ICCJ. Decizia nr. 3749/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 3749/2003
Dosar nr. 993/2002
Şedinţa publică din 7 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 19 septembrie 2001, reclamanta SC S.M. SA Bacău a solicitat anularea notei de constatare nr. 82 din 5 februarie 2001, încheiată de Direcţia Controlului Financiar Fiscal a judeţului Bacău şi a deciziei nr. 1202 din 31 iulie 2001 emisă de Ministerul Finanţelor Publice, cu privire la suma de 2.656.425.036 lei, reprezentând diferenţe de plată către bugetul de stat, aferente perioadei de activitate până la data de 8 aprilie 1999.
În motivarea acţiunii, s-a arătat că societatea reclamantă s-a constituit la data de 29 martie 1999, prin cumpărarea de la F.P.S. a unui număr de 979.291 acţiuni, şi prin protocolul de predare-primire, încheiat la 8 aprilie 1999, a preluat de la SC S.M. SA Iaşi, obligaţii fiscale neachitate, în sumă de 1.938.754.140 lei, iar obligaţiile fiscale contestate în prezenta cauză nu sunt datorate bugetului de stat, în condiţiile în care nu au făcut obiectul caietului de sarcini şi protocolului încheiat cu ocazia privatizării.
Prin sentinţa civilă nr. 5 din 22 ianuarie 2002, Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea ca nefondată, cu motivarea că reclamanta a fost corect obligată la plata diferenţelor datorate bugetului de stat de SC S.M. SA Iaşi, întrucât prin dobândirea întregului patrimoniu al acestei societăţi, răspunde atât de debitele preluate la data contractului de vânzare-cumpărare, cât şi de diferenţele stabilite ulterior, ca urmare a verificărilor fiscale efectuate. De asemenea, instanţa de fond a considerat că în mod legal Ministerul Finanţelor Publice a respins ca inadmisibilă contestaţia formulată de reclamantă cu privire la sume care nu au fost stabilite prin nota de constatare din 5 februarie 2001.
Împotriva acestei sentinţe şi în termen legal, a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea hotărârii în baza art. 304 pct. 7, 8, 9, 10 şi 11 C. proc. civ.
Recurenta a susţinut că instanţa de fond nu a analizat procedura de transmitere a drepturilor şi obligaţiilor, în urma dobândirii pachetului majoritar de acţiuni la licitaţie publică, astfel încât la stabilirea preţului au fost determinante obligaţiile fiscale atestate de Ministerul Finanţelor Publice. Faţă de această situaţie, recurenta a arătat că prin stabilirea altor obligaţii fiscale după privatizare, Ministerul Finanţelor Publice s-a prevalat de propria culpă, deşi în termenul de prescripţie avea posibilitatea să se îndrepte împotriva autorităţii de privatizare, care încasând un preţ mai mare decât cuvenit, s-a îmbogăţit fără justă cauză.
De asemenea, recurenta a criticat soluţia dată în cauză şi la pronunţarea căreia au fost înlăturate greşit concluziile neechivoce ale raportului de expertiză, motivându-se doar că acestea nu au suport legal, dar fără a se preciza normele de drept care ar fi fost încălcate de expertul contabil.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele de casare invocate şi cu dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Curtea va respinge prezentul recurs, ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin contractul nr. 869 din 24 decembrie 1998, F.P.S. a vândut Asociaţiei P.A.S.A.B., un număr de 979.991 de acţiuni, reprezentând 89,6% din capitalul social al SC S.M. SA Iaşi.
Urmare a vânzării de acţiuni intervenite, au fost modificate la data de 22 martie 1999, actele constitutive ale SC S.M. SA Iaşi, care şi-a mutat sediul în municipiul Bacău şi prin protocolul încheiat la 8 aprilie 1999, s-au preluat activul şi pasivul societăţii privatizate, conform balanţei de verificare şi bilanţului la 31.12.1998, având la bază balanţele de verificare la 31 martie 1999.
La data predării patrimoniului societăţii privatizate, erau înregistrate datorii în sumă de 1.938.754.140 lei, către bugetul de stat, reprezentând impozit pe profit, majorările de întârziere aferente, dividende F.P.S. pe anul 1997 şi impozit pe dividende pentru acelaşi an.
Existenţa la aceiaşi dată în patrimoniul societăţii privatizate şi a datoriilor către bugetul de stat, stabilite de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Bacău, în nota nr. 82 din 5 februarie 2001, nu a fost contestată de recurentă, susţinându-se însă că, nu poate fi angajată răspunderea sa, decât în limita pasivului, preluat prin protocolul din 8 aprilie 1999.
Instanţa de fond a stabilit corect că recurenta datorează diferenţele de sume către bugetul de stat, pentru că, deşi acestea sunt aferente perioadei anterioare protocolului de predare-primire din 8 aprilie 1999, fac parte din pasivul societăţii privatizate, transmis recurentei prin dobândirea pachetului majoritar de acţiuni ale societăţii.
Recurenta a invocat neîntemeiat culpa Ministerului Finanţelor Publice, susţinând că, la data privatizării, autoritatea intimată nu a comunicat toate datoriile pe care SC S.M. SA Iaşi le avea către bugetul de stat.
În dovedirea acestei apărări, recurenta nu a depus nici un înscris al organelor de control fiscal, care să certifice valoarea totală a datoriilor către bugetul de stat, existente la 8 aprilie 1999, în patrimoniul societăţii privatizate.
De asemenea, recurenta nu a dovedit că în procedura de privatizare sau la data preluării patrimoniului societăţii cumpărate, a solicitat consultarea întregului dosar fiscal al contribuabilului şi verificarea corectitudinii evidenţelor contabile prezentate, prin certificarea de către organele de control fiscal, a realităţii fiecărei categorii de datorie bugetară.
De altfel, în dosarul de prezentare întocmit de F.P.S. cu ocazia privatizării, s-a precizat că informaţiile conţinute au fost puse la dispoziţie de SC S.M. SA Iaşi care, prin reprezentanţii săi legali, răspunde pentru eventualele erori sau omisiuni în comunicarea datelor reale. În acelaşi dosar, s-a prevăzut la Cap. 1.15/1 că ofertantul poate face propriile investigaţii, pentru a verifica dacă informaţiile furnizate sunt corecte. Recurenta nu a administrat probe din care să rezulte că şi-a exercitat acest drept, de a se informa asupra cuantumului real al datoriilor societăţii supuse privatizării şi deci, necunoaşterea valorii pasivului preluat este o consecinţă a propriei culpe.
Raportul de expertiză efectuat în cauză nu constituie o probă concludentă, în sensul celor menţionate anterior şi instanţa de fond a constatat corect lipsa de temei legal a concluziilor expertului contabil. Astfel, se reţine că în raportul de expertiză nu a fost argumentată concluzia privind stingerea obligaţiilor care nu au făcut obiectul protocolului din 8 aprilie 1999, considerat de expert ca fiind opozabil Ministerului Finanţelor Publice, deşi acest minister nu a fost parte în actele încheiate în procesul de privatizare şi nu a participat la predarea patrimoniului societăţii privatizate.
În atare situaţie, instanţa de fond a stabilit judicios că recurenta, în calitate de succesor în drepturile şi obligaţiile societăţii privatizate, datorează bugetului de stat următoarele diferenţe de sume, constatate de organele de control fiscal în termenul de prescripţie a creanţelor bugetare: 1.115.284 şi 4.354.896 lei, majorări de întârziere şi penalităţi pentru neplata impozitului pe salarii pe 1997, sumele de 35.697.655 lei şi 7.422.711 lei datorate cu acelaşi titlu pe anul 1999 şi sumele de 600.569.671 lei şi 1.255.713.509 lei, reprezentând impozit pe profit şi majorările de întârziere aferente.
De asemenea, este legală şi temeinică hotărârea de respingere a acţiunii pentru următoarele obligaţii fiscale constatate în procesele-verbale de control încheiate la sucursalele societăţii recurente şi incluse în totalul datoriilor stabilite prin nota nr. 82 din 5 februarie 2001: sumele de 2.409.546 lei – majorări, 44.025.157 lei – penalităţi, 397.403.463 lei – majorări, 40.560.535 lei – majorări, 40.784.287 lei – majorări.
Toate aceste sume au fost calculate prin actele de control încheiate la 29 iunie 1999, la 13 noiembrie 2000, la 15 septembrie 1999, la 30 noiembrie 2000 şi la 31 mai 1999 şi nu au fost contestate în condiţiile prevăzute de Legea nr. 105/1997. Prin includerea datoriilor respective, ale sucursalelor societăţii recurente, în debitul total, calculat prin nota nr. 82 din 5 februarie 2001, nu a avut loc o repunere în termenul legal de exercitare a căilor de atac.
Apărarea recurentei că nu i-au fost comunicate aceste procese-vernale întocmite la sucursalele sale, nu reprezintă un just temei pentru repunerea sa în termenul de contestare, întrucât necunoaşterea conţinutului actelor de control nu se datorează încălcării de către organele fiscale a obligaţiei de a le comunica.
Astfel, se reţine că toate procesele-verbale menţionate anterior au fost semnate de reprezentanţii sucursalelor, care nu au formulat obiecţiuni şi nu au solicitat recurentei să exercite în numele lor căile de atac prevăzute de lege. De asemenea, se reţine că din momentul privatizării SC S.M. SA Iaşi, recurenta a avut cunoştinţă de existenţa şi activitatea sucursalelor, iar necomunicarea de către acestea a rezultatelor lor financiare, nu poate fi opusă organelor de control fiscal, ca o cauză legală de stingere a obligaţiilor bugetare.
Cu privire la suma de 226.383.317 lei, reprezentând diferenţă de T.V.A., calculată pentru perioada iunie 1999 – august 2000, nu s-au formulat apărări în procedura administrativ-jurisdicţională sau la instanţa de fond, astfel încât au fost corect menţinute actele întocmite de intimaţi pentru această datorie.
Faţă de considerentele expuse, constatând că nu există motive de modificare sau de casare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, Curtea va respinge ca nefondat prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul SC S.M. SA Bacău împotriva sentinţei civile nr. 5 din 22 ianuarie 2002 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3748/2003. Contencios. Refuz vizare tabele de... | ICCJ. Decizia nr. 3750/2003. Contencios. Refuz eliberare... → |
|---|
