CSJ. Decizia nr. 1935/2003. Contencios. Anulare ordin M.E.C.si decizie Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1935/2003
Dosar nr. 2014/2002
Şedinţa publică din 20 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 15 decembrie 2000, reclamantul S.D. a solicitat anularea hotărârii nr. 64/2000 a Colegiului Central de Disciplină din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, act prin care a fost respinsă contestaţia petentului, formulată împotriva deciziei nr. 2051/2000 emisă de Inspectoratul Şcolar al municipiului Bucureşti, privind destituirea din funcţia de director la Grupul Şcolar Iuliu Maniu, în conformitate cu prevederile art. 116 lit. e) din Legea nr. 128/1997.
În motivarea cererii s-a arătat că reclamantul nu se face vinovat de cele reţinute în sarcina sa prin actul de destituire, iar Decizia Inspectoratului Şcolar al municipiului Bucureşti, cât şi hotărârea Colegiului Central de Disciplină din cadrul Ministerului Educaţiei sunt nelegale.
Prin sentinţa civilă nr. 542/2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, acţiunea a fost admisă, actele atacate au fost anulate, reclamantul a fost repus în funcţie şi pârâţii au fost obligaţi la plata drepturilor băneşti începând cu data de 1 octombrie 1999, până la reîncadrarea în funcţie.
Instanţa a reţinut că reclamantul nu se face vinovat de faptele reţinute în sarcină, care nu au fost dovedite prin probe, astfel încât actele atacate sunt nelegale.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recursuri în termen pârâtele, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursurilor se arată, în esenţă, că intimatul-reclamant s-a făcut vinovat de toate faptele ce i-au fost reţinute în sarcină, astfel cum rezultă din probele administrate în cauză.
În recursul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, în primul motiv de casare, s-a susţinut că pârâtul, Colegiul Central de Disciplină, este organ administrativ-jurisdicţional fără personalitate juridică şi nu are calitate procesuală pasivă.
În recursul Inspectoratului Şcolar al municipiului Bucureşti se mai critică sentinţa şi pentru faptul că a fost respinsă excepţia autorităţii de lucru judecat faţă de sentinţa civilă nr. 8688/2000 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1827/2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin care s-a respins contestaţia formulată de D.S. împotriva deciziei nr. 2051/1999 a Inspectoratului Şcolar al municipiului Bucureşti.
Acelaşi recurent a invocat oral, în baza art. 306 alin. (2) C. proc. civ., un alt motiv de recurs privind decăderea reclamantului din dreptul de a promova acţiunea, întrucât a fost depăşit termenul prevăzut de dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 29/1990. A mai susţinut şi că cererea a rămas fără obiect, întrucât la data de 1 aprilie 2003 a expirat perioada pentru care intimatul a fost numit în funcţia de director - 4 ani conform art. 145 alin. (9) din Legea nr. 84/1995.
Verificând cauza în funcţie de recursurile formulate în lumina dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea reţine că acestea sunt fondate.
Prin Ordinul nr. 3706 din 3 mai 1999 al Ministerului Educaţiei Naţionale, S.D. a fost numit în funcţia de director la Grupul Şcolar Industrial Transporturi Auto Bucureşti, începând cu data de 1 aprilie 1999.
Prin Decizia nr. 2051 din 24 septembrie 1999 emisă de Inspectoratul Şcolar al municipiului Bucureşti reclamantul a fost demis din funcţia de director, reţinându-se în sarcina sa săvârşirea a nouă abateri. Decizia a fost menţinută conform hotărârii nr. 64/2000 a Colegiului Central de Disciplină din cadrul Ministerul Educaţiei Naţionale, prin care a fost respinsă contestaţia petentului formulată împotriva actului de destituire din funcţia de director.
Din coroborarea probelor administrate în cauză rezultă că intimatul reclamant-se face vinovat de săvârşirea unor abateri grave care au justificat demiterea din funcţia de director.
Referitor la faptul reţinut de instanţa de fond, în sensul că reclamantul nu a luat cunoştinţă de fişa postului, această împrejurare nu conduce la concluzia că directorul nu-şi cunoaşte atribuţiile, care sunt prevăzute în Cap. IV din Legea nr. 128/1997 şi în Legea nr. 84/1995.
Din Nota de constatare, încheiată la data de 25 iunie 1999 de revizorii contabili ai Inspectoratului Şcolar al municipiului Bucureşti rezultă că intimatul, în calitate de director al unităţii de învăţământ, a efectuat plăţi nelegale, fără viză de control preventiv. Răspunderea directorului este prevăzută în art. 109 alin. (6) şi (8) din Legea nr. 128/1997. Chiar dacă o parte din lucrările de reparaţii s-au efectuat din banii comitetului de părinţi, conducătorul unităţii trebuia să respecte aceste dispoziţii legale care prevăd că directorul coordonează utilizarea raţională şi efectivă a bazei materiale şi financiare a unităţii.
Cu privire la faptul că petentul nu a propus şi nu a luat măsuri de sancţionare a profesorului G. în cazul elevului C., se constată că, în calitatea de director, S.D. a încălcat dispoziţiile art. 117 alin. (1) din Legea nr. 128/1997.
Referitor la neglijenţa în păstrarea documentelor şcolare, se apreciază că este dovedită prin Raportul comisiei de cercetare a faptelor săvârşite de intimat, prin procesul-verbal al şedinţei Consiliului Profesoral din 18 august 1999 şi prin procesul-verbal din 15 iulie 1999 încheiat cu ocazia controlului efectuat de un inspector coordonator din cadrul Inspectoratului Şcolar al municipiului Bucureşti.
În legătură cu transferul elevilor, Curtea reţine că transferurile efectuate în septembrie 1999 se puteau realiza conform art. 83 din Regulamentul şcolar, aprobat prin Ordinul nr. 4232 din 19 august 1999, numai cu aprobarea Consiliului de administraţie. Transferurile anterioare, conform Regulamentului şcolar din anul 1995, se puteau efectua cu acordului Inspectoratului şcolar.
Întrucât S.D. a efectuat transferuri şcolare cu încălcarea acestor norme, măsurile respective sunt nelegale.
În ce priveşte desfăşurarea examenului de corigenţă, respectiv alcătuirea comisiei la disciplina geografie, directorul a încălcat regulamentul şcolar, care prevede că examinarea elevilor se face de profesorul care a predat elevului disciplina respectivă ,iar în absenţa acestuia, examinarea se face de către un alt profesor de specialitate din unitatea de învăţământ, numit de conducerea acesteia sau de la altă unitate de învăţământ, numit de inspectoratul şcolar, la solicitarea directorului din unitatea de învăţământ.
Reclamantul a încălcat aceste dispoziţii, afirmând că examenul nu s-a putut susţine, întrucât în şcoală nu exista decât un singur profesor de geografie.
Referitor la înscrierea elevului C. la examenul de bacalaureat, deşi acesta era corigent la geografie, directorul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a verifica şi superviza întreaga activitate desfăşurată cu ocazia organizării examenului de bacalaureat, nu a verificat dacă listele întocmite corespund realităţii, astfel cum avea obligaţia conform art. 109 din Legea nr. 128/1997 şi Regulamentului de organizare şi desfăşurare a examenului de bacalaureat, sesiunea 1999.
Evaluarea personalului didactic din anul şcolar 1998/1999 s-a făcut în baza hotărârii intimatului şi nu a Consiliului profesoral, astfel cum rezultă din procesele-verbale ale şedinţelor Consiliului de administraţie. Directorul avea obligaţia de a întocmi fişa postului cadrelor didactice, care an de an au atribuţii similare, chiar dacă ministerul nu a comunicat aceste fişe.
Utilizarea celor două telefoane mobile de către intimat şi folosirea pentru protocol a banilor achiziţionaţi de la elevi sunt măsuri abuzive luate de director, fapte care rezultă din declaraţiile personalului didactic şi din actele de control aflate la dosar.
Având în vedere comiterea acestor abateri de către intimat, se impunea respingerea acţiunii ca neîntemeiată. Neprocedând astfel curtea de apel a pronunţat o sentinţă nelegală şi netemeinică. Prin prezenta decizie se vor admite recursurile, se va modifica sentinţa şi se va respinge cererea conform considerentelor expuse.
Referitor la primul motiv din recursul formulat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, se reţine că există capacitate procesuală pasivă a Colegiului Central de Disciplină din cadrul Ministerul Educaţiei şi Cercetării, întrucât acesta este organul administrativ-jurisdicţional care a emis hotărârea nr. 64/2000, atacată prin acţiune.
Potrivit art. 10 din Legea nr. 29/1990 şi art. 85 C. proc. civ., această autoritate are calitate de pârâtă, excepţia invocată nefiind întemeiată.
În ce priveşte primul motiv din recursul Inspectoratului Şcolar al municipiului Bucureşti, Curtea constată că nu este fondat. Nu există autoritate de lucru judecat faţă de sentinţa civilă nr. 8688/2000 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, irevocabilă, deoarece în cauza soluţionată prin respectiva hotărâre, obiectul nu l-a format decât Decizia nr. 2051/2000 a Inspectoratului Şcolar al municipiului Bucureşti, nu şi hotărârea nr. 64/2000 a Consiliului Central de Disciplină din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării.
În legătură cu susţinerea acestui recurent, în sensul că reclamantul a formulat acţiunea tardiv, peste termenul prevăzut de dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 29/1990, se reţine că nu este întemeiată.
Hotărârea nr. 64 a Consiliului Central de Disciplină a fost pronunţată la data de 29 noiembrie 2000, iar acţiunea a fost formulată de reclamant la data de 15 decembrie 2000, în cadrul termenului prevăzut de textul legal sus-indicat.
Nu este fondată nici susţinerea aceluiaşi recurent, în sensul că cererea a rămas fără obiect. Prin Ordinul nr. 3706 din 3 mai 1999 al Ministerului Educaţiei şi Cercetării, reclamantul a fost numit în funcţia de director, perioada fiind de 4 ani conform art. 145 alin. (9) din Legea nr. 84/1995. Întrucât a fost destituit din funcţia respectivă prin Decizia nr. 2051/2000 a Inspectoratului Şcolar al municipiului Bucureşti, act atacat în prezenta cauză, termenul de 4 ani împlinindu-se în timpul procesului, reclamantul poate promova acţiunea nefiind ţinut de termenul de 4 ani, deoarece el nu a exercitat funcţia respectivă în totalitate şi nici legea nu prevede un impediment în acest sens.
Aceste ultime susţineri ale recurentelor sunt neîntemeiate, însă recursurile sunt fondate pentru celelalte motive privind fondul pricinii, mai sus analizate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Inspectoratul Şcolar al municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 542 din 23 mai 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Modifică sentinţa atacată şi, în fond, respinge acţiunea formulată de reclamantul S.D.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1934/2003. Contencios | CSJ. Decizia nr. 1936/2003. Contencios. împotriva deciziei... → |
|---|
