CSJ. Decizia nr. 191/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 191/2003
Dosar nr. 1855/2002
Şedinţa publică din 22 ianuarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 27 decembrie 2001, Consiliul Judeţean Arad a solicitat anularea deciziei nr. 1855 din 20 noiembrie 2001 a Ministerului Finanţelor Publice şi a procesului-verbal din 21 septembrie 2001, întocmit de organele de control ale Direcţiei Controlului Fiscal Arad, prin care a fost obligat să vireze la bugetul de stat suma de 4.060.056.386 lei, cu titlu de T.V.A. şi suma de 5.888.661.515 lei, cu titlu de majorări de întârziere aferente T.V.A.
În motivarea acţiunii, reclamantul arată că organul de control nu era competent să verifice un organ al administraţiei publice, singurul organ de control legal abilitat fiind Curtea de Conturi.
Mai arată că nu realizează activităţi economice, pentru a putea fi încadrată între persoanele plătitoare de T.V.A., aşa cum greşit au reţinut organele financiare, activitatea de concesionare şi închiriere a unor bunuri din patrimoniul public şi privat al judeţului neputând fi considerată ca activitate economică, sinonimă cu activitatea comercială, ci are un caracter exclusiv administrativ, de natură civilă.
Menţionează că în Legea nr. 216/2001 şi în Legea nr. 189/1998 ,veniturile din concesiuni şi închirieri sunt considerate ca surse ale bugetului local şi că în bugetele locale nu se pot înscrie şi nu se pot aproba cheltuieli, fără asigurarea resurselor financiare corespunzătoare, conform art. 17 din Legea nr. 189/1998, însă dacă s-ar întocmi lunar facturi cu T.V.A. pentru concesionări sau închirieri înainte de încasarea de la concesionari sau chiriaşi, a T.V.A. aferent, s-ar încălca aceste dispoziţii legale.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 113 din 14 mai 2002 a admis acţiunea, a anulat procesul verbal din 21 septembrie 2001 şi Decizia nr. 1855 din 20 noiembrie 2001, cu privire la obligarea reclamantei la plata sumei de 9.948.717.901 lei, reprezentând T.V.A. şi majorări de întârziere aferente.
Instanţa reţine, în esenţă, că activitatea desfăşurată de reclamant, cea de concesionare şi închiriere a unor bunuri din domeniul public sau privat, a fost de natură administrativă, din care nu s-a realizat profit, în sensul art. 3 alin. ultim din OG nr. 3/1992, şi că prin art. 3 pct. 2.2 lit. b) din HG nr. 401/2000, pentru aprobarea Normelor de aplicare a ordonanţei, s-a prevăzut că nu intră în sfera de aplicare a T.V.A., operaţiunile efectuate de contribuabilii înregistraţi ca plătitori de T.V.A., care au ca obiect de activitate, administrarea şi întreţinerea locurilor publice, pentru încasările cuvenite bugetelor locale.
Reţine şi că activitatea reclamantului, de concesionare şi închiriere, nu are caracter economic, producătoare de profit economic, de valoare adăugată, pentru că lipseşte baza justificativă a calculului T.V.A., taxa de folosinţă fiind o taxă de impozitare a utilizării bunurilor publice, aşa cum se reţine şi în expertiză, pentru care nu se percepe T.V.A., fiindcă în caz contrariu s-ar ajunge la calcularea T.V.A. la o taxă locală, deci taxă la taxă, străină noţiunii de T.V.A. şi principiilor dreptului financiar.
Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Arad, în nume propriu şi pentru Ministerul Finanţelor Publice, a declarat recurs împotriva sentinţei.
În motivarea recursului se arată că reclamantul datorează T.V.A. pentru activitatea de concesionare şi închiriere, care sunt operaţiuni efectuate sistematic, şi pentru care se încasează sume de bani lunar sau anual, deoarece astfel de operaţiuni intră în sfera de aplicare a T.V.A., conform art. 2 alin. (1) din OG nr. 3/1992, republicată, cu modificarările şi completările ulterioare şi art. 2 alin. (2) lit. a) din OUG nr. 17/2000.
Susţine că această activitate intră în categoria prestărilor de servicii, iar nu de administraţie publică şi nu se cuprinde în excepţiile de la sfera de aplicare a T.V.A., prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. d) din OG nr. 3/1992, republicată şi de OUG nr. 17/2000, pentru că nu este activitate administrativă, socială, educativă, de apărare, de ordine publică, de siguranţa statului, culturală sau sportivă.
Ca atare, recurenta consideră că reclamantul era obligat să se declare plătitor de T.V.A., pentru activităţile care îndeplinesc condiţiile unor operaţiuni impozabile, ca în cazul de faţă şi să-şi organizeze o evidenţă gestionară şi contabilă distinctă, pentru a se putea calcula T.V.A. de plată către bugetul statului sau de recuperat, astfel că datorează T.V.A. şi majorările aferente reţinute în sarcina sa.
Recursul va fi admis, pentru considerentele care se vor arăta în continuare.
Din procesul-verbal încheiat la 21 septembrie 200,1 de inspectori din cadrul Direcţiei Controlului Fiscal Arad, rezultă că intimatul Consiliul Judeţean Arad a realizat, în perioada 1 august 1996 – 31 iulie .2001, venituri din concesiuni şi chirii superioare plafonului de 10 milioane lei, respectiv 50 milioane lei, pentru care nu a calculat T.V.A. aferentă acestor venituri şi nu a virat-o astfel la bugetul de stat, aşa cum se prevede în art. 2 alin. (1) lit. a) din OG nr. 3/1992, republicată şi în OUG nr. 17/2000.
De aceea, pentru aceste venituri, în sumă de 20.055.987 lei, s-a stabilit T.V.A. suplimentară, în sumă de 4.060.056.386 lei, la care s-au calculat majorări de întârziere, în sumă de 5.888.661.515 lei.
Ministerul Finanţelor Publice – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, a respins ca neîntemeiată, contestaţia formulată de intimat împotriva procesului-verbal, dar instanţa de fond a anulat procesul-verbal şi Decizia prin sentinţa atacată cu prezentul recurs.
Instanţa de fond a stabilit greşit că intimatul nu datorează sumele reţinute în sarcina sa, prin interpretarea eronată a actelor normative aplicabile în cauză pentru perioada în discuţie şi prin luarea în considerare a expertizei contabile efectuată de expertul I.N.
Conform prevederilor art. 2 alin. (1) din OG nr. 3/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 1 lit. a) din OUG nr. 17/2000, „În sfera de aplicare a T.V.A. se cuprind operaţiunile cu plată, precum şi cele asimilate acestora, efectuate de o manieră independentă, de către persoane fizice sau juridice privind livrări de bunuri mobile şi/sau prestări de servicii".
De asemenea, în categoria prestărilor de servicii, conform pct. 1.4 din Normele de aplicare a OG nr. 3/1992 şi pct. 1.3 din Normele de aplicare a OUG nr. 17/2000, se cuprinde orice activitate desfăşurată de un contribuabil, care nu constituie livrare de bunuri mobile sau transfer al dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile, printre aceste activităţi fiind menţionată închirierea de bunuri.
Intimatul nu se cuprinde nici în categoria excepţiilor de la aplicarea T.V.A., prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. d) din OG nr. 3/1992, republicată şi de OUG nr. 17/2000, care se referă la livrările de bunuri şi prestările de servicii efectuate de instituţiile publice, pentru activităţile lor administrative, sociale, educative, de apărare, ordine publică, siguranţa statului, culturale sau sportive.
Activitatea de concesionare şi închiriere de bunuri făcând parte din domeniul public şi cel privat, nu intră între activităţile menţionate mai sus, pentru a putea beneficia de scutire la plata T.V.A.
Intimatul avea obligaţia ca pentru astfel de activităţi să organizeze o evidenţă gestionară şi contabilă distinctă, care să-i permită calcularea T.V.A., ceea ce nu a făcut.
În perioada în discuţie, intimatul a realizat direct şi sistematic activitatea de concesionare şi de închiriere de bunuri aflate în administrarea sa, realizând venituri din această activitate peste plafonurile minimale de 10.000.000 lei, iar apoi de 50.000.000 lei, prevăzute de OG nr. 3/1992, respectiv de OUG nr. 17/2000, pentru care avea datoria să se înregistreze la organele fiscale, ca plătitor de T.V.A.
Chiar dacă în Legea nr. 189/1998, privind finanţele publice locale, s-a prevăzut la art. 9 că „sumele încasate din concesionarea sau din închirierea unor bunuri aparţinând domeniului public sau privat, de interes local sau judeţean, constituie venituri ale bugetului local", nici această lege şi nici un alt act normativ nu a prevăzut, în perioada în discuţie, exceptarea acestor sume de la aplicarea asupra lor a T.V.A., care se făcea venit la bugetul statului.
Faptul că ulterior perioadei supusă controlului s-a modificat legislaţia fiscală, iar activitatea de concesionare şi de închiriere de bunuri efectuată de autorităţile administrative locale nu mai este supusă la plata T.V.A., nu este de natură să ducă la concluzia că intimatul nu datora T.V.A. reţinută în sarcina sa de către organele financiare pentru o perioadă anterioară.
Aceste organe sunt cele care vor stabili dacă vor proceda sau nu la executarea creanţelor datorate bugetului statului de către intimat.
Pentru considerentele arătate mai sus, în temeiul dispoziţiilor art. 14 şi 15 din Legea nr. 29/1990 şi ale art. 312 şi 314 C. proc. civ., se va admite recursul, sentinţa recurată va fi casată şi pe fond, se va respinge acţiunea formulată de Consiliul Judeţean Arad, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Arad, în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice, împotriva sentinţei civile nr. 113 din 14 mai 2002 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi pe fond, respinge acţiunea formulată de Consiliul Judeţean Arad.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 356/2003. Contencios. Recurs împotriva... | CSJ. Decizia nr. 3598/2003. Contencios → |
|---|
