ICCJ. Decizia nr. 1654/2004. Contencios. Anulare decizie C.N.A. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1654/2004
Dosar nr. 579/2003
Şedinţa publică din 23 aprilie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 14 octombrie 2002, reclamanta SC F.M.A. SRL Bucureşti a chemat în judecată C.N.A. şi pe Ş.M., în calitate de Preşedinte al C.N.A., solicitând anularea deciziei nr. 100/2002, emisă de pârât.
Reclamanta a solicitat, de asemenea, recunoaşterea şi acordarea valabilităţii deciziei de autorizare nr. 444 din 6 septembrie 2002, recunoaşterea şi acordarea autorizaţiei tehnice de funcţionare nr. 401/6347 din 8 aprilie 2002, obligarea la plata daunelor cominatorii de 100.000 dolari SUA/pe zi de întârziere, până la reluarea activităţii postului de televiziune prin satelit O.T.V. şi obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin Decizia nr. 94/2002 a C.N.A., s-a procedat la retragerea licenţei de emisie nr. S-TV – 31 din 27 martie 2001, acordată reclamantei, pentru postul de televiziune O.T.V., iar cum licenţa de emisie se retrage de Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii, conform art. 65 din Legea nr. 506/2002 şi C.N.A. nu avea competenţă să emită această decizie.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 1219 din 12 decembrie 2002, a respins ca nefondată, acţiunea reclamantei SC F.M.A. SRL Bucureşti, reţinând că atâta vreme, cât s-a dovedit că licenţa de emisie şi autorizaţia tehnică de funcţionare nu mai sunt valabile, (fapt recunoscut şi în acţiune), nici Decizia de autorizare nr. 4440 din 6 septembrie 2001 nu mai poate fi valabilă, astfel că măsura dispusă prin Decizia nr. 100/2001, este legală.
Cu privire la calitatea de pârât a preşedintelui C.N.A., intimata-pârâtă a considerat că trebuie să stea în proces, fiind persoana abilitată legal să semneze Decizia atacată.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta SC F.M.A. SRL Bucureşti, susţinând că instanţa de fond nu a ţinut cont de faptul că Legea nr. 504/2002 prevede expres că „licenţa de emisie se retrage de Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii, însemnând că C.N.A. nu poate emite o altă decizie" (Decizia nr. 100 din 26 septembrie 2002, care reglementează un domeniu schimbat prin legea nouă).
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs invocate şi cu dispoziţiile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Decizia a cărei anulare a fost solicitată, a fost emisă de intimatul C.N.A.
Atât dispoziţiile vechiului act normativ în domeniul audiovizualului, în baza căruia a obţinut Decizia de autorizare, respectiv Legea nr. 48/1992, art. 14 şi 16, cât şi cele ale legii noi, respectiv Legea nr. 506/2002, art. 58, prevăd că:
- art. 16 din Legea nr. 48/1992 – Decizia de autorizare se acordă de C.N.A., în baza licenţei de emisie şi a autorizaţiei tehnice de funcţionare eliberate de M.C.T.I.
- art. 58 din Legea nr. 506/2002 - difuzarea emisiilor de programe poate începe după obţinerea deciziei de autorizare audiovizuală. Decizia se acordă de către Consiliu, în termen de 30 de zile de la data obţinerii de către titularul de licenţă audiovizuală şi, după caz, şi a licenţei de emisie, a documentului de autorizare corespunzător emis de Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii.
Decizia de autorizare care dă dreptul radiodifuzorului să funcţioneze, se emite după obţinerea licenţei audiovizuale şi după caz, şi a licenţei de emisie, pe bază de concurs.
În baza acestuia se stabileşte şi se construieşte amplasamentul tehnic de unde urmează a se emite, iar apoi se eliberează autorizaţia tehnică de funcţionare.
Pe baza licenţei audiovizuale şi a autorizaţiei tehnice de funcţionare se acordă Decizia de autorizare care dă dreptul radiodifuzorului să funcţioneze.
Prin Decizia criticată nr. 100 din 26 septembrie 2002, a cărei anulare s-a solicitat, care a constatat inexistenţa acelor documente, nu s-a adus nici un prejudiciu recurentei, întrucât recurenta nu putea funcţiona prin încetarea valabilităţii deciziei de autorizare, ca urmare a deciziei de retragere a licenţei de emisie şi expirarea autorizaţiei tehnice de funcţionare, la data de 12 septembrie 2002, conform deciziei nr. 94/2002.
În consecinţă, deşi C.N.A. nu are în atribuţiile conferite de lege, dreptul de a constata inexistenţa condiţiilor de funcţionare, dar atâta vreme, cât cele două condiţii nu mai subzistau, ca urmare a încetării valabilităţii şi câtă vreme competenţa de funcţionare aparţine C.N.A., în temeiul art. 16 din Legea nr. 48/1992 şi menţionată de noua reglementare, art. 56 din Legea nr. 506/2002, recurenta nu mai poate practic funcţiona, Decizia de autorizare nemaifiind, practic, valabilă.
De altfel, nimic nu a se opune ca cel care are competenţa de emitere a autorizaţiei de funcţionare să se şi pronunţe asupra încetării valabilităţii, conform principiului simetriei.
În atare situaţie se constată că în mod corect instanţa de fond a respins acţiunea reclamantei, prin constatarea nevalabilităţii deciziei de autorizare şi legalitatea deciziei nr. 100/2002.
Faţă de considerentele expuse, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC F.M.A. SRL Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 1219 din 12 decembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1648/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1679/2004. Contencios. Anulare partiala a... → |
|---|
