CSJ. Decizia nr. 2688/2003. Contencios. împotriva deciziei Curtii de Conturi Sectia Jurisdictionala. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 2688/2003

Dosar nr. 979/2003

Şedinţa publică din 18 septembrie 2003

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 45 din 6 noiembrie 2002, pronunţată în dosarul nr. 31/2002, Colegiul jurisdicţional Satu - Mare a admis sesizarea nr. 9069/13/D/2002 a procurorului financiar de pe lângă Camera de Conturi Satu - Mare, şi, în consecinţă:

- A obligat S.C. L. S.A. Satu - Mare să plătească bugetului asigurărilor sociale de stat suma de 86.111.702 lei, cu titlu de majorări de întârziere pentru neplata la termen a C.A.S. şi suma de 1.037.394 lei, penalizări de întârziere;

- A obligat S.C. L. S.A. Satu - Mare să plătească bugetului asigurărilor sociale de stat suma de 13.595.844 lei, cu titlu de majorări de întârziere aferente C.A.S. asiguraţi şi suma de 15.568.160 lei, penalităţi pentru stopaj la sursă aferente C.A.S. asiguraţi;

- A obligat pârâta să plătească bugetului asigurărilor sociale de stat suma de 753.059.573 lei, cu titlu de C.A.S. datorat angajator, suma de 204.629.809 lei, majorări de întârziere aferente, calculate până la data de 25 mai 2002 şi în continuare, în cota legală până la achitarea sumei de 753.059.573 lei, precum şi suma de 25.463.879 lei, penalităţi de întârziere aferente C.A.S. datorat de angajator, calculate până la data de 24 mai 2002 şi în continuare, în cotă legală, până la achitarea sumei de 753.059.573 lei;

- A menţinut măsurile asiguratorii instituite asupra bunurilor proprietate a pârâtei până la achitarea integrală a prejudiciului;

- A obligat S.C. L. S.A. Satu - Mare să plătească 300.000 lei, cheltuieli judiciare de stat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că în perioada 17 - 29 mai 2002, Direcţia de control financiar ulterior din cadrul Camerei de Conturi Satu - Mare a efectuat la S.C. L. S.A. Satu - Mare, societate comercială cu capital integral privat, controlul privind constituirea şi virarea obligaţiilor la bugetul asigurărilor sociale de stat în anul 2001.

Cu această ocazie, s-a constatat că în perioada ianuarie - martie 2001, S.C. L. S.A. Satu - Mare a calculat şi evidenţiat corect contribuţia pentru asigurările sociale de stat, datorată bugetului asigurărilor sociale de stat, în sumă de 207.478.860 lei, fără însă a se respecta termenele legale de plată.

Ca urmare, s-a calculat majorări de întârziere şi penalităţi de întârziere pentru perioadele cuprinse între data scadenţei şi data plăţii efective a obligaţiei.

Aceste majorări de întârziere calculate până la 24 mai 2002, au fost de 86.111.702 lei, iar penalităţile de întârziere au fost de 1.037.394 lei.

În perioada aprilie – decembrie 2001, societatea controlată a calculat, reţinut şi evidenţiat corect contribuţia de 11,67% a angajaţilor pentru asigurările sociale datorate bugetului asigurărilor sociale de stat în sumă de 484.486.393 lei, constatându-se însă că, şi cu privire la această obligaţie bugetară nu s-au respectat termenele legale de plată, calculându-se majorări de întârziere în sumă de 13.595.844 lei şi penalităţi pentru stopaj la sursă în sumă de 15.568.160 lei (calcule efectuate până la 24 mai 2002).

Organele de control au constatat, de asemenea, că pentru perioada aprilie – decembrie 2001, societatea a calculat şi evidenţiat corect contribuţia de asigurări sociale datorată de angajator bugetului asigurărilor sociale de stat, însă din suma datorată de 788.288.650 lei s-a achitat doar suma de 35.229.113 lei, rămânând neachitată suma de 753.059.573 lei, motiv pentru care s-au calculat la 24 mai 2002, majorări de întârziere în sumă de 204.629.809 lei şi penalităţi de întârziere în sumă de 25.463.869 lei.

În baza actului de control, procurorul financiar de pe lângă Camera de Conturi Satu - Mare a sesizat Colegiul jurisdicţional Satu - Mare cu săvârşirea de către S.C. L. S.A. Satu - Mare a abaterii financiare constând în neplata unor obligaţii fiscale după cum urmează:

- 86.111.702 lei, reprezentând penalităţi de întârziere pentru neplata la termen a C.A.S.;

-13.595.844 lei, reprezentând majorări de întârziere şi 15.568.160 lei, penalităţi stopaj la sursă, pentru neplata la termen a C.A.S. datorat de asiguraţi;

-753.059.573 lei, C.A.S. datorat de angajator, penalităţi de întârziere aferente şi 25.463.879 lei, penalităţi de întârziere aferente, solicitându-se obligarea unităţii la plata acestor sume către bugetul asigurărilor sociale.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs jurisdicţional S.C. L. S.A. Satu - Mare, motivând că, a formulat la 28 august 2002, conform OUG nr. 40/2002, cerere către Casa Judeţeană de Pensii, pentru a beneficia de scutiri şi eşalonări la plată pentru C.A.S. datorat, fără însă să-i fi fost analizată documentaţia, fapt pentru care, la 26 noiembrie 2002, a formulat o nouă cerere.

Ca urmare a acestei cereri, Inspectoratul din cadrul Compartimentului de Control Contribuţii Asigurări Sociale şi Fond Şomaj din cadrul Direcţiei Generale de Muncă şi Solidaritate Socială Satu - Mare, a efectuat o verificare pentru a face aplicare dispoziţiilor OUG nr. 40/2002.

De asemenea, se menţionează că unitatea a achitat suma de 14.209.304 lei, majorări de întârziere aferente C.A.S. asiguraţi cu O.P. nr. 350 din 24 iulie 2002, 15.568.160 lei, cu titlu de stopaj la sursă aferente C.A.S. asiguraţi cu O.P. nr. 351 din 24 iulie 2002, cât şi suma de 62.410 lei, reprezentând majorări de întârziere pensie suplimentară, cu O.P. nr. 352 din 24 iulie 2002.

Curtea de Conturi, secţia jurisdicţională, prin Decizia nr. 42 din 28 ianuarie 2003, a admis recursul jurisdicţional declarat de S.C. L. S.A. Satu - Mare, a modificat sentinţa nr. 45/2002, în sensul că a constatat acoperite prin achitare sumele de 13.595.844 lei nr. 151.568.160 lei, la care unitatea a fost obligată cu titlu de majorări de întârziere aferente C.A.S. asiguraţi şi, respectiv, cu titlu de penalităţi pentru stopaj la sursă aferente C.A.S. asiguraţi, a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

S-a reţinut că, depunerea unei cereri pentru eşalonarea la plată a unor sume datorate bugetului asigurărilor sociale nu are drept efect împiedicarea instanţei de a analiza existenţa abaterii financiare săvârşite de unitate şi de a obliga la plata creanţei bugetare, eventuala eşalonare vizând numai aspectul executării hotărârii .

Totodată, s-a reţinut că, o atare eşalonare ar fi avut importanţă numai în măsura în care unitatea, îndeplinind cerinţele OUG nr. 40/2002, ar fi fost scutită de plata majorărilor de întârziere, împrejurare ce nu a fost dovedită în cauză.

Dar, a fost modificată în parte sentinţa, cu motivarea că cele două sume au fost achitate de către recurentă.

S.C. L. S.A. Satu - Mare a declarat recurs împotriva deciziei, formulând un singur motiv de casare, în sensul suspendării executării hotărârii, potrivit art. 4 din OUG nr. 40/2002. În susţinerea recursului s-a invocat Convenţia nr. 324 din 24 ianuarie 2003, încheiată cu Casa Naţională de Pensii şi alte Dreptul de Asigurări Sociale, potrivit căreia societatea are drepturi la scutiri şi eşalonări la plata obligaţiilor către bugetul asigurărilor sociale de stat şi/sau bugetul asigurărilor pentru şomaj reţinute în actul de sesizare a instanţei.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 261 pct. 3 C. proc. civ., obiectul litigiului constituie un element esenţial al hotărârii; de la început este necesar să se fixeze limita procesului, pentru a cunoaşte problemele de fapt şi de drept pe care instanţa trebuie să le rezolve.

În cauză, în faza procedurii administrative jurisdicţionale, respectiv în prima instanţă şi în recurs jurisdicţional, obiectul litigiului l-a constituit stabilirea şi obligarea S.C. L. S.A. Satu - Mare la plata sumelor reprezentând majorări de întârziere şi penalităţi, pentru neplata la termen a C.A.S. - lui.

Or, sub acest aspect Decizia atacată nu este criticată, ci se solicită numai suspendarea executării acesteia, potrivit art. 4 din OUG nr. 40/2002; o asemenea cerere nu poate fi formulată pentru prima dată în recurs; de altfel, acest aspect urmează a se avea în vedere cu ocazia executării.

În consecinţă, recursul este nefondat şi urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de S.C. L. S.A. Satu - Mare împotriva deciziei nr. 42 din 28 ianuarie 2003 a Curţii de Conturi a României, secţia jurisdicţională, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 septembrie 2003

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 2688/2003. Contencios. împotriva deciziei Curtii de Conturi Sectia Jurisdictionala. Recurs