ICCJ. Decizia nr. 1521/2004. Contencios. Anulare decizie şi act vamal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1521/2004
Dosar nr. 4124/2003
Şedinţa publică din 21 aprilie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
A.D., în contradictoriu cu Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi şi Direcţia Regională Iaşi, a solicitat anularea deciziei nr. 101 din 8 mai 2003, prin care i s-a respins contestaţia formulată împotriva actului constatator nr. 96 din 10 februarie 2002 şi exonerarea de plată a diferenţelor de taxe vamale în sumă de 20.533.022 lei.
Tribunalul Iaşi, prin sentinţa civilă nr. 1992/E din 8 septembrie 2003, a respins acţiunea, reţinând legalitatea măsurilor luate faţă de împrejurarea că autoritatea vamală străină a infirmat legalitatea certificatului EUR 1, prezentat de reclamant, organului vamal.
Considerând hotărârea, netemeinică şi nelegală, reclamantul a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea lui, casarea sentinţei şi în fond admiterea acţiunii, anularea actelor contestate şi exonerarea de răspundere.
S-a susţinut că certificatul de origine EUR 1 îi dă dreptul la regim vamal tarifar preferenţial, neconcordanţele relevate de autoritatea germană, sunt formale, şi nu de fond, care să infirme valabilitatea documentului.
Recursul este nefondat.
Din actele dosarului rezultă că reclamantul a introdus în România, un autoturism marca Opel şi în baza certificatului de origine EUR 1 nr. D 946698 din 6 noiembrie 2000, a beneficiat de regim tarifar vamal preferenţial.
La un control ulterior, autoritatea vamală germană emitentă a infirmat valabilitatea documentului, astfel că autoritatea vamală română a dispus retragerea regimului vamal preferenţial şi a emis actul constatator nr. 96 din 10 februarie 2002, prin care l-a obligat pe reclamant, titularul operaţiunii de import, să achite suma de 20.533.022 lei, cu titlu de taxe vamale.
Contestaţia formulată de reclamant a fost respinsă prin Decizia nr. 101 din 8 mai 2003 a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Iaşi.
Soluţia aceasta a fost contestată prin acţiune, iar instanţa a menţinut-o, considerând-o legală.
Susţinerea din recurs, că reclamantul beneficiază de regim preferenţial, întrucât este vorba de nişte neconcordanţe formale, şi nu de fond, la eliberarea certificatului de origine a mărfii, în mod justificat nu a fost primită de instanţă.
Reclamantul, ca titular al operaţiunii de import bunuri, a prezentat un certificat de origine EUR 1 nr. D 946698 din 6 noiembrie 2000, anexat la declaraţia vamală întocmită, astfel că acestuia i s-a acordat un regim vamal preferenţial, conform Protocolului nr. 4 la Acordul European, acord ce a fost ratificat prin OUG nr. 1/1997.
Potrivit art. 16, produsele originare din Comunitatea Europeană beneficiază la importul în România, de un regim vamal preferenţial, în cazul în care titularul operaţiunii prezintă, fie un certificat de circulaţie a mărfurilor tip EUR 1, eliberat de autoritatea vamală a statului membru al Comunităţii, de unde se importă bunul, fie a unei declaraţii date de firma exportatoare, pe factura emisă.
Autoritatea vamală emitentă, la un control a posteriori, în caseta 14 a documentului, a certificat că acest document nu îndeplineşte condiţiile de autenticitate şi legalitate cerute, astfel acesta nu mai poate duce la acordarea regimului vamal preferenţial.
Infirmarea certificatului nu poate fi asimilată micilor neconcordanţe sau erori, aşa cum se susţine în recurs.
În raportul de drept vamal născut între părţile în litigiu, este nerelevant faptul că organul de poliţie, sesizat de autoritatea vamală, a ajuns la concluzia că certificatul în cauză nu a făcut obiectul unei contrafaceri.
Acordarea sau nu, a regimului tarifar vamal preferenţial, este ţinută de îndeplinirea riguroasă a formalităţilor acceptate prin acordul încheiat de România, cu Comunitatea Europeană.
În consecinţă, soluţia instanţei, de respingere a acţiunii, este temeinică şi legală, astfel că recursul se priveşte nefondat şi în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.D. împotriva sentinţei civile nr. 1992/E din 8 septembrie 2003 a Tribunalului Iaşi, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1498/2004. Contencios. Refuz analizare cerere.... | ICCJ. Decizia nr. 1522/2004. Contencios. Anulare decizie si acte... → |
|---|
