ICCJ. Decizia nr. 1594/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 1594/2004

Dosar nr. 4413/2003

Şedinţa publică din 27 aprilie 2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la data de 29 august 2003, reclamantul C.L. a solicitat anularea hotărârii nr. 6589 din 15 august 2003, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Bihor şi obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000.

În motivarea acţiunii, reclamantul arată că s-a născut în perioada în care părinţii săi erau strămutaţi, suferind aceleaşi privaţiuni.

Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 384 din 29 septembrie 2003, a admis acţiunea, aşa cum a fost formulată.

Împotriva acestei soluţii a declarat recurs, Casa Judeţeană de Pensii Bihor, susţinând că reclamantul nu era născut la data strămutării părinţilor săi şi ca urmare, nu avea un domiciliu de unde să fi fost strămutat în altă localitate, din motive etnice, aşa cum expres şi limitativ prevede art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

Recursul este nefondat.

Este necontestat faptul că reclamantul s-a născut la data de 3 iunie 1942, în localitatea Beiuş, în perioada strămutării părinţilor săi.

Potrivit art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetăţean român, care în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situaţii enumerate.

Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanţei, rezultă că atât obiectul, cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice.

Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înţeleasă atât persoana care a suferit acele persecuţii în mod nemijlocit, cât şi acelea care au suferit persecuţiile respective, în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat sau au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi au suferit astfel, toate consecinţele nefavorabile ce au decurs din această situaţie.

Or, în cauză este de necontestat că reclamantul, care s-a născut ulterior datei la care părinţii săi au fost nevoiţi să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleaşi consecinţe nefavorabile şi prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate.

Că legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii, tuturor celor care au fost victimele şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor din motive etnice, rezultă şi din împrejurarea că astfel de drepturi au fost acordate prin art. 3 din OG nr. 105/1999, şi soţului supravieţuitor.

Deci, dacă legiuitorul a înţeles să acorde o indemnizaţie lunară soţului supravieţuitor, care nu a suferit persecuţiile şi nici consecinţele persecuţiilor din motive etnice, a fortiori trebuie să beneficieze de aceleaşi drepturi compensatorii, copilul care, fiind născut în perioada refugiului, a suferit în mod direct toate consecinţele nefavorabile care s-au răsfrânt asupra familiei sale, ca urmare a persecuţiilor etnice.

Soluţia curţii de apel fiind legală şi temeinică, urmează ca recursul să fie respins ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Bihor împotriva sentinţei civile nr. 384/CA/2003 - PI din 29 septembrie 2003 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2004.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1594/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs