUL B. - PRIN PRIMAR și C. L. AL ORAȘULUI B. ambii cu sediul în B., ., jud.C., împotriva Sentinței civile nr.2907/CA/12.12.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata reclamantă DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI C., cu sediul în C., ., jud.C..
Casează în tot hotărârea recurată și, rejudecând admite în parte acțiunea.
Obligă pârâții la plata sumei de 132.743,7 lei reprezentând contribuție la finanțarea activității de protecție a copiilor protejați în sistem rezidențial, de asistență maternală, a persoanelor majore care beneficiază de protecție în temeiul art.51 din Legea nr.272/2004 pentru perioada 2010 - trimestrul I 2013.
Respinge celelalte pretenții ca nefondate.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 20 Mai 2015.
Președinte, E. C. G. | Judecător, N. C. | Judecător, I. M. Ș. |
Grefier, C. G. |
Red.hot.jud.A.L.N.
Red.dec.jud.I.M.Ș./2ex/ 10.07.2015
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 291/2015. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 646/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA → |
|---|
