CSJ. Decizia nr. 1933/2003. Contencios. Anulare partiala a normelor metodologice de aplicare a Legii 333/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1933/2003
Dosar nr. 141/2003
Şedinţa publică din 20 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 16 octombrie 2001 şi, ulterior precizată, reclamanta Asociaţia Naţională pentru Protecţia Investitorilor (A.N.P.I.) a chemat în judecată Guvernul României şi a solicitat anularea parţială a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2001 privind unele măsuri pentru diminuarea consecinţelor încetării răscumpărării de unităţi de fond de către F.N.I., respectiv anularea art. 6.2 pct. b, c, e, art. 7, 8 şi art. 9 alin. (1) şi (2), la acesta din urmă înlăturarea sintagmei „obligaţiile CEC" din HG nr. 742/2001 (M. Of., nr. 451/09.08.2001). S-a solicitat de asemenea suspendarea executării actului atacat în baza art. 9 din Legea nr. 29/1990.
În motivarea acţiunii s-a arătat că reclamanta este o asociaţie înfiinţată în anul 1996 în scopul de a proteja micii investitori.
Potrivit scopurilor stabilite prin Statutul A.N.P.I. acesta a sesizat autorităţile competente în momentul declanşării crizei F.N.I. (C.N.V.M., Parlament, Ministerul Public, instanţe judecătoreşti).
A apreciat reclamanta că prin Legea nr. 333/2001 (M. Of., nr. 360/04.07.2001), Guvernul nu a prevăzut o despăgubire satisfăcătoare a tuturor investitorilor, ci doar despăgubiri parţiale pentru un număr mic de investitori, prin instituirea unor criterii arbitrare. Prin aceeaşi lege s-a prevăzut includerea printre resursele de constituire a „fondului de ajutoare" prevăzut a fondurilor rămase în conturile F.N.I. şi blocate de către stat. Totodată, s-a prevăzut şi subrogarea A.V.A.B. atât în drepturile investitorilor prin atribuirea către această instituţie a dreptului de a organiza Adunarea generală şi auditul la F.N.I., cât şi în drepturile şi obligaţiile C.E.C.
Reclamanta a mai arătat că prin Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2001 se aduce atingere drepturilor şi intereselor A.N.P.I., reclamanta subliniind următoarele aspecte.
1) prin art. 6 pct. c, investitorilor le-a fost refuzat accesul la propriile fonduri pentru a se putea apăra în instanţă, iar prin pct. e al aceluiaşi articol se creează o portiţă pentru o folosire necontrolată a banilor investitorilor F.N.I. de către un terţ;
2) prin art. 7 şi 8 se atribuie A.V.A.B. drepturi pe care aceasta nu le poate prelua, fiind în atribuţiile exclusive ale investitorilor F.N.I., or nici o lege nouă nu poate transfera drepturile proprietarilor privaţi în atribuţiile unei instituţii a statului;
3) prin art. 9.1., mai precis sintagma „obligaţiile C.E.C." este neavenită, aceasta referindu-se la subrogarea A.V.A.B., fără plată, în obligaţiile C.E.C. faţă de investitorii F.N.I.; aceste obligaţii derivă din contractul de fidejusiune (cauţiune) încheiat între C.E.C. - S.O.V. Invest şi F.N.I. în beneficiul investitorilor F.N.I., obligaţii care nu se pot transmite altei persoane juridice fără acordul creditorilor. Prin art. 9.1 din norme se încalcă drepturi şi libertăţi prevăzute de Constituţie – art. 41 alin. (1), (2) şi (3), art. 16, art. 134 pct. 2 a, art. 135 alin. (6).
Prin sentinţa civilă nr. 1011/29 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, acţiunea a fost respinsă reţinându-se în esenţă că Normele, a căror anulare parţială s-a solicitat, au fost emise în baza Legii nr. 333/2001 pentru aplicarea prevederilor acestei legi şi nu contravin dispoziţiilor legale.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen reclamanta criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului s-a arătat că în mod greşit instanţa a apreciat: că intervenientul Ministerul Finanţelor Publice nu trebuie să timbreze cererea; că cererea formulată în baza art. 9 din Legea nr. 29/1990 nu ar fi întemeiată; că în mod eronat curtea de apel a respins cererea A.N.P.I. ca pârâtul să depună avizul C.N.V.M. privind încadrarea organizării de către A.V.A.B. a A.G.I. F.N.I. în reglementările legale speciale.
În ce priveşte fondul cauzei recurenta a precizat că s-au încălcat drepturile de informare şi de proprietate ale investitorilor F.N.I., A.N.P.I. solicitând să fie recunoscut dreptul prevăzut de art. 39 din OG nr. 24/1993 şi de Regulamentul nr. 9/1996 de a organiza singuri A.G.I. şi de a se informa temeinic înainte de a vota. S-a arătat că investitorii care nu au citit presa în ziua publicării convocatorului nu au putut beneficia de buletine de vot, iar acest mod de a face consultarea a distrus încrederea investitorilor în corectitudinea consultării şi i-a îndepărtat pe investitori de la vot. Recurenta a menţionat că, în ceea ce priveşte alegerea C.I., A.V.A.B. a refuzat să recunoască alegerea reprezentanţilor A.N.P.I. în acest organism de reprezentare a fondului, iar instanţa nu s-a pronunţat asupra acestor fapte.
S-a precizat că recurenta a acuzat faptul că A.V.A.B. a devenit un investitor cu drepturi speciale prin care are acces la dreptul de organizare exclusivă a A.G.I. F.N.I. fără contribuţia reprezentanţilor celorlalţi investitori, deşi se cunoştea că reprezintă o parte interesată; că art. 6 din Norme are o formulare confuză care permite interpretări cu privire la sursele de constituire ale fondului de ajutorare; că investitorii nu pot accede la proprii bani, întrucât conturile au fost sechestrate în procesul penal; că recurenta nu a pretins, astfel cum a reţinut instanţa, că prin organizarea A.G.I. F.N.I. de către A.V.A.B. nu se transferă dreptul de proprietate al investitorilor F.N.I. în favoarea A.V.A.B., ci a susţinut că s-a reuşit ocolirea reprezentanţilor legali ai investitorilor în organizarea A.G.I. cu scopul de a manipula rezultatul votului; că este ilegală subrogarea A.V.A.B. în obligaţiile C.E.C. faţă de investitorii F.N.I. deoarece nu a existat acordul creditorilor.
A.N.P.I. a mai precizat că punerea în practică a prevederilor din Norme a dovedit caracterul vătămător asupra drepturilor investitorilor F.N.I. a aplicării Legii nr. 333/2001; că A.V.A..B. i-a împiedicat pe investitori să verifice realitatea votării şi că instanţa a reţinut incorect faptul că actele emise de A.V.A.B. în aplicarea Normelor nu prezintă importanţă la judecarea legalităţii acestui act administrativ de autoritate.
Verificând cauza în funcţie de motivarea recursului făcută în lumina dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Curtea reţine următoarele:
La art. 6 alin. (2) pct. b, c, e din Norme se prevede că Fondul pentru ajutor financiar al unor investitori la F.N.I., constituit conform art. 7 din Legea nr. 333/2001, va fi utilizat şi pentru avansarea cheltuielilor pentru consultarea investitorilor şi efectuarea auditului activităţii F.N.I.; pentru plata serviciilor de asistenţă juridică în legătură cu drepturile şi obligaţiile preluate de A.V.A.B. de la C.E.C., conform art. 14 din Legea nr. 333/2001; pentru alte cheltuieli necesare în vederea desfăşurării activităţii de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 333/2001.
Art. 7 din aceleaşi Norme precizează că în vederea consultării investitorilor la F.N.I., A.V.A..B. va utiliza baza de date a F.N.I., iar organizarea consultării deţinătorilor de titluri şi validarea rezultatelor se vor face conform reglementărilor C.N.V.M.
La art. 8 se menţionează că în vederea efectuării auditului complet al activităţii F.N.I., A.V.A.B. va încheia un contract cu o societate de cenzori externi independenţi, înregistrată la C.N.V.M.; că în contract se vor prevedea îndatoririle şi responsabilităţile cenzorilor în concordanţă cu normele legale în vigoare; că alegerea cenzorului extern independent se va face în urma solicitării şi analizării A.V.A.B. a cel puţin 3 oferte, cheltuielile urmând să fie avansate din Fondul pentru ajutor financiar al unor investitori la F.N.I., urmând să fie recuperate din activele fondului, respectiv din sumele obţinute prin lichidarea acestuia, dacă investitorii hotărăsc lichidarea.
În art. 9 din Norme se prevede la alin. (1) că, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 333/2001, A.V.A.B. preia toate drepturile şi obligaţiile C.E.C., decurgând din actele juridice prevăzute la art. 14 alin. (1) din lege, încheiate de aceasta cu F.N.I. şi/sau cu S.O.V. Invest. La alin. (2) se prevede: C.E.C. poartă răspunderea pentru remiterea către A.V.A.B. a tuturor documentelor şi datelor pe care le deţine cu privire la actele menţionate la alin. (1) şi la litigiile în legătură cu acestea.
HG nr. 742/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2001 privind unele măsuri pentru diminuarea consecinţelor încetării răscumpărării de unităţi de fond de către F.N.I. a fost dată în executarea Legii nr. 333/2001.
Articolele contestate nu contravin dispoziţiilor Legii nr. 333/2001 şi nici nu adaugă la aceasta.
Art. 6, 7 şi 8 din Norme se referă la art. 9-11 din Legea nr. 333/2001, iar art. 9 a fost emis în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 333/2001, care prevede că A.V.A.B. preia fără plată toate drepturile şi obligaţiile C.E.C., rezultate din actele juridice încheiate de acesta cu F.N.I. şi/sau cu S.O.V. Invest.
Prin Decizia nr. 335/2001 a Curţii Constituţionale a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1-3, art. 7, art. 9-13 şi art. 14 din Legea nr. 333/2001, excepţie ridicată de A.N.P.I. ş.a. în dosarul nr. 18518/2000 al Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti.
Faţă de aceste constatări Curtea apreciază că actul administrativ normativ de autoritate atacat este legal şi, în mod corect instanţa a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Argumentele recurentei din cuprinsul acţiunii şi reiterate în motivarea recursului referitor la fondul cauzei, se regăsesc în parte şi în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 1-3, art. 7, art. 9-13 şi art. 14 din Legea nr. 333/2001, argumente care au fost analizate şi respinse prin Decizia nr. 335/2001 a Curţii Constituţionale. Susţinerile recurentei exprimă în realitate nemulţumirea acesteia faţă de dispoziţiile Legii nr. 333/2001, situaţie care nu poate fi analizată de instanţa de contencios administrativ, aceasta fiind cercetată numai de Curtea Constituţională, care a emis Decizia nr. 335/2001.
Invocarea de către recurenta-reclamantă a unor fapte şi acte ulterioare emiterii Normelor contestate nu poate conduce la anularea acestora pentru că nu exprimă condiţia de ilegalitate a hotărârilor de guvern atacate faţă de legea în baza căreia au fost emise Normele.
Referitor la motivul de recurs privind netimbrarea cererii de intervenţie de către Ministerul Finanţelor Publice se constată că în temeiul dispoziţiilor art. 17 din Legea nr. 146/1997, modificată, cererea formulată de această autoritate nu se timbrează.
În ce priveşte cererea petentei, formulată în baza art. 9 din Legea nr. 29/1990, aceasta nu poate fi admisă având în vedere soluţia de respingere a acţiunii principale.
În legătură cu motivul de recurs referitor la respingerea de către curtea de apel a cererii reclamantei ca pârâtul să depună avizul C.N.V.M. privind încadrarea organizării de către A.V.A.B. a A.G.I. F.N.I. în reglementările legale speciale, Curtea constată că în mod corect instanţa de fond a respins această cerere întrucât nu are legătură cu analizarea legalităţii actului contestat.
Pentru considerentele expuse recursul va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând motive de recurs de ordine publică în conformitate cu dispoziţiile art. 316 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.N.P.I. împotriva sentinţei civile nr. 1011 din 29 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1932/2003. Contencios.. Contestaţie în anulare | CSJ. Decizia nr. 1934/2003. Contencios → |
|---|
