ICCJ. Decizia nr. 1425/2004. Contencios. Anulare ordin emis de Presedintele C.N.S.A.S. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.1425/2004
Dosar nr. 3515/2003
Şedinţa publică din 15 aprilie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la 6 aprilie 2001, reclamantul C.G. a solicitat anularea Ordinului nr. 136 din 9 martie 2001 emis de Preşedintele C.N.S.A.S., prin care a fost sancţionat disciplinar cu diminuarea drepturilor salariale cu 10%, pe o perioadă de 3 luni.
De asemenea, a solicitat şi obligarea C.N.S.A.S., la restituirea drepturilor salariale reţinute în baza ordinului, la valoarea lor din ziua pronunţării hotărârii.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că ordinul nu este motivat în fapt, nu arată câte absenţe nemotivate a avut şi când s-au produs, nu i s-au adus la cunoştinţă faptele trecute în ordinul de sancţionare.
Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 1078 din 3 septembrie 2001, a respins acţiunea, ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, reclamantul, care a fost admis de Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin Decizia nr. 3912 din 17 decembrie 2002 şi cauza trimisă, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă, pentru completarea probatoriului.
Printr-o altă acţiune înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, dosar nr. 878/2001, reclamantul C.G. a solicitat anularea Ordinului nr. 126 din 5 martie 2001, emis de Preşedintele C.N.S.A.S. şi obligarea C.N.S.A.S. să-i plătească suma de 100 lei daune morale.
În motivarea acestei acţiuni a arătat că prin ordinul contestat s-a dispus abuziv şi nelegal sancţionarea sa cu avertisment, ordin care nu este motivat în fapt, este lovit de nulitate, pentru că a fost emis cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 46, 47 şi 48 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a C.N.S.A.S., nu i s-a adus la cunoştinţă abaterea săvârşită, nu s-a efectuat cercetarea prealabilă, iar sancţiunea s-a aplicat de Preşedintele C.N.S.A.S., nu de către conducătorul compartimentului în cadrul căruia a funcţionat.
Şi această acţiune a fost respinsă ca nefondată, prin sentinţa civilă nr. 1080 din 3 septembrie 2002, sentinţă casată, cu trimiterea spre rejudecare prin Decizia nr. 3911/2002, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, cu îndrumarea de a se completa probatoriul cu acte.
Cauza a fost înregistrată din nou la Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, fiind conexată la dosarul nr. 314/2003, instanţa reţinând că între ele exista o strânsă legătură.
Analizând cele două cauze conexe, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 693 din 21 mai 2003, a respins acţiunile conexe ale reclamantului C.G., ca neîntemeiate.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamantul a fost sancţionat disciplinar cu diminuarea drepturilor salariale cu 10% pentru o perioadă de 3 luni, prin Ordinul nr. 136 şi cu avertisment, prin Ordinul nr. 126/2001, iar la emiterea ordinelor s-au avut în vedere abaterile disciplinare comise, respectiv absenţe nemotivate şi atitudine ireverenţioasă faţă de membrii colegiului C.N.S.A.R., precum şi comportamentul reclamantului în relaţiile cu colegii săi.
A mai reţinut că s-a efectuat şi procedura prealabilă, respectându-se întocmai prevederile art. 70 alin. (5) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici şi că faptele imputate, deşi nu au fost enumerate în ordinele de sancţionare, rezultă din actele în baza cărora s-a dispus sancţiunea.
În ceea ce priveşte aplicarea sancţiunii cu avertisment, de către Preşedintele C.N.S.A.S., iar nu de şeful său imediat ierarhic, s-a apreciat că o astfel de măsură poate fi luată şi de conducătorul unităţii care are competenţa de a aplica şi sancţiuni mai grave.
Împotriva hotărârii astfel pronunţate a declarat recurs C.G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul a susţinut în esenţă că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra probelor formulate în apărare, pe care le-a înlăturat fără nici o motivare, deşi din conţinutul acestora rezultă lipsa vinovăţiei.
Nu a obligat pârâtul să depună la dosar, în original, toate înscrisurile solicitate, relevante în soluţionarea pricinii, iar pentru cele două registre prezentate nu i s-a acordat suficient timp spre a le verifica.
De asemenea, a arătat că ordinele de sancţionare nu cuprind în conţinutul lor faptele imputabile şi nici nu fac trimitere la un alt act doveditor, astfel că instanţa de fond în mod greşit a apreciat că ambele ordine au fost motivate.
A mai susţinut că înscrisurile prezentate în instanţă de partea adversă, sunt înscrisuri pro causa şi că nu i-au fost comunicate decât în timpul procesului.
Prin acelaşi recurs, recurentul a invocat şi critici referitoare la sentinţele civile nr. 1078 şi nr. 1080 din 3 septembrie 2001, care au fost, de altfel, casate prin deciziile Curţii Supreme de Justiţie, nr. 3912/2002 şi nr. 3911/2002.
Recursul este nefondat, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.
Prin Ordinul nr. 126 din 15 martie 2001, recurentului i s-a aplicat sancţiunea avertisment, în baza dispoziţiilor art. 45 alin. (2) lit. e) şi d), precum şi alin. (3) lit. a) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea C.N.S.A.S., pentru atitudine ireverenţioasă în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, atitudine avută în special faţă de Preşedintele Comisiei de concurs pentru ocuparea unor posturi de conducere în cadrul C.N.S.A.S., iar prin Ordinul nr. 136 din 9 martie 2001 i s-a aplicat reclamantului, sancţiunea disciplinară, diminuarea drepturilor salariale cu 10% pe o durată de 3 luni, sancţiune prevăzută de art. 45 alin. (3) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea C.N.S.A.S.
Verificând întregul material probator, Curtea constată că instanţa de fond a soluţionat în mod judicios cauza.
A reţinut corect că cele două sancţiuni s-au aplicat cu respectarea dispoziţiilor Regulamentului de organizare şi funcţionare a C.N.S.A.S. şi ale Legii nr. 188/1999, urmărindu-se întocmai procedura legală, în sensul efectuării unei anchete prealabile, audierii reclamantului, cu arătarea faptelor imputate şi cu posibilitatea pentru acesta de a se apăra.
Criticile recurentului nu sunt întemeiate sub nici un aspect. Faptele imputate chiar dacă nu sunt menţionate expres în cuprinsul ordinelor, rezultă din stenogramelor şedinţelor Comisiei de Disciplină (20 februarie 2001, 22 martie 2001 şi 6 martie 2001), ca şi din referatul Direcţiei Investigaţii în care funcţiona reclamantul.
Din cuprinsul acestora rezultă şi efectuarea procedurii prealabile, inclusiv ascultarea contestatorului.
Pe de altă parte, contrar susţinerilor sale, reclamantul C.G.. nu a făcut nici o probă care să înlăture situaţia de fapt stabilită de conducerea autorităţii pârâte şi care a fost avută în vedere la aplicarea sancţiunii.
Celelalte motive invocate nu sunt de natură să influenţeze soluţionarea pricinii, în raport cu faptele comise şi cu respectarea procedurii instituite de lege la aplicarea celor două sancţiuni.
Pentru considerentele sus enunţate şi cum în cauză nu există nici motive de casare de ordine publică, în sensul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., se va respinge recursul în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.G. împotriva sentinţei civile nr. 693 din 21 mai 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1417/2004. Contencios. Anulare viza de iesire... | ICCJ. Decizia nr. 1434/2004. Contencios. Refuz primire în... → |
|---|
