CSJ. Decizia nr. 374/2003. Contencios

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 374

Dosar nr. 4216 / 200.

Şedinţa publică din30 ianuarie 2003

S-a luat în examinare recursul declarat de Municipiul Bucureşti împotriva sentinţei civile nr.1204 din 2 octombrie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ.

La apelul nominal au lipsitrecurentul-pârât Municipiul Bucureşti, intimata-reclamantă S.C."Mon Plaisir" SRL Bucureşti şi intimatul-pârât Consiliul General al municipiului Bucureşti.

Procedura completă.

Magistratul asistent a prezentat referatul cauzei arătând că pricina a fost suspendată în temeiul art.242 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă prin încheierea de şedinţă din 13 decembrie 2001 iar la data de 16 decembrie 2002a fost repusă pe rol în vederea constatării perimării.

CURTEA

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Bucureşti – Secţia contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr.1204 din 2 octombrie 2000, a admis acţiunea formulată de S.C."MonPlaiser" SRL şi, pe cale de consecinţă, a obligat Consiliul General al municipiului Bucureşti să-i comunice acesteia răspunsul la cererea nr.1374/1999.

Împotriva sentinţei a declarat recurs Municipiul Bucureşti, iar prin încheierea din 13 decembrie 2001 s-a suspendat judecarea acestuia, potrivit art.242 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă.

Recursul este perimat.

Potrivit art.248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an.

Aşa fiind, văzând că recursul a rămas în nelucrare din vina părţilor timp de un an, respectiv de la 13 decembrie 2001 până la 16 decembrie 2002, când a fost repus pe rol din oficiu, urmează a se constata perimarea acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIV.

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată perimat recursul declarat deMunicipiul Bucureşti împotriva sentinţei nr.1204 din20 octombrie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ.

Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi30 ianuarie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 374/2003. Contencios