CSJ. Decizia nr. 1940/2003. Contencios. Recurs anulare act comtrol financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1940/2003
Dosar nr. 485/2002
Şedinţa publică din 21 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, la 26 iunie 2001, reclamanta SC E SA Bucureşti a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, solicitând anularea deciziei nr. 816 din 30 mai 2001, precum şi actelor premergătoare acesteia, respectiv hotărârea nr. 4 din 25 februarie 2000 emisă de Direcţia Generală a Controlului Fiscal Bucureşti şi procesul-verbal din 23 noiembrie 1999 emis de Direcţia Generală de Control Fiscal din acelaşi minister.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin actul de control a fost obligată în mod nelegal la plata unor sume reprezentând impozit pe profit, T.V.A. şi majorări de întârziere aferente acestora şi a precizat că pârâtul a stabilit, în mod neîntemeiat, că pierderile tehnologice (tehnice şi comerciale) nu sunt deductibile fiscal, iar cu privire la T.V.A., aferentă avansurilor încasate, nu s-a avut în vedere balanţa de verificare contabilă pentru fiecare sucursală de distribuţie şi faptul că în majoritatea cazurilor, T.V.A. a fost contabilizată.
Prin sentinţa civilă nr. 1509 din 12 noiembrie 2001, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a respins acţiunea formulată de SC E. SA Bucureşti în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, ca nefondată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că, faţă de prevederile legale în vigoare la data controlului, pierderile comerciale nu sunt deductibile la calculul impozitului pe profit, iar pierderile tehnice pot fi incluse în costurile de producţie dacă au fost stabilite pe baza unor norme de consumuri legal aprobate, condiţie care, în speţă, nu a fost îndeplinită.
Cu privire la diferenţa de T.V.A., instanţa a reţinut că sunt aplicabile dispoziţiile cap. VII art. 12 alin. (3) din OG nr. 3/1993 privind T.V.A., republicată, potrivit cărora „pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii (..) la care se încasează avansuri, exigibilitatea intervine la data stabilirii debitului clientului pe bază de factură sau alt document legal, iar Normele de aplicare a OG nr. 3/1992 stabilesc că „exigibilitatea T.V.A. este anticipată faptului generator, atunci când se încasează venituri". De asemenea, s-a reţinut că nu a fost probată în cauză apărarea reclamantei, în sensul că la unele sucursale din ţară această evidenţiere a T.V.A. în contabilitate s-ar fi efectuat.
Împotriva sentinţei civile susmenţionate a declarat recurs SC E. SA Bucureşti, criticând-o ca netemeinică şi nelegală.
Recurenta a susţinut, în esenţă, cu privire la consumul propriu tehnologic (C.P.T.) că este o cheltuială deductibilă din punct de vedere fiscal, întrucât este inclus în tarifele de la consumatorii finali.
În ceea ce priveşte cel de al doilea capăt de cerere, respectiv neevidenţierea T.V.A., aferentă avansurilor încasate de la clienţi, recurenta a susţinut că nu s-a luat în considerare faptul că la unele sucursale a fost calculat T.V.A. - ul la avansurile încasate de la clienţi şi că o mare parte din valoare o reprezintă avansul primit de la consumatorii casnici care, la acea dată, nu era purtător de T.V.A., ceea ce a făcut ca baza impozabilă să nu fie stabilită cu exactitate.
Motivele de recurs formulate de SC E. SA Bucureşti au fost însuşite de cele 8 filiale introduse în cauză şi au fost reiterate în cuprinsul notelor scrise depuse de acestea la dosar.
Recursul urmează a fi admis pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
În cauză, părţile au poziţii contradictorii atât în ceea ce priveşte consumul propriu tehnologic (C.P.T.), faptul dacă acesta este sau nu o cheltuială deductibilă din punct de vedere fiscal, cât şi în ceea ce priveşte T.V.A. şi majorările aferente acesteia. În acest caz, recurenta susţine că T.V.A. a fost calculată şi înregistrată în evidenţele contabile ale subunităţilor sale şi că instanţa nu a avut în vedere actele existente la dosar şi care demonstrează acest fapt.
S-a susţinut, de asemenea, că valoarea T.V.A. reţinută de organul de control ca fiind datorată nu este cea reală ,întrucât avansurile încasate de la consumatorii casnici nu erau purtătoare de T.V.A.
În această situaţie, se impune suplimentarea probatoriilor şi administrarea în cauză a unei expertize de specialitate prin care să se stabilească situaţia de fapt, dacă pierderile rezultate din consumul tehnologic pot fi încadrate ca deductibile fiscal sau nu, să se stabilească sumele datorate şi să se defalce prejudiciul ce va fi stabilit pentru fiecare filială a SC E. SA, în funcţie de situaţia concretă a acestora.
De aceea, pentru corecta soluţionare a litigiului şi evitarea oricărei erori în stabilirea adevărului, urmează a se admite recursul, cu consecinţa casării sentinţei şi trimiterii cauzei spre rejudecare la aceiaşi instanţă de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC E. SA Bucureşti, SC E.M. SA Bacău, SC E.D. SA Constanţa, SC E.M.N. SA Ploieşti, SC E.O. SA Craiova, SC E.T.N. SA Cluj-Napoca, SC E.T.S. SA Braşov, SC E.M.S. SA Bucureşti şi SC E.B. SA Timişoara, împotriva sentinţei civile nr. 1509 din 12 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceiaşi instanţă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 194/2003. Contencios. La revizuire (refuz... | CSJ. Decizia nr. 627/2003. Contencios → |
|---|
