CSJ. Decizia nr. 616/2003. Contencios. Recurs anulare ordin M.A.P. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 616/2003

Dosar nr. 725/2002

Şedinţa publică din 14 februarie 2003

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la data de 20 noiembrie 2001, reclamantul N.M. a solicitat anularea Ordinului nr. 550 din 15 octombrie 2001, emis de Ministerul Administraţiei Publice, prin care s-a dispus eliberarea din funcţia de Secretar general al Prefecturii judeţului Vâlcea.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a deţinut funcţia de Secretar general al Prefecturii judeţului Vâlcea, din anul 1997, că a fost atestat pe post în luna august 2000, iar în luna noiembrie 2000 a depus jurământul în calitate de funcţionar public.

Prin Ordinul nr. 291 din 10 aprilie 2001, emis de Ministerul Administraţiei Publice, s-a organizat în zilele de 24 - 25 aprilie 2001, testarea profesională a unor secretari generali, printre care şi Secretarul general al Prefecturii judeţului Vâlcea.

Reclamantul a susţinut că la datele fixate în ordin nu se putea prezenta la Bucureşti să susţină testul profesional, din cauza sănătăţii.

La data de 17 septembrie 2001, după ce a revenit din concediul medical, a fost înştiinţat că va trebui să susţină testul profesional în ziua de 10 octombrie 2001, dată când nu s-a prezentat, deoarece Ordinul nr. 291 din 10 aprilie 2001 fixase termene de testare în zilele de 24 - 25 aprilie 2001, iar pentru testul profesional stabilit în ziua de 10 octombrie 2001, nu a fost emis un nou ordin. În aceste condiţii, reclamantul susţine că măsura eliberării din funcţie este nelegală.

Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 191 F-C din 10 decembrie 2001, a respins cererea reclamantului, ca neîntemeiată.

Instanţa de fond a reţinut că refuzul reclamantului de a se supune testării profesionale, reprogramat în ziua de 10 octombrie 2001, pentru motivul că Ordinul nr. 291 din 10 aprilie 2001 nu mai era în vigoare, este nejustificat şi ca urmare, măsura dispusă prin Ordinul nr. 550 din 15 octombrie 2001, este legală.

Instanţa a mai reţinut că testarea profesională dispusă de pârât în spiritul dispoziţiilor reglementate de Legea nr. 188/1999 şi respectiv, HG nr. 8/2001, nu au fost încălcate normele referitoare la stabilirea în funcţia de care reclamantul se bucură, potrivit art. 120 alin. (1) din Legea nr. 215/2001.

Prin susţinerile sale, reclamantul tinde, de fapt, să conteste Ordinul nr. 291/2001, care a stat la baza stabilirii testului profesional, însă la data promovării cererii sale, termenul prevăzut de art. 5 din Legea nr. 29/1990, expirase.

Instanţa a reţinut împrejurarea că reclamantul nu a motivat care drept recunoscut de lege, i-a fost încălcat prin Ordinul nr. 291/2001 şi nici care ar fi prejudiciul suferit prin susţinerea testului profesional.

Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, a declarat recurs N.M., considerând-o nelegală şi netemeinică.

În motivarea cererii de recurs s-a arătat, în esenţă, că instanţa nu a motivat hotărârea, atunci când a respins acţiunea reclamantului, motivele invocate fiind străine pricinii.

Recurentul-reclamant a susţinut că obiectul contestaţiei l-a constituit anularea Ordinului nr. 550/2001, emis de Ministerul Administraţiei Publice, care a fost emis cu încălcarea prevederilor art. 92 lit. a) – d) din Legea nr. 188/1999, privitoare la Statutul funcţionarilor publici.

Recursul este fondat.

Reclamantul N.M. a fost numit în funcţia publică de Secretar general al Prefecturii judeţului Vâlcea, prin Ordinul nr. 384 din 14 septembrie 2000, emis de Ministerul AdimistraţieiPublice.

Având în vedere dispoziţiile HG nr. 9/2001, privind reorganizarea şi funcţionarea prefecturilor, Ministrul Administraţiei Publice a dispus evaluarea activităţii personalului numit în funcţie prin ordin al ministrului.

Prin Ordinul nr. 291/2001, emis de Ministerul Administraţiei Publice, s-a dispus ca în zilele de 24 - 25 aprilie 2001 să aibă loc susţinerea unui test profesional, de către secretarii generali de prefectură.

La data fixată de pârât, reclamantul nu s-a prezentat, dar i s-a stabilit o nouă dată pentru susţinerea testului profesional, la 10 octombrie 2001 şi ca urmare a neprezentării, a fost emis Ordinul nr. 550/2001, prin care a fost eliberat din funcţia de Secretar general al Prefecturii judeţului Vâlcea.

Potrivit art. 92 din Legea nr. 188/1999, conducătorul autorităţii sau instituţiei publice poate dispune eliberarea din funcţie a funcţionarului public, în următoarele cazuri:

a) s-a ivit un motiv legal de incompatibilitate;

b) autoritatea sau instituţia publică şi-a încetat activitatea ori a fost mutată într-o altă localitate, iar funcţionarul public nu vrea să o urmeze;

c) în condiţiile prevederilor art. 62 alin. (2), adică în situaţia în care, în ultimii 2 ani, funcţionarul public a fost notat cu calificativul nesatisfăcător, conducătorul instituţiei publice va propune acestuia trecerea într-o funcţie inferioară. Dacă propunerea nu este acceptată, se procedează la eliberarea din funcţie;

d) autoritatea sau instituţia publică îşi reduce personalul, ca urmare a reorganizării, prin reducerea unor posturi de natura celui ocupat de funcţionarul public şi acesta refuză oferta Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.

Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcţionarilor public a fost modificată şi completată prin OUG nr. 284/2000, care după art. 94, a introdus art. 941, precizând că funcţionarul public de conducere eliberat din funcţie în condiţiile art. 92 lit. c) şi d), trece în funcţia publică de execuţie corespunzătoare potrivit legii, în condiţiile art. 94.

În cauză, instanţa nu a verificat dacă la emiterea Ordinului nr. 550 din 15 octombrie 2001, de către Ministerul Administraţiei Publice, au fost respectate dispoziţiile Legii nr. 188/1999, referitoare la eliberarea din funcţie a funcţionarilor publici şi anume, dacă s-au făcut diligenţe pentru a i se oferi reclamantului o altă funcţie, dacă i-a fost oferită o funcţie de execuţie corespunzătoare şi dacă acesta a refuzat-o.

Întrucât materialul probator administrat este insuficient pentru clarificarea situaţiei de fapt, este necesară suplimentarea probelor.

În consecinţă, recursul fiind întemeiat în sensul arătat, urmează a fi admis, dispunându-se casarea hotărârii şi trimiterea cauzei la aceiaşi instanţă, spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de N.M., împotriva sentinţei civile nr. 191 F-C din 10 decembrie 2001, a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.

Casează sentinţa atacată, cu trimiterea spre rejudecare, la aceiaşi instanţă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 616/2003. Contencios. Recurs anulare ordin M.A.P. Recurs