ICCJ. Decizia nr. 1418/2004. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1418/2004
Dosar nr. 2526/2004
Şedinţa publică din 15 aprilie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 5 decembrie 2002, reclamantul Y.L. a chemat în judecată Serviciul Independent de Evidenţă Informatizată a Persoanei din cadrul Ministerului de Interne (Ministerului Administraţiei şi Internelor), solicitând anularea vizei de ieşire nr. 65/1547600 din 28 octombrie 2002 şi obligarea pârâtei la prelungirea vizei de şedere în România.
Motivându-şi cererea, reclamantul a arătat că îndeplineşte condiţiile prevăzute de Legea nr. 123/2001 şi HG nr. 476/2001, pentru prelungirea vizei sale de afaceri în România.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 563 din 21 aprilie 2003, a respins acţiunea reclamantului, ca nefondată.
În considerentele hotărârii, instanţa de fond a reţinut că reclamantul a prezentat în instanţă, dovada repartizării unor dividende în cuantum de aproximativ 7.700 dolari SUA, de asociat, cu dată mult ulterioară cererii de prelungire a vizei de şedere şi a apreciat că măsura luată de autoritatea pârâtă este legală şi reflectă situaţia de la momentul acordării vizei de ieşire.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul Y.L., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul a susţinut în esenţă că a intrat în România în data de 1 aprilie 2001, în baza unei vize de afaceri eliberate de Consulatul României la Beijing, cu scopul de a desfăşura activităţi comerciale în cadrul SC Y.I. SRL, unde deţine o cotă de participare de 33,33%.
A mai arătat că în mod greşit instanţa de fond nu i-a luat în considerare înscrisurile depuse, respectiv balanţele contabile ale firmei pe lunile octombrie - noiembrie 2002 şi că nu a reţinut nici apărările sale privind refuzul funcţionarului Serviciului Independent de Evidenţă Informatizată a Persoanei, de a accepta extrasul de cont bancar de la data solicitării prelungirii vizei, deşi a făcut dovada existenţei mijloacelor de întreţinere, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din HG nr. 476/2001.
Recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Potrivit art. 11 din Legea nr. 123/2001 şi a art. 29 alin. (1) lit. a) din HG nr. 476/2001, în vigoare la data depunerii cererii de prelungire a vizei de şedere în România, era necesar ca reclamantul să aducă dovezi din care să rezulte că are 500 dolari SUA lunar, ca mijloc de întreţinere.
Prin mijloace de întreţinere, legiuitorul a înţeles toate veniturile pe care le realizează solicitantul, lunar.
Analizând corect actele dosarului, rezultă că la data depunerii cererii de prelungire a dreptului de şedere, reclamantul dispunea de mijloacele materiale în cuantumul prevăzut de lege, situaţie care reiese din înscrisurile existente la acea dată şi care au fost prezentate o dată cu cererea.
Din balanţa lunii octombrie 2002 rezultă realizarea de către firma recurentului-reclamant, în chiar urma depunerii cererii sale, a unui beneficiu de 759.633.925 lei repartizat celor trei asociaţi.
Acest înscris care dovedeşte că la data cererii de prelungire a vizei, existau premisele realizării unor venituri în cuantumul legal, se interpretează în corelaţie cu bilanţul contabil al firmei, nr. 3712561 din 3 martie 2003, care reflecta rezultatele financiare pe anul 2002, incluzând luna octombrie 2002 şi demonstrează că prin repartizarea efectivă a beneficiului net realizat de firmă, în contul de dividende pentru asociaţi, recurentului-reclamant i-a revenit suma de circa 7.720 dolari SUA.
În ce priveşte înscrisul reprezentând extrasul de cont valutar personal pentru suma de 3.000 dolari SUA, data de 7 martie 2003 este data eliberării extrasului, iar nu data depunerii sumei respective în contul reclamantului.
Astfel că instanţa de fond a apreciat greşit probele depuse la dosarul cauzei şi nu a ţinut cont de faptul că în baza Legii nr. 29/1990, instanţa de contencios administrativ desfăşoară un contencios de plină jurisdicţie, deci poate să analizeze ea însăşi, dacă reclamantul îndeplineşte sau nu, condiţiile legii la momentul judecării.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Y.L. împotriva sentinţei civile nr. 563 din 21 aprilie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi în fond, admite acţiunea formulată de Y.L. şi anulează viza de ieşire, din 28 octombrie 2002.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1416/2004. Contencios. Anulare certificat de... | ICCJ. Decizia nr. 1419/2004. Contencios. Refuz anulare viza de... → |
|---|
