CSJ. Decizia nr. 1944/2003. Contencios. împotriva deciziei Curtii de Conturi Sectia Jurisdictionala. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1944/2003
Dosar nr. 2499/2002
Şedinţa publică din 21 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 30 mai 2000, Camera de Conturi Mehedinţi a sesizat Colegiul jurisdicţional Mehedinţi, solicitând obligarea Consiliului Local Carcova, la plata sumei de 4.312.444 lei, cu titlul de restituiri de fonduri din finanţarea bugetară a anilor precedenţi; obligarea lui H.N., la plata aceleiaşi sume către Primăria Corcova, reprezentând majorări pentru nevirarea în termenul şi cuantumul legal, a obligaţiilor către Fondul de asigurări sociale de sănătate, precum şi obligarea Consiliului Local Corcova, la plata sumei de 1.521.058 lei, impozit pentru spectacole şi majorări de întârziere aferente şi în fine, obligarea lui H.N. la 966.733 lei, majorări de întârziere.
Prin sentinţa nr. 142 din 13 decembrie 2001, Colegiul jurisdicţional Mehedinţi a admis sesizarea şi a obligat-o pe H.N. la 4.312.444 lei, despăgubiri civile, plus dobânda de 31,16%, către Primăria Corcova; a obligat Primăria Corcova la 554.325 lei, impozit pe spectacol şi 1.195.393 lei, majorări de întârziere către bugetul local Corcova; l-a obligat pe P.V. să achite Primăriei Corcova. 571.153 lei. plus dobânda legală calculată până la achitarea debitului; pe H.N. la 624.240 lei. despăgubiri civile. plus dobânda legală către Primăria Corcova.
Apreciind această hotărâre ca fiind nelegală şi netemeinică, P.V. a declarat recurs jurisdicţional. susţinând că actul de sesizare nu l-a nominalizat pentru a răspunde material.
Secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi, prin Decizia nr. 90 din 21 martie 2002, a respins recursul jurisdicţional, reţinând că pentru majorările de întârziere, în sumă de 571.153 lei, vinovăţia revine fostului primar P.V. care, în calitate de ordonator de credite, nu a organizat activitatea contabilă a Primăriei Corcova, astfel încât să se calculeze şi să se vireze la timp impozitul pe spectacole.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs P.V. care, în esenţă, a susţinut că în calitate de primar nu avea a răspunde de modul de organizare a activităţii contabile a primăriei, aceasta revenind contabilului unităţii. În plus, recurentul a susţinut că a predat funcţia la 28 iunie 2000 şi ca atare, greşit i s-a imputat suma pentru perioada până la 26 septembrie 2000.
Recursul nu este fondat.
Răspundrea recurentului a fost angajată în mod justificat, şi în calitate de primar şi ordonator de credite, acesta a semnat actele de casă, documetele de salarizare şi documentele contabile emise în perioada ianuarie - martie 1998, când Primăria Corcova nu a avut încadrat pe postul de contabil nici o pesoană.
Prin urmare, în mod corect, pentru acest interval s-a dispus obligarea sa la plata cotei părţi din majorările de întârziere calculate pentru virarea cu întârziere a impozitului pe spectacole.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P.V., împotriva deciziei nr. 90 din 21 martie 2002 a Curţii de Conturi, secţia jurisdicţională, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 mai 2003.
← CSJ. Decizia nr. 1943/2003. Contencios. Anulare decizie... | CSJ. Decizia nr. 1945/2003. Contencios. Refuz comunicare a... → |
---|