ICCJ. Decizia nr. 1637/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASATIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1637/2004
Dosar nr. 2104/2003
Şedinţa publică din 28 aprilie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
R.C., în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Prahova, a solicitat anularea hotărârii nr. 475 din 5 decembrie 2002, emisă de pârâtă, în sensul de a i se recunoaşte că s-a aflat în situaţia prevăzută de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, în perioada 6 iulie 1940 - 6 martie 1945, în loc de 25 martie 1944 - 6 martie 1945.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi comercial, prin sentinţa nr. 51 din 24 martie 2003, a respins acţiunea, ca nefondată, reţinând că reclamantul a justificat cu acte că a fost strămutat doar în perioada acordată de comisie.
Considerând hotărârea netemeinică şi nelegală, reclamantul a declarat recurs şi a solicitat admiterea lui, casarea sentinţei, iar în fond, admiterea acţiunii, precizând că probele administrate în cauză atestă că perioada cât a fost strămutat, este cuprinsă între 6 iulie 1940 şi 6 martie 1945.
Recursul este nefondat.
Conform art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 august 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii din motive etnice, a fost strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.
Prin Normele de aplicare a ordonanţei, aprobată prin HG nr. 127/2000, în art. 2., persoanelor strămutate în altă localitate, decât cea de domiciliu, le-au fost asimilate, şi cele expulzate, refugiate, precum şi cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie, ca urmare unui tratat bilateral.
Reclamantul, cu acte, a făcut dovada că s-a refugiat în localitatea Ruşi-Călan-Hunedoara, începând cu 25 martie 1944, fapt ce a determinat comisia pârâtă să-i recunoască drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, cu această dată.
Susţinerea reclamantului că ar fi fost în situaţia de strămutat, din 6 iulie 1940, nu a fost dovedită; mai mult, nici în cererea iniţială depusă la comisie nu face vorbire de aceasta.
În consecinţă, soluţia instanţei fiind temeinică şi legală, recursul se priveşte nefondat şi urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de R.C. împotriva sentinţei civile nr. 51 din 24 iulie 2003 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1633/2004. Contencios. Recurs anulare... | ICCJ. Decizia nr. 1638/2004. Contencios. Pensie. Recurs → |
|---|
