ICCJ. Decizia nr. 1706/2004. Contencios

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 1706/2004

Dosar nr. 3135/2004

Şedinţa publică din 30 aprilie 2004

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul judecătoriei Drobeta Turnu Severin, SC S. SA Topleţ a solicitat anularea procesului-verbal de contravenţie nr. 250246 din 31 iulie 2003, prin care Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova – Administraţia Naţională a Drumurilor Bucureşti i-a aplicat amenda de 31.000.000 lei pentru contravenţia prevăzută de art. 60 alin. (1) lit. b) şi art. 60 alin. (2) din OG 43/1997.

Judecătoria Drobeta Turnu Severin, reţinând că fapta a fost săvârşită într-o localitate ce se află în circumscripţia Judecătoriei Caransebeş, prin sentinţa civilă nr. 5896 din 2 decembrie 2003, şi-a declinat competenţa în favoarea acestei instanţe.

Învestită cu soluţionarea pricinii, Judecătoria Caransebeş, judeţul Caraş Severin, prin sentinţa civilă nr. 294 din 5 februarie 2004, şi-a declinat la rândul său competenţa în favoarea Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, pe considerentul că din procesul-verbal de contravenţie nr. 250246 din 31 iulie 2003 rezultă că fapta a fost săvârşită în raza localităţii Simian, judeţul Mehedinţi.

Ivindu-se conflict negativ de competenţă, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Curtea, verificând actele şi lucrările dosarului, reţine competenţa de soluţionare a litigiului dintre SC S. SA Topleţ, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova şi C.N. A.D.N. din România, în favoarea Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, judeţul Mehedinţi, pentru următoarele considerente:

Din procesul-verbal de contravenţie nr. 250246 din 31 iulie 2003, încheiat de agentul constatator I.I., aparţinând de unitatea S.D.N. Drobeta Turnu Severin, rezultă că fapta contravenţională a fost comisă pe raza comunei Simian, judeţul Mehedinţi.

Având în vedere situaţia de fapt şi constatând în cauză aplicabilitatea dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din OG nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravenţiilor, potrivit cărora plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit judecătoriei în cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia, se reţine competenţa Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind SC S. SA Topleţ, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova şi C.N. A.D.N. din România, în favoarea Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 aprilie 2004.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1706/2004. Contencios