ICCJ. Decizia nr. 171/2004. Contencios. Anulare acte vamale. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.171/2004
Dosar nr. 1053/2003
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea precizată, înregistrată la Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ, sub nr. 4540, reclamanta SC C.C. Timiş a chemat în judecată Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Timişoara şi Direcţia Generală a Vămilor Bucureşti, solicitând în contradictoriu cu acestea, anularea adresei nr. 35745 din 21 decembrie 1999, D.V.I. nr. 30228 din 3 decembrie 1999, deciziile nr. 8 din 31 ianuarie 2000 şi nr. 810 din 15 mai 2000, ca nelegale şi exonerarea de plata taxelor vamale şi T.V.A., în sumă de 1.014.193.524 lei.
În motivarea acţiunii s-a precizat de către reclamantă, că organele vamale au procedat la o încadrare tarifară vamală greşită a produselor importate, respectiv a articolului „amestecuri de substanţe odorifiante" la poziţia 3302.10.21, în loc de 3302.10.40 şi a articolului „mistură chimică" la poziţia 2106.90.92, în loc de 3824.90.95.
S-a mai susţinut că este vorba de încadrarea tarifară a produselor C.C. Partea I şi D.K. 86 Partea I şi C.C. Partea a II-a, C. – GF-56 Partea a II-a, C.O.R. – 309 Partea a II-a.
În legătură cu primele două produse încadrate la poziţiile indicate, reclamanta a arătat că acestea corespund clasificărilor corecte din cadrul Uniunii Europene, fiind în contradictoriu cu regula 3 din Convenţia Internaţională privind sistemul armonizat de denumire şi codificare a mărfurilor la care România a aderat prin Legea nr. 98/1996.
Potrivit deciziei de casare nr. 3102 din 22 octombrie 2002, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, cauza a fost casată, cu trimitere spre rejudecare, ca urmare a încălcării principiului contradictorialităţii, nefiind citat şi Biroul Vamal Timişoara, al cărui act de constatare a fost solicitat a fi anulat.
Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ, examinând cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. 7219/2002, prin sentinţa civilă nr. 12, pronunţată la 28 ianuarie 2003, a admis acţiunea, cum a fost precizată, împotriva pârâţilor Biroul Vamal Timişoara, Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Timişoara şi Direcţia Generală a Vămilor, a anulat adresa nr. 35745 din 21 decembrie 1999, D.V.I. nr. I 30228 din 3 decembrie 1999, deciziile nr. 8 din 31 ianuarie 2000 şi nr. 810 din 15 mai 2000, cu privire la obligarea reclamantei la plata sumei de 1.013.193.524 lei reprezentând taxe vamale.
Au fost obligaţi pârâţii să-i restituie reclamantei, suma de 1.013.193.524 lei încasată necuvenit şi la cheltuieli de judecată în sumă de 20.350.000 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că a fost necesară efectuarea unei expertize tehnice în specialitatea alimentară care să stabilească în raport cu structura chimică a componentelor produselor care este poziţia tarifară şi cadrul tarifar al acestora.
Instanţa şi-a argumentat soluţia de admitere a acţiunii în raport cu concluziile expertizei efectuate şi având în vedere şi incidenţa Regulilor generale pentru interpretarea sistemului armonizat de denumire şi de codificare a mărfurilor adoptate prin Convenţia Internaţională privind Sistemul Armonizat la Bruxelles, la care România a aderat prin Legea nr. 98/1996.
În concret, instanţa a reţinut că încadrarea tarifară a produselor C.C. Partea I şi D.K. 86 Partea I ,este 3824.90.95, iar în ce priveşte produselor C.C. Partea a II-a şi C.-G.F. 56 Partea a II-a şi C.-O.R. 305 Partea a II-a, poziţia tarifară este la 3302.10.40.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Timişoara, invocând nelegalitatea.
O primă critică s-a referit la aplicarea greşită a legii şi că la baza hotărârii stau în exclusivitate concluziile raportului de expertiză care au condus la încadrarea tarifară susţinută de intimată.
S-a mai susţinut în motivarea recursului că noua încadrare dată de Comunitatea Europeană nu poate avea efecte retroactive, aceasta urmând să se aplice pe viitor, astfel că greşit s-a fundamentat hotărârea şi pe această decizie care contravine principiului neretroactivităţii legii.
Recursul este nefondat.
Curtea, analizând actele dosarului, urmează să constate că hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ, este legală şi temeinică.
Se apreciază că pentru determinarea corectă a încadrării tarifare a unui produs, este esenţială cunoaşterea exactă a compoziţiei chimice a acesteia, astfel că instanţa a apreciat pertinenţa administrării acestei probe.
De altfel, recurenta nu a contestat raportul de expertiză şi nici nu a formulat obiecţiuni sau să solicite o altă expertiză.
Reglementările Comisiei Europene nr. 1694/2001 nu au făcut altceva decât să confirme legalitatea încadrării tarifare stabilite la momentul importului de către intimată, aceasta, cu atât mai mult, cu cât autoritatea vamală avea datoria să execute obligaţiile la care s-a angajat prin aderarea la Convenţia Internaţională privind Sistemul armonizat de denumire şi codificare a mărfurilor, astfel că nu se poate vorbi de o încălcare a principiului neretroactivităţii legii.
Astfel fiind, Curtea urmează ca în conformitate cu art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Timişoara, în numele şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor, împotriva sentinţei civile nr. 12 din 28 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1707/2004. Contencios. Conflict negativ de... | ICCJ. Decizia nr. 1710/2004. Contencios. Anulare act control... → |
|---|
