CSJ. Decizia nr. 2793/2003. Contencios

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 2793

Dosar nr. 2846/2003

Şedinţa publică din 25 septembrie 2003

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Banca Naţională a României, prin Hotărârea nr. 20 din 11 mai 2001, a respins cererea formulată de C.C. B.P.A.B. O.C. cu sediul în Reşiţa, privind avizarea prealabilă în temeiul art. 254 lit. a) şi e) din OUG nr. 97/2000, motivând că au fost încălcate prevederile art. 250 din această ordonanţă, întrucât pe perioada procesului de autorizare, cooperativa de credit a înregistrat un nivel negativ al activului net şi nici nu a remis declaraţie corespunzătoare cerinţelor de formă şi fond prevăzute de art. 250 teza 2 din acelaşi act normativ şi solicitărilor Băncii Naţionale a României, astfel încât să se poată determina dacă cooperativa de credit nu se află în situaţia de a nu îşi fi onorat integral obligaţiile scadente.

C.C. B.P. A.B. a formulat contestaţie împotriva hotărârii nr. 20/2001, susţinând că activul net negativ, care a fost înregistrat, s-a datorat procesului de divizare, care s-a finalizat în perioada depunerii la Banca Naţională a României a documentaţiei necesare avizării prealabile a cooperativei.

Prin hotărârea nr. 134 din 22 iunie 2001, Banca Naţională a României, Consiliul de Administraţie, a respins contestaţia formulată împotriva hotărârii nr. 20/2001, cu următoarea motivare:

La data de 28 februarie 2001, dată de referinţă, cooperativa avea obligaţii scadente neonorate, în sumă de 709.745 lei, reprezentând impozite şi taxe (scadenţa – 25 ianuarie 2001); la data de 31 martie 2001, obligaţiile scadente neonorate au crescut la suma de 1.323.245 lei, iar la 30 aprilie s-a menţinut aceeaşi sumă în sold şi a fost achitată la 21 mai 2001.

Apoi, au fost înregistrate un număr de 7 reclamaţii, prin care petiţionarii sesizează faptul că depozitele care le aveau la banca în cauză au fost transformate în părţi sociale fără acordul acestora; or, transformarea depozitelor în părţi sociale este ilegală; aceasta având drept scop neachitarea obligaţiilor scadente şi acoperirea pierderilor prin capitalizarea artificială.

S-a conchis că, înregistrarea unui nivel negativ al activului net şi obligaţii scadente neonorate pe perioada procesului de autorizare reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 250 din OUG nr. 97/2000, modificată.

Împotriva hotărârii Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României a declarat recurs C.C. B.P.A.B., reiterând aspectele invocate în contestaţie, în esenţă că, după divizare, ulterior datei de referinţă, 28 februarie 2001, respectiv la 30 aprilie 2002, cooperativa a înregistrat un activ net pozitiv.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 250 alin. (2) din OUG nr. 97/2001, modificată, pe parcursul întregului proces de autorizare, fiecare organizaţie a cooperaţiei de credit trebuie să nu se afle în situaţia de a nu-şi fi onorat integral obligaţiile scadente şi să nu înregistreze un nivel negativ al activului net.

În temeiul acestor dispoziţiuni, pentru fiecare dintre organizaţiile cooperatiste de credit existente, se prezintă în fiecare etapă a procesului de autorizare câte o declaraţie în formă autentică, care atestă că organizaţia are toate obligaţiile scadente onorate şi nu înregistrează un nivel negativ al activului net.

Or, din actele dosarului, necontestate, la care se face referire în hotărârea recurată, rezultă, neîndoios, că recurenta nu a îndeplinit condiţiile legale, întrucât a înregistrat un nivel negativ al activului net, fiind la data de 28 februarie 2001, dată de referinţă, de 224.749 mii lei şi la 31 martie 2001 de 262.598 mii lei; totodată, a avut obligaţii scadente neonorate, pe parcursul procesului de autorizare.

În consecinţă, recursul este nefondat şi urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de C.C. B.P.A.B. O.C. Reşiţa, judeţul Caraş Severin împotriva hotărârii nr. 134 din 22 iunie 2001 a Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României, ca nefondat.

Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 25 septembrie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 2793/2003. Contencios