ICCJ. Decizia nr. 1006/2004. Contencios. Anulare decizie. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 1006/2004

Dosar nr.3842/2003

Şedinţa publică din 9 martie 2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată la 14 aprilie 2003 şi înregistrată la Tribunalul Bucureşti, reclamanta M.V. a chemat în judecată Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu handicap şi Comisia Superioară de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap, solicitând anularea deciziei nr. 1048 din 26 martie 2003.

Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi litigii de muncă, prin sentinţa nr. 2616 din 13 iunie de 2003, a admis excepţia de necompetenţă materială, declinând competenţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 1230 din 3 septembrie 2003, pronunţată în dosarul 2640/2003, a respins acţiunea, constatând că Decizia nr. 1048/2003 este legală, având la bază concluzia Comisiei de Expertiză Medicală Teritorială, în sensul că reclamanta nu se încadrează în criteriile medicale aprobate, pentru a i se stabili un grad de handicap, astfel că nu este îndeplinită cerinţa art. 1 din Legea nr. 29/1990.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta a declarat recurs, criticând hotărârea, ca fiind nelegală, în mod greşit fiind stabilit că nu este persoană cu handicap.

Recursul este nefondat.

Prin Ordinul Ministrului Sănătăţii şi Familiei nr. 726/2002, au fost stabilite criteriile pe baza cărora se acordă gradul de handicap pentru adulţi şi se aplică măsurile de protecţie socială pentru aceştia, criterii ce au fost avute în vedere şi de Comisia de Expertiză Teritorială şi de către Comisia Superioară de Expertiză.

Potrivit acestor probe, instanţa de fond în mod judicios şi în respectarea actelor normative incidente în cauză, a pronunţat sentinţa nr. 1230/2003, care se constată a fi legală şi temeinică.

În consecinţă, faţă de considerentele expuse, se va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de M.V., împotriva sentinţei civile nr. 1230 din 3 septembrie 2003, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2004.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1006/2004. Contencios. Anulare decizie. Recurs