ICCJ. Decizia nr. 4048/2003. Contencios. Anulare act M.E.C. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 4048/2003

Dosar nr. 2083/2002

Şedinţa publică din 20 noiembrie 2003

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa recurată, sentinţa civilă nr. 36 pronunţată la data de 22 martie 2002 în dosarul nr. 88/2002, Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta P.E.N.. în contradictoriu cu fostul Minister al Educaţiei şi Cercetării, actualmente Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, precum şi cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut că reclamanta, la data de 1 noiembrie 2001, a chemat în judecată cele două autorităţi administrative şi a cerut anularea actului nr. 38185 din 10 octombrie 2001 emis de primul pârât, admiterea contestaţiei înregistrată la cel de-al doilea pârât sub nr. 5540 din 4 octombrie 2001 şi să se constate că, în urma desfăşurării concursului, este ocupanta postului de contabil şef în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Brăila.

Reclamanta a susţinut în acţiune că rezultatele concursului organizat la data de 3 octombrie 2001 au fost confirmate cu încălcarea prevederilor legale şi a Ordinului nr. 4564 din 26 iulie 1995 al ministrului, privind condiţia de vechime, astfel că, în locul său, a fost declarată câştigătoare o persoană care nu îndeplinea această condiţie.

A mai susţinut reclamanta că ministerul pârât a confirmat rezultatele concursului fără a mai verifica lucrările candidatelor, precum şi că persoanele care au făcut parte din comisia de examinare nu au fost prevăzute şi nici nominalizate ca membri ai comisiei.

Respingând acţiunea, instanţa de fond a motivat că angajarea într-o instituţie publică nu mai este condiţionată de vechime, prevederile art. 5 şi Anexa 12 la HG nr. 281/1993, fiind abrogate în mod expres prin Legea nr. 154/1998.

A mai motivat că ministerul pârât a soluţionat contestaţia şi a format comisia de examinare potrivit dispoziţiilor legale.

Împotriva acestei soluţii, a formulat recurs reclamanta susţinând, în esenţă, că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică, interpretând şi aplicând în mod greşit prevederile legale în materie, dispoziţiile, privind angajarea, din HG nr. 281/1993, nefiind abrogate prin Legea nr. 154/1998.

Recursul este întemeiat.

Este necontestat că la concursul organizat la data de 3 octombrie 2001 pentru ocuparea postului de contabil şef în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Brăila, a fost declarată reuşită o persoană care avea o vechime în specialitate de 4 ani.

Autorităţile administrative au susţinut, iar instanţa de fond şi-a însuşit punctul de vedere potrivit căruia angajarea unei persoane într-o instituţie publică nu mai este condiţionată de vechimea în specialitate, dispoziţiile art. 5 şi Anexa 12 din HG nr. 281/1993 fiind abrogate în mod expres prin Legea nr. 154/1998, ceea ce este greşit.

Astfel, prin Anexa X pct. 6 din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, au fost abrogate prevederile referitoare la promovarea în grade, trepte profesionale şi gradaţii, indemnizaţii de conducere, ponderea funcţiilor de conducere, cuprinse la art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5 [cu excepţia alin. (7) şi (8)], art. 6, art. 7 alin. (3) şi (4) şi la art. 33 din HG nr. 281/1993, cu privire la salarizarea personalului din unităţile bugetare.

Deci, potrivit textului citat mai sus, au fost abrogate doar prevederile referitoare la promovarea în grade, trepte profesionale şi gradaţii cuprinse în articolele şi alineatele enumerate, din HG nr. 281/1993.

Dar, art. 5 alin. (4) din HG nr. 281/1993 prevede că angajarea şi avansarea în funcţii, în grade sau trepte profesionale, se fac prin concurs, în raport cu competenţa profesională şi rezultatele obţinute în activitate, cu respectarea condiţiilor prevăzute în Anexa nr. 12.

Deci, art. 5 alin. (4) şi Anexa nr. 12 din HG nr. 281/1993 cuprind prevederi referitoare, pe de o parte, la angajarea şi, pe de altă parte, referitoare la avansarea în funcţii, în grade sau trepte profesionale.

Or, aşa cum am citat mai sus, prin Anexa X pct. 6 din Legea nr. 154/1998 au fost abrogate numai acele prevederi referitoare la promovarea în grade, trepte profesionale şi gradaţii cuprinse în textele enumerate din HG nr. 281/1993.

Astfel fiind, rezultă că prevederile referitoare la angajarea personalului în unităţile bugetare, cuprinse în HG nr. 281/1993, articolele şi alineatele enumerate, nu au fost abrogate în mod expres.

În acest fel legiuitorul a considerat necesară menţinerea unei unităţi de reglementare în privinţa condiţiilor legale de angajare a personalului în unităţile bugetare.

În aplicarea şi concretizarea condiţiilor de angajare, între care şi condiţia de vechime, prevăzute în art. 5 alin. (4) şi Anexa nr. 12 din HG nr. 281/1993, conducătorul ministerului pârât a emis Ordinul nr. 4564 din 26 iulie 1995, aşa cum rezultă din actele dosarului.

În concluzie, rezultă că instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod greşit prevederile legale citate mai sus, pronunţând o soluţie nelegală şi netemeinică care, în urma admiterii recursului, va fi casată.

Rejudecând cauza, Înalta Curte constată că actul administrativ atacat, prin care în mod implicit a fost confirmat rezultatul concursului respectiv, este nelegal, fiind ignorată condiţia vechimii în specialitate, potrivit art. 5 alin. (4) şi în Anexa nr. 12 din HG nr. 281/1993 şi în Ordinul nr. 4564 din 26 iulie 1995 emis de ministrul autorităţii administrative pârâte.

Apreciind că acţiunea formulată de reclamantă este întemeiată, potrivit considerentelor expuse mai sus, actul emis de minister va fi anulat şi acesta va fi obligat să emită un act de confirmare a rezultatelor concursului, urmând să ia în considerare şi condiţiile de vechime la care ne-am referit.

Capătul de cerere prin care reclamanta a solicitat ca instanţa de judecată să constate că ea este ocupanta postului de contabil şef din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Brăila, nu poate fi primit în raport de prevederile art. 11 din Legea nr. 29/1990 privind contenciosul administrativ, instanţa neputându-se substitui autorităţii administrative, care poate fi, însă, obligată să emită actul administrativ legal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de P.E.N. împotriva sentinţei civile nr. 36 din 22 martie 2002 a Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ.

Casează sentinţa atacată, admite în parte acţiunea, în sensul că anulează actul nr. 38185 din 10 octombrie 2001 al Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Obligă Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului să emită un act de confirmare a rezultatului concursului organizat la 3 octombrie 2001, cu luarea în considerare a condiţiilor de vechime stabilite prin art. 5 alin. (4) şi Anexa 12 din HG nr. 281/1993 cu privire la angajare şi a Ordinului nr. 4564 din 26 iulie 1995 al Ministerului Învăţământului.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 noiembrie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4048/2003. Contencios. Anulare act M.E.C. Recurs