ICCJ. Decizia nr. 1708/2004. Contencios. Conflict negativ de competenţă. Stabilirea competenţei
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1708/2004
Dosar nr. 3863/2004
Şedinţa publică din 30 aprilie 2004
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 33 din 24 iulie 2002, Colegiul jurisdicţional al Camerei de Conturi a judeţului Bistriţa Năsăud şi-a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei formulate de S.E., împotriva deciziei de imputare nr. 123 din 31 mai 2002, emisă de Spitalul Orăşenesc Năsăud, în favoarea Tribunalului Bistriţa Năsăud.
Instanţa a avut în vedere că reclamanta nu face parte din categoria persoanelor enunţate de dispoziţiile art. 41 din Legea nr. 94/1992, precum şi faptul că fiind un conflict de muncă, litigiul revine spre soluţionare, tribunalului, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 437 din 13 septembrie 2002, Tribunalul Bistriţa Năsăud şi-a declinat competenţa de soluţionare a pricinii, în favoarea Colegiului jurisdicţional al Camerei de Conturi Bistriţa-Năsăud, considerând că reclamanta, care a beneficiat de drepturi salariale necuvenite, are obligaţia să restituie sumele primite.
Soluţionând conflictul negativ de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 22 C. proc. civ., Curtea urmează a stabili competenţa de soluţionare a pricinii, în favoarea Tribunalului Bistriţa Năsăud.
Prin Decizia de imputare nr. 123 din 31 mai 2002, i s-au imputat lui S.E., 3.758.158 lei, reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit.
Astfel fiind, este evident că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 41 din Legea nr. 94/1992, atât în ce priveşte calitatea persoanei, cât şi legătura dintre prejudiciul creat şi modul de formare şi întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public.
Totodată, se au în vedere dispoziţiile art. 1 din O.U.G nr. 117/2003, privind preluarea activităţii jurisdicţionale şi a personalului instanţelor Curţii de Conturi, de către instanţele judecătoreşti, în conformitate cu care „până la constituirea instanţelor judecătoreşti specializate, litigiile rezultate din activitatea Curţii de Conturi, se soluţionează de instanţele judecătoreşti ordinare, precum şi dispoziţiile art. 2 lit. a) din acelaşi act normativ, potrivit cu care dosarele aflate pe rolul Colegiilor jurisdicţionale de pe lângă Camerele de Conturi, se preiau de tribunale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe S.E., Spitalul Orăşenesc Năsăud şi Curtea de Conturi a României, în favoarea Tribunalului Bistriţa-Năsăud.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 aprilie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 1696/2004. Contencios.. Revizuire | ICCJ. Decizia nr. 1711/2004. Contencios. Anulare Hotarâre... → |
---|