ICCJ. Decizia nr. 4044/2003. Contencios. Anulare ordin emis de B.N.R. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 4044/2003
Dosar nr. 2614/2001
Şedinţa publică din 20 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa atacată cu recurs, sentinţa civilă nr. 623, pronunţată la data de 15 mai 2001 în dosarul nr. 177/2001, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta T.V., în contradictoriu cu Banca Naţională a României şi Guvernatorul Banca Naţională a României, dispunând:
- anularea Ordinului nr. 780 din 27 decembrie 2000, emis de Guvernatorul Băncii Naţionale a României;
- reintegrarea reclamantei în funcţia de şef de birou din cadrul Oficiului Central de Plăţi şi Decontări Bancare;
- obligarea pârâţilor la plata drepturilor salariale cuvenite reclamantei, începând cu data de 27 decembrie 2000, inclusiv primele şi majorările.
Totodată, a fost respins ca neîntemeiat capătul de acţiune privind plata beneficiului nerealizat.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Reclamanta T.V. a deţinut funcţia de şef birou procesare externă decontări speciale, în cadrul Direcţiei decontări bancare a Băncii Naţionale a României, iar prin Ordinul nr. 780 din 27 decembrie 2000 emis de Guvernatorul Băncii Naţionale a României, i s-a desfăcut contractul de muncă, în temeiul prevederilor art. 130 alin. (1) şi art. 146 C. muncii, în vigoare la acea dată, pe motivul reorganizării acestei activităţi.
Reclamanta a susţinut că măsura desfiinţării direcţiei decontări bancare, a fost fictivă, aceasta fiind înlocuită cu Oficiul Central de Plăţi şi Decontări Bancare, în cadrul căruia se regăsesc posturi identice cu cele din cadrul direcţiei desfiinţate.
Prin întâmpinarea formulată, Banca Naţională a României a invocat necompetenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi inaplicabilitatea prevederilor Legii nr. 188/1999, salariaţii Băncii Naţionale a României neavând calitatea de funcţionari publici, iar Banca Naţională a României nu se încadrează în categoria autorităţilor administrative prevăzute de Constituţie, în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990.
Pe fond, Banca Naţională a României a susţinut că reorganizarea activităţii respective a fost efectivă, cu consecinţa restrângerii personalului.
În legătură cu excepţia invocată de Banca Naţională a României, instanţa de fond a considerat că este competentă să soluţioneze cauza dedusă judecăţii, Banca Naţională a României având calitatea de autoritate publică, iar reclamanta deţinând calitatea de funcţionar public, potrivit listei anexe la Legea nr. 188/1999, îndeplinind funcţia de şef de birou în cadrul Direcţiei Decontări Bancare a Băncii Naţionale a R.
Pe fond, curtea de apel a constatat că reorganizarea Direcţiei decontări bancare a fost în realitate o simplă schimbare a denumirii, în Oficiul Central de Plăţi şi Decontări Bancare, folosită ca pretext pentru îndepărtarea unor salariaţi, prin desfacerea contractului de muncă, urmată de reîncadrarea altor persoane.
Împotriva acestei soluţii a formulat recurs pârâta Banca Naţională a României, care a susţinut că:
- instanţa de fond a soluţionat greşit excepţia privind necompetenţa instanţei de contencios administrativ, competenţa aparţinând instanţei de conflicte şi litigii de muncă din cadrul Tribunalului Bucureşti, reclamanta neavând calitatea de funcţionar public, ci de salariat angajat în baza unui contract de muncă;
- hotărârea pronunţată este netemeinică, probele cauzei demonstrând că reorganizarea direcţiei decontări bancare a fost reală, cu consecinţa unei reduceri efective de personal;
- în mod greşit instanţa de fond a dispus ca, în cadrul drepturilor salariale cuvenite reclamantei, să fie incluse şi primele ce au fost acordate celuilalt personal, stabilirea şi acordarea primelor fiind atributul conducerii unităţii.
Recursul este întemeiat.
Instanţa de fond a reţinut că intimata-reclamantă a avut calitatea de funcţionar public în cadrul Băncii Naţionale a României, fără ca din materialul probator să rezulte cu certitudine acest lucru, astfel că a soluţionat în mod greşit excepţia de necompetenţă invocată de recurenta-pârâtă.
Curtea de apel a constatat în mod judicios că Banca Naţională a României este o autoritate publică, în sensul prevederilor art. 1 din Legea nr. 29/1990, privind contenciosul administrativ.
Este adevărat că Banca Naţională a României, potrivit reglementărilor din cap. IV şi VII ale Statutului aprobat prin Legea nr. 101/1998, efectuează operaţiuni bancare, operaţiuni cu aur şi operaţiuni cu active externe, care sunt operaţiuni comerciale dar, totodată, în conformitate cu reglementările din cap. II şi III ale aceluiaşi Statut, Banca Naţională a României are importante atribuţii administrative, cum sunt: elaborarea şi aplicarea politicii valutare şi stabilirea regimului valutar prin elaborarea unor reglementări corespunzătoare; elaborarea programului de emisiune monetară şi emiterea însemnelor monetare; activitatea de supraveghere bancară, având competenţă exclusivă de autorizare a funcţionării băncilor şi răspunde de supravegherea prudenţială a acestora; de a emite reglementări pentru asigurarea rentabilităţii şi funcţionarea sistemului bancar.
Deci, având în vedere că potrivit dispoziţiilor generale ale Legii bancare nr. 58/1998, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Statutului Băncii Naţionale a României, aprobat prin Legea nr. 101/1998, cu modificările şi completările ulterioare, Banca Naţională a României este o persoană juridică ce are o competenţă stabilită prin lege, cu importante atribuţii executive, administrative, de organizare a executării legii şi de executare în concret a legii bancare, rezultă că aceasta este nu numai banca centrală a României, dar şi un organ al administraţiei publice centrale a statului român, aflat în categoria autorităţilor administrative autonome faţă de Guvern.
Este evident că pentru exercitarea atribuţiilor executive, administrative, care formează conţinutul competenţei sale legale, Banca Naţională a României va folosi prerogative de putere publică, în timp ce pentru realizarea celorlalte activităţi nu va folosi astfel de prerogative.
Potrivit prevederilor art. 2 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, funcţionarul public este persoana care exercită o funcţie publică, iar funcţia publică este definită ca fiind ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administraţia publică centrală şi locală.
Instanţa de fond a motivat că intimata-reclamantă ar fi avut calitatea de funcţionar public, întrucât funcţia de şef de birou este inclusă în Anexa la Legea nr. 188/1999, ceea ce nu est, însă, suficient, esenţial fiind ca funcţia respectivă să cuprindă atribuţii, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică.
Or, instanţa nu a cercetat care au fost atribuţiile îndeplinite de intimata-reclamantă, dacă acestea fuseseră stabilite în temeiul legii şi în scopul de a contribui la realizarea prerogativelor de autoritate administrativă autonomă a Băncii Naţionale a României, situaţie în care aceasta ar fi exercitat, într-adevăr, o funcţie publică şi ar fi avut astfel, calitatea de funcţionar public, chiar dacă recurenta-pârâtă a susţinut constant că nu ar avea funcţionari publici între salariaţii săi.
Astfel fiind, acest prim motiv de recurs este întemeiat, ceea ce va atrage admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei pentru rejudecare, potrivit dezlegărilor date mai sus, urmând ca celelalte motive de recurs să fie cercetate de instanţa de rejudecare, ca apărări de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Banca Naţională a României împotriva sentinţei civile nr. 623 din 15 mai 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza pentru rejudecare, aceleiaşi sentinţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4043/2003. Contencios. Anulare act control... | ICCJ. Decizia nr. 4046/2003. Contencios. Anulare decizie M.F.si... → |
|---|
