CSJ. Decizia nr. 1919/2003. Contencios. Anulare acte vamale. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1919/2003
Dosar nr. 1675/2002
Şedinţa publică din 20 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe data 9 mai 2001, reclamanta SC V.I. SRL a chemat în judecată Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Bucureşti, reprezentată de către Direcţia Generală a Vămilor, solicitând anularea actelor constatatoare nr. 103-112, toate din 5 septembrie 2000, emise de către Biroul Vamal Călăraşi, acte cu care au fost stabilite în sarcina sa, obligaţii de plată nedatorate.
În urma unui declinator de competenţă dat în cauză, pricina a revenit spre judecare, Curţii de Apel Bucureşti care, prin sentinţa civilă nr. 397 din 11 aprilie 2002, a respins acţiunea ca neîntemeiată.
În motivarea soluţiei date, prima instanţă a stabilit că reclamanta a făcut contestaţie împotriva actelor constatatoare, fiind îndrumată să se adreseze organului ierarhic superior. Pe de altă parte, reclamanta s-a adresat cu o plângere, şi la Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană care, cu adresa nr. 11762 din 3 mai 2001, i-a comunicat că i s-a soluţionat contestaţia de către Direcţia Regională Vamală Giurgiu, organul ierarhic superior al Biroului Vamal Călăraşi, în sensul respingerii acelei contestaţii, prin Decizia nr. 41 din 4 august 2000.
Împotriva acestei decizii, reclamanta putea face contestaţie, conform art. 170 din Legea nr. 141/1997, cale de atac de care, însă, nu a uzat.
În concluzie, a reţinut prima instanţă, întrucât reclamanta nu a înţeles să se folosească de căile administrativ-jurisdicţionale, în vigoare la acea dată, reglementarea respectivă fiind abrogată prin OUG nr. 13/2001, nu mai putea beneficia de prevederile acestei legi.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta, susţinând că nu se poate vorbi de inexistenţa unei plângeri, ci doar a unei plângeri nesoluţionate care, potrivit legii noi, trebuia transmisă Direcţiei Generale a Vămilor, spre soluţionare.
În consecinţă, întrucât Biroul Vamal nu a examinat plângerea, dar nici nu a înaintat-o Direcţiei Generale a Vămilor, instanţa de fond ar fi trebuit să admită acţiunea şi să oblige pe pârâtă ca să-şi decline competenţa de soluţionare în favoarea administraţiei financiare competente.
Recursul este fondat pentru motivele ce se vor expune în continuare.
Intrarea în vigoare a OUG nr. 13/2001, aprobată prin Legea nr. 506/2001, a modificat structural sistemul în vigoare până la acea dată, reducând numărul treptelor de control administrativ, condiţiile de învestire (taxa de timbru),şi reglementând, totodată, situaţiile tranzitorii ce s-ar fi ivit.
De menţionat că acest act normativ a fost precedat de o Decizie a Curţii Constituţionale, nr. 208 din 25 octombrie 2000, prin care s-au declarat neconstituţionale anumite prevederi ale Legii nr. 105/1997, pentru soluţionarea obiecţiunilor, contestaţiilor şi a plângerilor, asupra sumelor constatate şi aplicate prin actele de control sau impunere, ale organelor Ministerului Finanţelor.
Această succesiune şi interferenţe de prevederi a condus la un regim procesual insuficient de bine conturat, dând loc la dificultăţi de aplicare.
În speţă, se constată, pe fondul disfuncţionalităţilor intervenite, că reclamanta nu a fost în măsură să identifice căile procedurale adecvate. Dincolo de inconsecvenţele semnalate, ceea ce trebuie reţinut ca esenţial în definirea atitudinii sale procesuale, este faptul că nu a manifestat pasivitate în urmărirea interesului său juridic, dimpotrivă a depus diligenţe semnificative în vederea soluţionării pricinii.
Astfel fiind, şi luînd în considerare şi recomandările de principiu, formulate în considerentele deciziei constituţionale menţionate, ca şi a concluziilor sale finale, este a se reţine că nu sunt temeiuri raţionale de a constata decăderea sa din dreptul de a obţine, finalmente, dreptul de a se bucura de acces la justiţie şi, pe cale de consecinţă a unei judecăţi echitabile asupra fondului cauzei.
Pe de altă parte, se mai constată şi deficienţe de altă natură în soluţia pronunţată de prima instanţă, cum ar fi faptul de a nu fi introdus în cauză organul de control care a instrumentat actele de constatare, Biroul Vamal Călăraşi sau absenţa din dosar, a deciziei nr. 41/2000, la care se face referire în adresa nr. 11762 din 3 mai 2001.
Faţă de considerentele mai sus expuse, urmează a se constata fondat recursul declarat în cauză, a admite acest recurs şi a se casa sentinţa recurată, cu trimiterea cauzei spre judecare, aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC V.I. SRL Călăraşi, împotriva sentinţei nr. 397 din 11 aprilie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1916/2003. Contencios | CSJ. Decizia nr. 382/2003. Contencios. Anularea masurii de... → |
|---|
