ICCJ. Decizia nr. 4043/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 4043/2003
Dosar nr. 2304/2002
Şedinţa publică din 20 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa recurată, sentinţa civilă nr. 75, pronunţată la data de 13 iunie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, judecând după casare, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC D.C. SRL Şotânga, judeţul Dâmboviţa, în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa şi Garda Financiară, secţia Dâmboviţa şi a anulat în parte procesul-verbal nr. 5806/II din 25 noiembrie 1998, dispoziţia nr. 32 din 27 aprilie 1999 şi Decizia nr. 2702 din 30 noiembrie 1999, acte administrative emise de autorităţile administrative pârâte, reclamanta fiind exonerată de la plata sumei de 104.051.081 lei reprezentând impozit pe venit şi majorări de întârziere aferente.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin procesul-verbal nr. 5806/II din 25 noiembrie 1998, încheiat de comisari din cadrul secţiei Dâmboviţa a Gărzii Financiare, s-a stabilit că reclamanta SC D.C. SRL Şotânga datorează bugetului de stat suma de 108.148.813 reprezentând impozit pe venit, la care au calculat majorări de întârziere, în sumă de 180.694.161 lei, pentru perioada verificată: 1 ianuarie 1996 – 31 decembrie 1998, reţinând că a achiziţionat de la persoane fizice, fără a reţine şi vira la bugetul de stat impozitul de 15% pentru sumele plătite persoanelor respective.
În exercitarea căilor administrative prevăzute de Legea nr. 105/1997, comisarul-şef al secţiei Dâmboviţa a Gărzii Financiare, a emis hotărârea nr. 24 din 17 decembrie 1998, şeful Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Dâmboviţa a emis dispoziţia nr. 32 din 27 aprilie 1999, iar Direcţia de specialitate a Ministerului Finanţelor Publice a emis Decizia nr. 2702 din 30 noiembrie 1999, actul de control fiind menţinut pentru suma de 104.051.081 lei, din care suma de 72.064.513 lei, impozit pe venit şi 31.996.568 lei, majorări de întârziere.
Curtea de apel, prin sentinţa civilă nr. 27 din 4 februarie 2000, a admis acţiunea formulată de societatea comercială reclamantă, a anulat actele administrative atacate şi a exonerat-o de la plata sumei de 104.051.081 lei, reţinând, în esenţă, că potrivit prevederilor art. 3 alin. (1) lit. a) din OG nr. 85/1997, sunt exceptate de la impozitare veniturile realizate din creşterea animalelor.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin Decizia nr. 62 din 10 ianuarie 2001, a admis recursul formulat de autorităţile administrative pârâte şi a casat hotărârea pronunţată, trimiţând dosarul pentru rejudecare, în sensul suplimentării probatoriului, în scopul verificării dacă pieile de animale proveneau din producţia proprie a persoanelor fizice, de la care au fost achiziţionate şi dacă impozitul de 15% va putea fi recuperat de la acele persoane.
Admiţând acţiunea, instanţa de rejudecare a motivat că din expertiza efectuată în cauză a rezultat că pieile de animale achiziţionate proveneau de la persoane fizice, care nu puteau fi decât crescători de animale, veniturile astfel obţinute fiind exceptate de la impozitare, în condiţiile art. 3 alin. (1) lit. m) din OUG nr. 85/1997.
Împotriva acestei soluţii a formulat recurs Garda Financiară, secţia Dâmboviţa, susţinând, în esenţă, că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală, bazată pe o expertiză, ale cărei concluzii sunt deducţii personale ale expertului, lipsite de fundament probatoriu.
Recursul este întemeiat.
Analiza considerentelor sentinţei recurate duc la concluzia că instanţa de fond şi-a fundamentat soluţia pe concluziile expertului tehnic, potrivit căruia produsele livrate de societatea comercială reclamantă provin din gospodăriile proprii ale persoanelor fizice de la care au fost achiziţionate, care sunt exceptate de la plata impozitului pe venit potrivit OUG nr. 85/1997.
Dar, această concluzie a expertului este motivată în conţinutul expertizei astfel: „De asemenea, expertiza stabileşte că însuşi organul de control în actul constatator, recunoaşte că reclamanta a achiziţionat pieile de la persoane fizice, care nu pot fi decât crescători de animale", ceea ce constituie un neadevăr şi, totodată, o deducţie fără premise probatorii.
Astfel, în actul de constatare, organul de control se referă la constatarea că achiziţiile de piei de animale s-au făcut de la diverşi furnizori, neînregistraţi în evidenţa contabilă a SC D.C. SRL Şotânga.
Deci, dacă în evidenţele contabile ale societăţii comerciale nu există înregistrări cu privire la persoanele de la care au fost achiziţionate, afirmaţia expertului este lipsită de temei probatoriu.
În ceea ce priveşte concluzia expertului tehnic, că pieile de animale proveneau de la persoane fizice crescătoare de animale, aceasta reprezintă o deducţie în care premisa nu este susţinută din punct de vedere al probelor.
Este adevărat că potrivit prevederilor art. 3 alin. (1) lit. m) din OUG nr. 85/1997 privind impunerea veniturilor realizate de persoanele fizice, în vigoare la data respectivă, nu se supun impozitului reglementat prin această ordonanţă de urgenţă, veniturile realizate din vânzarea produselor agricole în stare naturală, obţinute din producţie proprie, din creşterea animalelor şi a păsărilor, între altele.
Dar această prevedere legală nu este aplicabilă în cauză, concluzia instanţei de fond fiind lipsită de temei probatoriu, iar expertiza tehnică trebuia înlăturată, pentru considerentele arătate mai sus.
În cauză, aşa cum au reţinut organele de control şi cele care au soluţionat căile administrativ-jurisdicţionale, sunt aplicabile prevederile art. 26 alin. (2) din OUG nr. 85/1997, potrivit cărora se impozitează cu 15% veniturile obţinute în cazul celor care livrează sau vând bunuri în regim de consignaţie, cu excepţia bunurilor din inventarul propriu al persoanelor depunătoare.
Astfel fiind, pentru considerentele de mai sus, constatând că motivele de recurs sunt întemeiate, urmează ca acesta să fie admis, sentinţa atacată să fie casată, iar pe fond, acţiunea să fie respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Garda Financiară, secţia Dâmboviţa, împotriva sentinţei nr. 75 din 13 iunie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi în fond, respinge acţiunea formulată de SC D.C. SRL, cu sediul în comuna Şotânga, judeţul Dâmboviţa.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4041/2003. Contencios. Recurs anulare... | ICCJ. Decizia nr. 4044/2003. Contencios. Anulare ordin emis de... → |
|---|
