ICCJ. Decizia nr. 1522/2004. Contencios. Anulare decizie si acte vamale. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1522/2004
Dosar nr. 4125/2003
Şedinţa publică din 21 aprilie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 4 iunie 2003, T.G. a solicitat ca în contradictoriu cu Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Iaşi şi cu Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Iaşi, să se dispună anularea deciziei nr. 93 din 25 aprilie 2003, emisă de prima pârâtă, precum şi actului constatator nr. 93 din 10 februarie 2002, întocmit de pârâta secundă, ca nelegale.
Pe cale de consecinţă, reclamantul a cerut exonerarea sa de obligaţia de plată la bugetul statului, a sumei de 18.989.071 lei, reprezentând taxe vamale şi T.V.A.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că la data de 7 noiembrie 2000, s-a prezentat la vama română, cu un autoturism marca O.A. cumpărat din Germania şi cu chitanţa nr. 783/2/2000 s-a stabilit o taxă vamală în sumă de 29.503.092 lei, pe care a achitat-o integral. Cu acel prilej a beneficiat de un regim tarifar preferenţial, în temeiul prevederilor din Protocolul nr. 4, anexa la Acordul european dintre România şi Comunităţile Europene.
În opinia sa, actul constatator ulterior, nr. 93 din 10 februarie 2002, încheiat de organul vamal, care stabileşte ca obligaţie de plată, suma totală de 18.987.071 lei, nu se fundamentează pe existenţa unor erori reale săvârşite în certificatul EUR 1, eliberat de autorităţile germane, de natură a crea dubii în privinţa corectitudinii declaraţiilor făcute în act.
Deşi a depus certificatul EUR 1 nr. D180924, în care se menţionează că automobilul îndeplineşte condiţiile necesare pentru eliberarea adeverinţei, contestaţia i-a fost respinsă.
În sprijinul apărării sale, reclamantul a mai invocat adresa nr. 17942 din 26 iunie 2002, eliberată de Inspectoratul de Poliţie al judeţului Iaşi, conform căreia, autoritatea vamală germană a avut în vedere doar vicii de formă, de completare şi nu s-a referit la întocmirea în fals a acestuia.
Concluzionând asupra originii comunitare a bunului importat, T.G. a arătat că presupusele vicii de formă strecurate cu ocazia întocmirii certificatului, nu au nici o relevanţă juridică şi trebuie înlăturate ca atare.
Prin sentinţa civilă nr. 2053/E din 15 septembrie 2003, Tribunalul Iaşi a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
În esenţă, instanţa de fond a reţinut că soluţia respectivă se impune, deoarece documentul prezentat de reclamant, cu prilejul vămuirii automobilului achiziţionat din Germania, nu îndeplineşte cerinţele de validitate şi autenticitate care au fost instituite în materie.
Că, deci, soluţia adoptată de autoritatea vamală română şi organul administrativ-jurisdicţional, învestit cu soluţionarea contestaţiei formulate împotriva actului constatator nr. 93 din 10 februarie 2002, sunt legale şi temeinice.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, reclamantul T.G.
Recurentul a reiterat toate apărările conţinute în acţiune, susţinând că soluţia primei instanţe este consecinţa unei grave erori.
Curtea de apel a dat eficienţă primului certificat EUR 1, deşi în dosar a fost depus şi un al doilea certificat, la care însă, nu a făcut nici o referire.
Dacă în primul certificat s-ar fi menţionat date eronate ce i-ar fi viciat conţinutul şi capacitatea de a demonstra originea comunitară a bunului, vama germană nu ar mai fi înserat în următorul certificat, menţiunea că se confirmă declaraţia vamală anterioară.
Îndeplinirea condiţiei de origine rezultă şi din faxul trimis la data de 2 noiembrie 2002, de firma, O., care atestă fabricarea automobilului O.A., în Belgia şi de altfel, chiar pârâtele au admis acest lucru, dar au invocat existenţa unor vicii de formă, care nu-i sunt imputabile recurentului şi nici nu pot justifica înlăturarea regimului vamal preferenţial, aplicat iniţial.
Recursul este nefondat.
Din verificările ulterioare efectuate de autorităţile germane, cu privire la certificatul EUR 1 a nr. D946.697, rezultă fără echivoc că acest document nu îndeplineşte condiţiile de autenticitate şi legalitate cerute.
Mai precis, cu adresa nr. Z 4215 F. - 1946/ 01 - 1 din 18 decembrie 2001, Biroul Central de Verificare a Originii din Minister a comunicat Direcţiei Generale a Vămilor din România, că adeverinţa de circulaţie a mărfurilor EUR 1 nr. D946697 „a fost eliberată formal, ca nepotrivit".
Persoana menţionată în căsuţa 1 a adeverinţei nu a prezentat nici o cerere de eliberare a dovezii de preferinţă şi nici persoana numită în căsuţa 12 nu a fost delegată pentru aceasta. De aceea, semnatarul adresei nu poate confirma exactitatea datelor cuprinse în adeverinţa menţionată.
Infirmarea autenticităţii şi legalităţii certificatului, de care s-a folosit recurentul şi pe baza căruia el a obţinut acordarea regimului vamal preferenţial, este de natură să justifice măsura recalculării drepturilor vamale, prin actul constatator întocmit ulterior
Pe de altă parte, anexarea celui de al doilea certificat de circulaţie a mărfurilor EUR 1 nr. D180924, care nu a fost examinat de către Biroul Central de Verificare a Originii din Germania, nu infirmă justeţea constatărilor efectuate de organele vamale române şi nici nu poate fi considerată ca suficientă pentru acordarea regimului vamal preferenţial solicitat.
Prin urmare, susţinerile recurentului, că autoritatea vamală germană nu şi-a anulat viza aplicată iniţial, cu prilejul importării automobilului din Germania, în România, ci a reconfirmat-o, recunoscând implicit, originea comunitară a bunului, sunt contrare evidenţei şi neîntemeiate.
Ţinând seama de aceste considerente şi apreciind că măsura retragerii regimului tarifar vamal acordat la import, recurentului T.G., este conformă prevederilor art. 32 pct. 6 din Protocolul nr. 4, anexa la Acordul încheiat de România şi Comunităţile Europene, precum şi a art. 107 din HG nr. 1114/2001, fără temei se susţine în recurs, că acţiunea trebuia totuşi, admisă.
Aşa fiind şi în lipsa unor motive de casare de ordine publică, care în sensul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., ar putea fi invocate din oficiu, urmând a se respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de T.G. împotriva sentinţei civile nr. 2033/E din 15 septembrie 2003, a Tribunalului Iaşi, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1521/2004. Contencios. Anulare decizie şi act... | ICCJ. Decizia nr. 1535/2004. Contencios. Anulare răspuns... → |
|---|
