CSJ. Decizia nr. 617/2003. Contencios. Recurs împotriva deciziei Curtii de Conturi-Sectia Jurisdictionala. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 617/2003

Dosar nr. 749/2002

Şedinţa publică din 14 februarie 2003

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Colegiul jurisdicţional al Curţii de Conturi, prin sentinţa nr. 37 din 21 iunie 2001, a admis în parte actul de sesizare al Procurorului financiar, înregistrat sub nr. 130/44D/2000, având ca obiect obligarea sucursalei Electrocentrale din cadrul SC T. SA Bucureşti, la plata către bugetul de stat a sumei totale de 16.815.515 lei şi în consecinţă, a obligat pârâta să vireze bugetului de stat, suma totală de 6.682.199 lei, reprezentând contravaloarea T.V.A. utilizată nelegal (1.920.658 mii lei) şi foloase nerealizate (4.761.541 mii lei).

A respins sesizarea pentru diferenţa de 10.133.316 mii lei şi a obligat pârâta să achite suma de 150.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că în perioada 1994 – 1998, SC T. SA Bucureşti, sucursala Electrocentrale Braşov, a avut programe anuale şi realizări de investiţii pentru obiectivul C.E.T. Braşov – cu funcţionare pe lignit.

Din situaţia centralizatoare, din notele de fundamentare şi justificare, privind utilizarea Fondului de dezvoltare a sistemului energetic, a rezultat că acest obiectiv a fost finanţat din surse proprii, în completarea cărora s-au primit finanţări, şi de la Fondul special de dezvoltare a sistemului energetic, conform OG nr. 29/1994, aprobată prin Legea nr. 136/1994.

În conformitate cu art. 4 din ordonanţă, elaborarea şi administrarea acestui fond special pentru dezvoltarea sistemului energetic se face în condiţiile prevăzute de legea finanţelor publice.

Agenţii economici plătitori de T.V.A., care au primit alocaţii de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, îşi exercită dreptul de deducere a acestei taxe. Cu sumele deduse în aceste condiţii, urmează să fie reîntregit contul de disponibilităţi pentru investiţiile finanţate din Fondul special de dezvoltare a sistemului energetic, iar în măsura în care nu sunt utilizate până la finele anului financiar, se vor vira bugetului, în contul „restituiri de fonduri din finanţare bugetară a anilor precedenţi".

Din expertiza efectuată în cauză, a rezultat că, în perioada 1994, 1996, 1997 şi 1998, investiţiile s-au realizat în cea mai mare parte din surse proprii de finanţare, ce au fost completate doar cu finanţări din fondul special, dar, sumele primite din acest fond au fost mai mici decât total plăţi T.V.A., pârâta acoperind această taxă din surse proprii, fără a mai fi obligată a o deduce şi a reîntregi fondul special.

În anul 1995, însă, pârâta a efectuat lucrări de investiţii în valoare de 6.269.518 lei, fără T.V.A., şi a încasat de la fondul special, suma de 8.190.176 lei, astfel că trebuie să restituie fondului special, suma de 1.920.658 lei, egală cu T.V.A. inclus în plăţi, care reprezintă o finanţare în plus.

Urmează să se vireze bugetului de stat, suma de 1.920.658 lei, reprezentând T.V.A. nelegal utilizat, precum şi foloase nerealizate, în cuantum de 4.761.541 mii lei.

Secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi, prin Decizia nr. 473 din 11 octombrie 2001, cu majoritate de voturi, a respins recursul jurisdicţional declarat de SC T. SA Bucureşti, sucursala Electrocentrale Braşov şi a obligat recurenta la 50.000 lei, cheltuieli de judecată, în favoarea statului, aceasta având în vedere concluziile expertizei şi dispoziţiile legale.

Considerând Decizia netemeinică şi nelegală, SC T. SA, sucursala Electrocentrale Braşov, a declarat recurs şi a solicitat admiterea lui, casarea deciziei atacate şi modificarea în parte a sentinţei nr. 37 din 21 iunie 2001, a Colegiului jurisdicţional, în sensul anulării la plată a sumei de 6.682.199 lei.

S-a arătat că în anul 1994 s-a plătit din fonduri proprii de producţie, suma de 7.377.940 lei, sumă ce urma să fie recuperată în perioada imediat următoare, din Fondul special de dezvoltare a sistemului energetic, sumă care acoperea şi T.V.A., în sumă de 1.316.106 lei, aferent anului 1994 şi din care în cursul anului 1995 a fost recuperată numai suma de 1.920.658 lei. Diferenţa de 4.141.176 lei a rămas de recuperat din fondul special.

Nu se mai pune problema obligării unităţii să mai suporte încă o dată plata acestei sume şi nu poate fi obligată nici la foloase nerealizate. Pe anul 1994 fondurile pentru investiţii se constituiau numai la nivel R. şi erau consumate de sucursale, numai pe baza planurilor de investiţii aprobate.

Recursul este nefondat.

Din adresa nr. 56765/1994, R. – Direcţia Generală de Producţie a Energiei Electrice şi Termice – rezultă că filiala Electrocentrale Braşov a avut program de investiţii pe anul 1994 şi i s-a atras atenţia că trebuie să se încadreze în acesta.

Fondul special pentru dezvoltarea sitemului energetic s-a constituit, potrivit OG nr. 29/1994, aprobată prin Legea nr. 136/1994, în vederea completării resurselor proprii de finanţare a obiectelor de investiţii din sectorul producerii, distribuţiei şi utilizării energiei electrice şi termice.

În conformitate cu art. 4 din ordonanţă, elaborarea şi administrarea acestui fond se fac în condiţiile prevăzute de Legea finanţelor publice.

Din coroborarea dispoziţiilor OG nr. 29/1994 şi a Instrucţiunilor date în aplicare acesteia de Ministerul Finanţelor şi Ministerul Industriilor, cu cele privind întocmirea bilanţurilor contabile pe anii 1994 – 1998 şi cu cele ale OG nr. 3/1992, privind T.V.A., se reţine că agenţii economici plătitori de T.V.A., care au primit alocaţii de la bugetul de stat sau cel local, îşi exercită dreptul de deducere a acestei taxe. Cu sumele deduse în aceste condiţii, urmează a se reîntregi contul de disponibilităţi pentru investiţiile finanţate din Fondul special de dezvoltare a sistemului energetic, iar în măsura în care nu sunt utilizate până la finele anului financiar, se vor vira bugetului în contul „Restituri de fonduri din finanţarea bugetară a anilor precedenţi".

Expertiza efectuată în cauză a stabilit obligaţia societăţii pe anul 1998, aceasta rezultând din faptul că s-a efectuat finanţarea în plus, peste nivelul realizărilor cu suma de 1.920.658 lei, la care foloasele nerealizate sunt în sumă de 4.761.541 lei.

În condiţiile date, soluţia pronunţată de Colegiul jurisdicţional, menţinută de secţia jurisdicţională, de obligare a societăţii la virarea către bugetul de stat, a sumei totale de 6.682.199 lei, reprezentând contravaloarea T.V.A. utilizată nelegal şi foloase nerealizate, este temeinică şi legală, astfel că recursul se priveşte nefondat şi în baza art. C. proc. civ., urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de SC C.E.T. SA Braşov, împotriva deciziei nr. 473 din 11 octombrie 2001, a Curţii de Conturi, secţia jurisdicţională.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 617/2003. Contencios. Recurs împotriva deciziei Curtii de Conturi-Sectia Jurisdictionala. Recurs