ICCJ. Decizia nr. 1513/2004. Contencios. Anulare decizie M.F. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1513/2004
Dosar nr. 1776/2003
Şedinţa publică din 21 aprilie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 17 decembrie 2002, reclamanta C.N. C.F. SA Bucureşti, Regionala Căi Ferate Iaşi, a solicitat anularea deciziei nr. 561 din 30 noiembrie 2002, emisă de Ministerul Finanţelor Publice, prin care i-a fost respinsă contestaţia formulată împotriva notei de constatare nr. 1/1402 din 21 octombrie 2002, care a reţinut că lucrările executate la clădirea staţiei C.F.R. Iaşi, sunt lucrări de consolidare.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că lucrările executate sunt de modernizare, conform HG nr. 909/1997, iar cheltuielile efectuate au ca efect final, îmbunătăţirea performanţelor mijloacelor fixe, în scopul obţinerii de venituri suplimentare faţă de cele realizate iniţial.
Curtea de Apel Iaşi, prin sentinţa civilă nr. 38/CA din 17 martie 2003, a respins acţiunea reclamantei şi a menţinut Decizia nr. 561 din 30 noiembrie 2003, emisă de Ministerul Finanţelor Publice, ca fiind legală şi temeinică.
Pentru a soluţiona astfel, instanţa de fond a reţinut că noţiunea de reparaţii de clădiri, aşa cum a fost definită de pct.6 a Institutului Central pentru aprobarea Normativului tehnic de reparaţii capitale la clădiri şi construcţii speciale, nu include şi lucrările care măresc valoarea de inventar, cum ar fi lucrările de modernizare, cele care conduc la mărirea gradului de confort sau prin care se modifică aspectul estetic al clădirii.
Instanţa de fond a reţinut că lucrările efectuate la sediul reclamantei, respectiv consolidări, înlocuirea elementelor vechi şi uzate, cu altele, moderne, au sporit gradul de confort şi ambient, conducând la îmbunătăţirea performanţelor clădirii, faţă de parametri iniţiali, din punct de vedere estetic, determinând şi o prelungire normală de funcţionare a clădirii.
Nemulţumită de soluţia dată de instanţa de fond, a declarat recurs C.N. C.F. SA Bucureşti, Regionala Căi Ferate Iaşi.
În motivarea cererii de recurs s-a arătat în esenţă că lucrările efectuate de reclamantă au avut drept scop restabilirea stării tehnice iniţiale a clădirii, prin înlocuirea componentelor uzate şi numai o parte din lucrările efectuate pot fi luate drept modernizare.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, se constată că recursul este întemeiat.
Regionala Căi Ferate Iaşi a înregistrat în contul care reprezintă cheltuieli privind reparaţii executate de terţi, suma de 81.291.202.100 lei, reprezentând contravaloarea unor lucrări de construcţii montaj, consolidări şi modernizări executate la clădirea Călători Staţia Iaşi, din care recunoaşte că numai suma de 4.982.596.288 lei reprezintă lucrări de modernizare, restul reprezintă lucrări de consolidare şi reparaţii.
Ministerul Finanţelor Publice, prin Decizia nr. 561 din 30 noiembrie 2002, a stabilit că întreaga sumă de 81.291.202.100 lei reprezintă lucrări de modernizare, conducând la sporirea gradului de confort şi ambient, mărind valoarea de înregistrare a mijloacelor fixe.
Având în vedere că pentru a restabili starea tehnică iniţială a clădirii, s-au efectuat lucrări de reparaţii cu un grad ridicat de complexitate şi lucrări de modernizare, care sunt lucrări de strictă specialitate, se impune a se verifica înscrisurile justificative, de către o expertiză tehnică de specialitate, care, de altfel, a fost cerută de reclamantă.
Pentru completarea probatoriului în sensul arătat, este necesară rejudecarea cauzei, instanţa urmând a pune în discuţia părţilor, administrarea probei menţionate.
Cu ocazia rejudecării, instanţa urmează să analizeze fondul cauzei, se vor avea în vedere ca apărări, şi celelalte aspecte în motivele de recurs şi actele depuse la dosar.
În consecinţă, recursul fiind întemeiat în sensul arătat, urmează să fie admis, dispunându-se casarea hotărârii şi trimiterea cauzei, la aceeaşi instanţă, spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C.N. C.F. SA Bucureşti, Regionala Căi Ferate Iaşi, împotriva sentinţei civile nr. 38/CA din 17 martie 2003 a Curţii de Apel Iaşi.
Casează sentinţa atacată, cu trimitere, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 aprilie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 1512/2004. Contencios. Anulare act control... | ICCJ. Decizia nr. 1516/2004. Contencios. Anulare certificat de... → |
---|