ICCJ. Decizia nr. 1524/2004. Contencios. Refuz înregistrare contract individual de munca. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1524/2004
Dosar nr. 4129/2003
Şedinţa publică din 21 aprilie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 24 iunie 2003, reclamanta SC F.A. SRL Şimleul Silvaniei a solicitat ca Inspectoratul Teritorial de Muncă Sălaj să fie obligat să înregistreze contractul de muncă individual intervenit între reclamantă şi S.G., care urma să ocupe funcţia de contabil.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă Sălaj a refuzat să înregistreze contractul de muncă încheiat la data de 1 aprilie 2003 între SC F.A SRL Şimleul Silvaniei şi S.G., deoarece această persoană urma să desfăşoare activitatea de contabil şi nu avea pregătirea de specialitate pentru ocuparea acestui post.
Reclamanta pretinde că prin refuzul de a înregistra contractul de muncă, pârâta a încălcat dreptul de a angaja forţă de muncă şi dreptul său de a stabili atribuţiile corespunzătoare pentru fiecare salariat.
Tribunalul Sălaj, prin sentinţa civilă nr. 2260 din 9 septembrie 2003, a respins ca nefondată, acţiunea formulată de SC F.A. SRL Şimleul Silvaniei.
Instanţa a reţinut că reclamanta face parte din categoria persoanelor juridice la care contabilitatea este organizată şi condusă distinct, aspect care se desprinde din faptul creării funcţiei de contabil, potrivit contractului încheiat cu S.G.
Potrivit Legii contabilităţii, existenţa acestui post presupune implicit şi ocuparea lui de către o persoană calificată, cu studii economice de specialitate absolvite, ori S.G. nu îndeplinea aceste condiţii.
Considerând hotărârea nelegală şi netemeinică, a declarat recurs SC F.A. SRL Şimleul Silvaniei.
În motivarea cererii de recurs s-a arătat în esenţă că nu exista nici un text expres prevăzut de actele normative în vigoare care să interzică ocuparea postului de contabil, de către o persoană fără studii de specialitate.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, se constată că recursul este nefondat.
Reclamanta SC F.A. SRL Şimleul Silvaniei este o societate comercială la care activitatea de contabilitate este condusă distinct.
Potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 82/1991, societăţile comerciale organizează şi conduc contabilitatea de regulă, în compartimente distincte, conduse de directorul economic, contabilul şef sau altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcţie. Aceste persoane trebuie să aibă studii economice superioare şi răspund împreună cu personalul din subordine, de organizarea şi conducerea contabilităţii în condiţiile legii.
Cum persoana ce urma să ocupe funcţia de contabil, nu avea studii economice de specialitate absolvite, refuzul Inspectoratului Teritorial de Muncă Sălaj, de a înregistra contractul individual de muncă, apare ca fiind justificat.
În consecinţă, soluţia instanţei de fond fiind temeinică şi legală, recursul urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC F.A. SRL Şimleul Silvaniei împotriva sentinţei civile nr. 2260 din 9 septembrie 2003 a Tribunalului Sălaj, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 aprilie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 1520/2004. Contencios. Anulare decizie... | ICCJ. Decizia nr. 1536/2004. Contencios. Anulare decizie... → |
---|