CSJ. Decizia nr. 2260/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2260/2003
Dosar nr. 1924/2002
Şedinţa publică din 10 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Constanţa sub nr. 3778 din 10 decembrie 1998, reclamanta SC C. SA Constanţa, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat a judeţului Constanţa, a solicitat anularea deciziei nr. 1381 din 23 noiembrie 1998 emisă de Ministerul Finanţelor – Direcţia Generală de Soluţionare a Plângerilor, prin care a fost menţinută în sarcina sa o obligaţie fiscală în cuantum de 15.670.713 lei cu titlu de majorări de întârziere aferente unei diferenţe de impozit pe profit recalculat pentru perioada iulie 1993 – aprilie 1994, astfel cum aceasta a fost stabilită prin procesul verbal de control nr. 1101 din 27 februarie 1995 întocmit de inspectorii de specialitate din cadrul Administraţiei Financiare Constanţa.
În motivarea acţiunii şi în notele scrise depuse la dosarul, reclamanta a susţinut următoarele:
- în luna februarie 1995, activitatea financiară a societăţii a fost verificată de către inspectorii financiari ai Administraţiei Financiare Constanţa care au constatat unele erori de înregistrare a T.V.A. - ului deductibil, aferent aprovizionării pentru nevoile unităţii, din perioada iulie 1993 – aprilie 1994, acest fapt având influenţă asupra calculului impozitului pe profit, în sensul că unitatea a făcut virări în plus şi în minus faţă de bugetul statului;
- diferenţa de impozit pe profit în sumă de 1.557.467 lei rezultată în urma recalculării, a fost virată la bugetul de stat în timpul controlului, fapt confirmat de organul de control;
- pentru majorările de întârziere în cuantum de 15.670.713 lei calculate de organul de control ca fiind aferente diferenţei de impozit pe profit rezultată în urma recalculării, se impune exonerarea unităţii de la plata acestora, întrucât nu s-a făcut dovada culpei sau a relei credinţe, iar organul de control ar fi trebuit să procedeze la recalcularea T.V.A. - ului, aşa cum a procedat la recalcularea lunară a impozitului pe profit;
- majorările de întârziere pot fi compensate cu diferenţele virate în plus la T.V.A., ca urmare a stornării din cheltuieli a sumelor înregistrate eronat;
- în mod greşit, Direcţia Generală de Soluţionare a Plângerilor din cadrul Departamentului Controlului Financiar al Ministerului Finanţelor a respins ca fiind lipsită de obiect, contestaţia formulată de unitate împotriva procesului verbal de control şi împotriva adresei de răspuns a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat a judeţului Constanţa.
Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 68/CA din 10 iunie 1999, a respins acţiunea formulată de reclamantă, ca fiind nefondată.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că cererea reclamantei privind compensarea majorărilor de întârziere pe motivul invocat de aceasta prin acţiune, nu poate fi acceptată, întrucât potrivit art. 86 pct. c) şi art. 88 din OG nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, compensarea sau restituirea către plătitor a sumelor plătite ca urmare a unei erori de calcul, cu alte obligaţii bugetare, indiferent de natura lor, se face de organul de specialitate competent, din oficiu sau la cererea plătitorului, în termen de 30 de zile, iar reclamanta nu s-a supus acestei proceduri.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC C. SA Constanţa, invocând motivele de recurs prevăzute la art. 304 pct. 7, 9, 10 şi 11 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs formulate în scris, recurenta a susţinut următoarele:
- în mod greşit, instanţa de fond a reţinut că reclamanta, prin acţiunea formulată, a solicitat compensarea majorărilor de întârziere, când în realitate a solicitat să fie exonerată de la plata majorărilor de întârziere, ca urmare a lipsei sale de culpă în producerea acestora sau, în caz contrar, să fie compensate cu T.V.A. virată în plus în perioada controlată, întrucât între cele două obligaţii bugetare, respectiv impozit pe profit şi T.V.A., există o legătură directă cauzală, fapt recunoscut de însăşi organul de control. În susţinerea acestui motiv de recurs, reclamanta a învederat că acţiunea în contencios administrativ promovată este motivată pe vătămarea adusă prin obligarea sa la plata unor majorări de întârziere nedatorate şi pe refuzul organului financiar-fiscal de compensare a creanţelor.
- instanţa de fond a reţinut încălcarea de către reclamantă a prevederilor art. 88 din OG nr. 11/1996, deşi perioada supusă verificării (1 iulie 1993 - 30 noiembrie 1994) este anterioară apariţiei acestei ordonanţe. În acest sens, reclamanta a arătat că sesizarea organelor financiar-fiscale s-a făcut înainte de apariţia ordonanţei de urgenţă menţionată, însă acestea au răspuns cu o întârziere de aproape doi ani, fapt ce a pus-o pe reclamantă în imposibilitate de a mai face alte demersuri la serviciul T.V.A. pentru verificare;
- la cererea reclamantei, instanţa a obligat Ministerul Finanţelor să depună întreaga documentaţie privind debitul fiscal constatat prin actul de control, însă aceasta nu s-a conformat, astfel că s-a procedat la soluţionarea cauzei în lipsa unor dovezi care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii;
- respingerea de către instanţă a cererii privind efectuarea unei expertize contabile, este nejustificată.
Instanţa de recurs, Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin Decizia nr. 1763 din 16 mai 2000, a admis recursul declarat de reclamantă, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, apreciind că instanţa nu s-a pronunţat asupra capetelor acţiunii, aşa cum acestea au fost arătate prin acţiunea introductivă şi prin precizările ulterioare.
Procedând la rejudecarea cauzei, instanţa de fond a admis cererea reclamantei privind efectuarea unei expertize contabile, având următoarele obiective:
- stabilirea T.V.A. - ului datorat bugetului de stat în perioada 1 iulie 1993 – 30 aprilie 1994, a viramentelor lunare efectuate de unitate şi a diferenţelor virate în plus;
- stabilirea diferenţelor rezultate lunar pentru impozitul pe profit, pe perioada 1 iulie 1993 – 30 aprilie 1994;
- posibilitatea compensării creanţei (diferenţe virate în plus la T.V.A.) cu obligaţiile faţă de bugetul de stat (impozit pe profit virat în minus), precum şi posibilitatea acordării scutirii de majorări;
- dacă organul de control avea obligaţia să verifice cele sesizate de unitate prin contestaţia adresată acestuia.
Prin sentinţa civilă nr. 57/CA din 7 mai 2002, Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ, a respins ca nefondată excepţia invocată de pârâtul Ministerul Finanţelor, privind inadmisibilitatea acţiunii, instanţa reţinând că acest aspect a fost analizat şi de instanţa de recurs care a arătat că din acţiunea formulată de reclamantă rezultă că aceasta a contestat atât Decizia Ministerului Finanţelor, cât şi actele de control, solicitând anularea acestora.
Pe fondul cauzei, instanţa a admis acţiunea reclamantei; a anulat Decizia nr. 1381 din 23 noiembrie 1998 a Ministerului Finanţelor – Direcţia Generală de Soluţionare a Plângerilor - şi actele de control invocate, a dispus restituirea către reclamantă a sumei de 14.948.320 lei preluată la bugetul statului.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut ca fiind întemeiate concluziile raportului de expertiză, potrivit cărora, în urma compensării creanţelor unităţii cu obligaţiile faţă de bugetul de stat ale acesteia, reclamanta a virat în plus la bugetul statului suma de 14.948.320 lei.
În aprecierea instanţei, nerestituirea către reclamantă a sumei virată în plus la bugetul statului, constituie o vătămare a drepturilor sale legitime.
Împotriva sentinţei dată ca urmare a rejudecării cauzei, a declarat recurs pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Constanţa, în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice. Pârâta şi-a întemeiat recursul pe motivul de casare prevăzut la art. 304 pct. 5 C. proc. civ., în sensul că, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
În motivarea recursului, recurenta a susţinut următoarele:
- în raport cu obiectul acţiunii şi soluţia dată, au fost încălcate două principii ale dreptului procesual civil, şi anume, contradictorialitatea şi dreptul la apărare, traduse în practică şi prin procedura de citare a pârâţilor. În sensul acestei susţineri, recurenta a arătat că, deşi actul de control prin care s-au stabilit diferenţe în plus şi în minus faţă de bugetul de stat a fost întocmit de Administraţia Financiară a municipiului Constanţa, aceasta nu a fost citată în prezenta cauză;
- Administraţia Financiară a municipiului Constanţa are calitate procesuală pasivă, aceasta fiind organul fiscal teritorial care a întocmit procesul verbal de control nr. 1101 din 27 februarie 1995, şi, în acelaşi timp este şi beneficiara sumelor achitate în plus de reclamantă;
- Administraţia Financiară a municipiului Constanţa are personalitate juridică, regulament propriu de organizare şi capacitate de folosinţă, astfel că aceasta poate sta în judecată în nume propriu, în conformitate cu prevederile art. 41 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, orice persoană care are folosinţa drepturilor civile poate sta în judecată;
- instanţa de fond, din oficiu, în virtutea rolului său activ, avea obligaţia să verifice atât calitatea procesuală activă, cât şi calitatea procesuală pasivă, întrucât raportul de drept procesual se poate lega valabil doar între titularii dreptului ce rezultă din raportul juridic de drept material dedus judecăţii.
Prin întâmpinarea formulată, reclamanta SC C. SA Constanţa a solicitat respingerea recursului, arătând următoarele:
- prin cele două întâmpinări depuse la instanţa de fond, în cursul celor două etape procesuale, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Constanţa, nu a ridicat excepţia invocată prin cererea de recurs, neconformându-se astfel prevederilor art. 118 şi art. 119 C. proc. civ.;
- lipsa calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor şi a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Constanţa este relativă, întrucât Administraţia Financiară a municipiului Constanţa se află în subordinea administrativă a celor două autorităţi financiar-fiscale care au soluţionat în mod greşit contestaţia formulată de reclamantă în procedura administrativă.
Examinând sentinţa atacată în raport cu criticile formulate, cu probele administrate şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei, această instanţă constată că recursul declarat este întemeiat, după cum se va arăta în cele ce urmează.
Reclamanta a solicitat instanţei de contencios administrativ, anularea unui act administrativ de autoritate, respectiv Decizia nr. 1381 din 23 noiembrie 1998 a Direcţiei Generale de Soluţionare a Plângerilor din cadrul Ministerului Finanţelor, actual – Ministerul Finanţelor Publice, prin care a fost respinsă contestaţia formulată de aceasta cu privire la stabilirea în sarcina sa, de către organul financiar fiscal teritorial, respectiv Administraţia Financiară a municipiului Constanţa, actuala - Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Constanţa, a unei obligaţii fiscale cu titlu de majorări de întârziere aferente unei diferenţe de impozit pe profit recalculat.
Obligaţia fiscală a fost stabilită prin procesul verbal de control nr. 1.101 din 27 februarie 1995 din care rezultă că atât diferenţa de impozit pe profit, cât şi majorările de întârziere aferente sunt rezultatul recalculării lunare a impozitului pe profit, ca urmare a stornării lunare din cheltuieli a T.V.A. - ului, pe perioada iulie 1993 –aprilie 1994.
Recalcularea şi stabilirea obligaţiei fiscale s-a făcut în baza raporturilor juridice de drept fiscal dintre reclamantă în calitate de agent economic contribuabil, plătitor de impozit pe profit şi T.V.A., pe de o parte şi organul financiar fiscal teritorial în a cărui circumscripţie îşi are sediul reclamanta, pe de altă parte.
Din cele arătate mai sus, rezultă că Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Constanţa are calitate procesuală pasivă şi poate să stea în judecată, în conformitate cu prevederile art. 41 C. proc. civ.
Instanţa de fond, în virtutea rolului său activ, astfel cum acesta este reglementat de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., avea obligaţia să dispună citarea în cauză a Administraţiei Finanţelor Publice a municipiului Constanţa pentru a-i fi asigurat acesteia dreptul la apărare şi la contradictorialitatea dezbaterilor.
Neprocedând astfel, instanţa de fond a încălcat normele de procedură prevăzute la art. 105 alin. (2) C. proc. civ., motiv pentru care, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (4) din acelaşi cod, recursul va fi admis, sentinţa atacată va fi casată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe, urmând ca judecarea cauzei în fond să se facă în contradictoriu şi cu organul financiar fiscal teritorial, respectiv Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Constanţa, care va fi introdusă în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Constanţa, în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice, împotriva sentinţei civile nr. 57/CA din 7 mai 2002 a Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2258/2003. Contencios | CSJ. Decizia nr. 2261/2003. Contencios. Anulare decizie MFP si... → |
|---|
