ICCJ. Decizia nr. 3889/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 3889/2003

Dosar nr. 2399/2003

Şedinţa publică din 14 noiembrie 2003

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

S.G., în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Braşov, a solicitat anularea hotărârii nr. 235 din 4 decembrie 2002 a Comisiei pentru Aplicarea Prevederilor OG nr. 105/1999, aprobată cu modificări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare şi obligarea pârâtei să-i emită o nouă hotărâre care să constate că perioada 11 noiembrie 1957 – 7 iulie 1958, se încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002, cu acordarea drepturilor corespunzătoare.

Curtea de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 50 F din 8 aprilie 2003, a admis acţiunea.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că reclamantul conform livretului militar a efectuat stagiul militar în calitate de constructor într-un detaşament de muncă aparţinând de Direcţia Generală a Serviciului Muncii.

Faptul că se contestă apartenenţa acestor detaşamente de muncă, invocându-se fie tutela Ministerului Forţelor Armate, fie cea a Ministerului de Construcţii, nu prezintă importanţă în soluţionarea cauzei, întrucât s-ar ajunge la o nesocotire a scopului edictării acestei legi reparatorii şi anume, acela de a recompensa o muncă prestată, anterior ordonată de regimul acelei epoci pe criterii ideologice.

Câtă vreme nu se contestă prestarea muncii în timpul stagiului militar într-un detaşament organizat în acest scop, nu există motive pentru a excepta solicitantul de la recunoaşterea drepturilor sale. În caz contrar, s-ar ajunge la situaţii inechitabile, de recompensare numai în parte a muncii celor care au efectuat stagiul militar în condiţii identice, dar cărora, datorită unor împrejurări formale, li se aplică un tratament diferit şi discriminatoriu.

Considerând hotărârea netemeinică şi nelegală, pârâta a declarat recurs şi a solicitat admiterea lui, casarea sentinţei şi în fond respingerea acţiunii.

Se arată că sentinţa a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor legale, art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât reclamantul a efectuat stagiul militar într-o unitate militară cu indicativ militar şi nu în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, astfel că nu poate beneficia de dispoziţiile Legii nr. 309/2002.

Recursul este fondat.

Prin Legea nr. 309/2002 s-au recunoscut şi acordat unele drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţie Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950 – 1961.

Conform art. 1 şi 6 din Legea nr. 309/2002, beneficiază de prevederile prezentei legi, persoana, cetăţean român, care a efectuat stagiul militar în detaşamentele de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950 – 1961, stabilirea drepturilor urmând a se face de casele teritoriale de pensii şi a municipiului Bucureşti, la cerere, pe baza înscrisurilor din livretele militare, din adeverinţele eliberate de centrele militare judeţene sau de U.M. 02405 Piteşti.

Livretul militar seria Il, nr. 039112 dovedeşte că reclamantul a fost soldat neinstruit la U.M. 03515 Suceava în perioada 11 noiembrie 1957 – 7 iulie 1958.

Acest act nu este suficient pentru a face dovada că reclamantul beneficiază de prevederile Legii nr. 309/2002, respectiv că a satisfăcut stagiul militar în detaşamente de muncă aparţinând Direcţiei Generale a Serviciului Muncii.

Pentru completarea probatoriului, se impune admiterea recursului în baza art. 312 pct. 2 şi art. 313 C. proc. civ. şi casarea sentinţei cu trimitere spre rejudecare la aceiaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Braşov împotriva sentinţei nr. 50/F din 8 aprilie 2003 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ.

Casează sentinţa atacată cu trimitere spre rejudecare la aceiaşi instanţă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 noiembrie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3889/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs