ICCJ. Decizia nr. 1434/2004. Contencios. Refuz primire în profesia de avocat cu scutire de examen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1434/2004
Dosar nr. 4440/2003
Şedinţa publică din 15 aprilie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa atacată cu recurs, sentinţa civilă nr. 142, pronunţată la data de 18 septembrie 2003 în dosarul nr. 3421/2003, format în urma unor declinări succesive de competenţă, Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantul Ş.G. împotriva Uniunii Avocaţilor din România şi Baroului Bacău.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut că reclamantul a cerut prin acţiunea formulată ca instituţiile pârâte să fie obligate să-l reprimească în profesia de avocat, susţinând că în anul 1976, a fost repartizat ca avocat stagiar la Baroul Bacău, unde a profesat timp de un an şi 2 luni, după care a fost numit judecător stagiar la Judecătoria Bacău, unde a funcţionat până când a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, fiind reabilitat ulterior.
Pentru a respinge acţiunea, curtea de apel a reţinut că, potrivit prevederilor art. 13 din Legea nr. 51/1995, pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, este nedemn de a fi avocat cel condamnat definitiv la pedeapsa închisorii pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate, de natură să aducă atingere prestigiului profesiei.
Împotriva acestei soluţii a formulat recurs, reclamantul, susţinând, în esenţă, că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică, urmare a aplicării greşite a legii, deoarece reabilitarea a înlăturat nedemnitatea prevăzută de art. 13 lit. a) din Legea nr. 51/1995, republicată, art. 13 lit. d) din aceeaşi lege prevăzând că doar falitul, chiar reabilitat, rămâne nedemn pentru această profesie.
Recursul este nefondat.
Este necontestat că recurentul-reclamant, ca judecător, a fost condamnat definitiv la pedeapsa închisorii pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, condamnare pentru care a intervenit amnistia potrivit Decretului nr. 11/1998 şi reabilitarea, potrivit prevederilor art. 133 C. pen.
Este adevărat că potrivit prevederilor art. 13 lit. a) din Legea nr. 51/1995, republicată, este nedemn de a fi avocat, cel condamnat definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate, de natură să aducă atingere prestigiului profesiei, iar potrivit art. 13 lit. d), este nedemn şi falitul fraudulos, chiar reabilitat.
Susţinerea recurentului-reclamant, cum că numai cel condamnat pentru infracţiunea de faliment fraudulos ar rămâne nedemn şi după reabilitarea acestuia, este rezultatul unei interpretări greşite a prevederilor art. 13 din Legea nr. 51/1995, republicată.
Din interpretarea sistematică a prevederilor art. 13 lit. d), rezultă că în cazul falitului fraudulos s-a prevăzut că nu se cer condiţiile de la art. 13 lit. a), fiind reglementat un caz special de nedemnitate, în condiţii chiar mai restrictive.
Această interpretare nu impune, însă, şi concluzia că în cazul condamnărilor avute în vedere de dispoziţiile art. 13 lit. a), amnistia şi reabilitarea ar reda inclusiv demnitatea celui condamnat.
Este adevărat că potrivit prevederilor art. 119 şi 133 C. pen., amnistia şi reabilitarea înlătură, între altele, consecinţele condamnării, dar aceasta nu înseamnă că, odată intervenite, ar fi în măsură să redea demnitatea celui condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni de natura celei comise de recurentul-reclamant.
În concluzie, Curtea de Casaţie reţine că autorităţile administrative din sistemul avocaturii şi curtea de apel au reţinut în mod judicios că săvârşirea unei infracţiuni de luare de mită aduce atingere prestigiului profesiei de avocat, chiar dacă pentru condamnarea respectivă au intervenit amnistia şi reabilitarea.
Astfel fiind, cu motivarea de mai sus, soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, recursul urmând să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ş.G. împotriva sentinţei civile nr. 142 din 18 septembrie 2003 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1425/2004. Contencios. Anulare ordin emis de... | ICCJ. Decizia nr. 1436/2004. Contencios. La încheierea de... → |
|---|
