ICCJ. Decizia nr. 1740/2004. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.1740/2004
Dosar nr. 2864/2002
Şedinţa publică din 4 mai 2004
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 11 aprilie 2002, reclamanta Direcţia Silvică Dâmboviţa a solicitat anularea certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor cu seria M.08 nr. 1026, nr. 1027, nr. 1028, nr. 1029 şi nr. 1030, emise la 20 iulie 2001, de pârâtul Ministerul Turismului, pentru SC V. SA Târgovişte.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în mod nelegal, prin certificatele menţionate, s-a reţinut că terenurile respective sunt proprietatea exclusivă a societăţii comerciale. Aceasta, întrucât, susţine reclamanta, prin actele atacate, s-a încălcat dreptul de proprietate a statului, terenurile fiind administrate de Regia Naţională a Pădurilor, prin Direcţia Silvică Dâmboviţa şi aparţinând fondului forestier naţional, fiind, totodată, prevăzute în amenajamentele silvice.
Reclamanta a mai susţinut că prin certificatele atacate s-au încălcat dispoziţiile art. 3 din HG nr. 834/1991, art. 5 şi 35 din Legea nr. 18/1991, art. 3 lit. e), art. 5 şi. 16 din Legea nr. 26/1996, art. 135 din Constituţia României, art. 3 alin. (1), art. 11 şi art. 12 şi Anexa I din Legea nr. 213/1998, art. 4, 7 şi 8 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Regiei Naţionale a Pădurilor şi cele ale HG nr. 173/2001.
De asemenea, reclamanta a mai arătat că în vederea obţinerii certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor menţionate, SC V. SA a formulat în anul 1997, mai multe acţiuni în constatare, în contradictoriu cu Direcţia Silvică Dâmboviţa, care, deşi iniţial au fost admise, ulterior au fost desfiinţate de instanţele superioare, dreptul de proprietate al statului fiind dovedit pe deplin, prezentându-se şi amenajamentele silvice care constituie titlu de proprietate al statului.
Curtea de Apel Ploieşti, Secţia de contencios administrativ şi comercial, prin sentinţa nr. 133 din 20 septembrie 2002, a admis acţiunea reclamantei şi a dispus anularea certificatelor de atestare a dreptului de proprietate emise de pârâtul Ministerul Turismului, pe numele pârâtei SC V. SA Târgovişte, la data de 20 ianuarie 2001, după cum urmează: seria M.08 nr. 1026/2001, pentru terenul în suprafaţă de 5.667,54 mp aferent Cabanei Scropoasa; seria M.08 nr. 1030/2001, pentru terenul în suprafaţă de 22.170,48 mp aferent Cabanei Zănoaga şi organizare şantier; seria M.08 nr. 1029/2001, pentru terenul în suprafaţă de 7.928,50 mp aferent Cabanei Bolboci; seria M.08 nr. 1028/2001, pentru terenul în suprafaţă de 12.019,94 mp aferent Hotelului Cota 1000 şi seria M.08 nr. 1027/2001, pentru terenul în suprafaţă de 13.911,32 mp aferent Cabanei Peştera, obligând pârâtul Ministerul Turismului să plătească reclamantei, 15.033.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa în sensul arătat, instanţa de fond a reţinut, pe de o parte, că la eliberarea certificatelor de proprietate atacate, Ministerul Transporturilor a avut în vedere sentinţele Judecătoriei Pucioasa, prin care s-au admis acţiunile în constatarea dreptului de proprietate pentru terenurile menţionate în certificate formulate de SC V. SA, dar că ulterior, aceste hotărâri judecătoreşti au fost desfiinţate pe căile legale de atac. S-a mai reţinut pe lângă schimbarea împrejurărilor avute în vedere de emitentul actelor, şi că din raportul de expertiză topo întocmit în cauză, a rezultat că în afara sentinţelor judecătoreşti care au fost desfiinţate, societatea pârâtă nu a putut prezenta altă documentaţie, cu excepţia celei cadastrale, cu care să facă dovada evidenţierii terenurilor în patrimoniul său înainte de 1 ianuarie 1990.
Pe de altă parte, instanţa de fond a reţinut că terenurile în litigiu erau exceptate de la procedura de stabilire a dreptului de proprietate, reglementată de HG nr. 834/1991, deoarece fac parte din fondul forestier ce aparţine domeniului public al statului, conform art. 5 alin. (1) şi 35 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, republicată, art. 10 şi 16 din Legea nr. 26/1996, art. 135 din Constituţie şi dispoziţiilor Legii nr. 213/1998 şi sunt cuprinse în amenajamente silvice.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs, în termen legal, pârâţii Ministerul Turismului şi SC V. SA Târgovişte, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor sale de recurs, Ministerul Turismului susţine că în mod greşit au fost anulate certificatele atacate, întrucât la data emiterii acestora, SC V. SA a prezentat sentinţe definitive şi învestite cu formulă executorie, iar autoritatea emitentă nu a cunoscut că acestea au fost desfiinţate de instanţele superioare, situaţie de care instanţa de fond nu a ţinut cont.
Totodată, a invocat excepţia lipsei procedurii prealabile prevăzută de art. 5 din Legea nr. 29/1990, apreciind că instanţa de fond trebuia să constate neîndeplinirea acesteia şi să respingă acţiunea, ca inadmisibilă.
Recurentul-pârât a mai susţinut, pe de o parte, că în mod nelegal a fost anulat certificatul seria M.08 nr. 1030, iar, pe de altă parte, că greşit a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată. În opinia sa, această obligaţie trebuia stabilită în sarcina ambilor pârâţi.
Recurenta-reclamantă SC V. SA Târgovişte susţine în dezvoltarea motivelor sale de recurs că soluţia instanţei de fond a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor HG nr. 834/1991, aceasta aplicând greşit prevederile legale şi făcând o greşită apreciere a probelor administrate în cauză.
Se mai reţine că instanţa de fond a „absolutizat" hotărârile judecătoreşti referitoare la drepturile de proprietate asupra terenurilor în discuţie, fără să ţină cont că la data emiterii certificatelor, documentaţia prezentată îndeplinea condiţiile HG nr. 834/1991, iar menţinerea terenurilor în amenajamentele silvice este din culpa reclamantei.
În plus, arată societatea recurentă, intimata-reclamantă nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile.
Examinându-se sentinţa atacată în raport cu toate criticile formulate, cu toate probele administrate în cauză, precum şi cu toate dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041, se constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Pe de o parte, referitor la motivul de recurs privind excepţia privind lipsa procedurii prealabile, se constată că instanţa de fond în mod corect nu a admis-o şi a considerat că sunt îndeplinite condiţiile art. 1 şi 5 din Legea nr. 29/1990. Aceasta, atât în raport cu prevederile art. 5 din Legea nr. 29/1990, cât şi cu probele dosarului, din care rezultă că intimata-reclamantă a parcurs această procedură.
Pe de altă parte, se constată că nici motivele de recurs privind fondul cauzei nu pot fi primite.
Astfel, conform art. 3 din HG nr. 834/1991, procedura instituită prin acest act normativ nu se aplică terenurilor care fac parte din domeniul public, iar potrivit art. 5 şi 35 din Legea nr. 18/1991, terenurile care figurau în amenajamentele silvice până la 1 ianuarie 1990, sunt proprietate de stat, sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile, acestea aparţin domeniului public şi nu pot fi trecute în circuitul civil, decât în baza unei legi speciale.
De asemenea, în cauză, societatea pârâtă recunoaşte că întrucât Direcţia Silvică a refuzat să-i semneze procesul-verbal de delimitare, neputând astfel obţine titluri de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, a formulat acţiuni în constatare în anul 1997, obţinând hotărâri judecătoreşti în baza cărora s-au emis aceste certificate, deşi hotărârile respective au fost desfiinţate de instanţele superioare.
Prin urmare, astfel cum corect a reţinut şi instanţa de fond, certificatele de atestare atacate nu puteau fi emise, pe de o parte, cu încălcarea dispoziţiilor constituţionale [art. 135 din Constituţia din 1991] şi cele legale [art. 5 alin. (1) şi art. 35 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, republicată, art. 10 şi 16 din Legea nr. 26/1996, art. 11 şi 12 din Legea nr. 213/1998], iar, pe de altă parte, acestea nu pot fi menţinute în condiţiile în care hotărârile judecătoreşti în executarea cărora se pretinde că au fost emise, au fost desfiinţate şi câtă vreme terenurile sunt cuprinse în amenajamentele silvice.
De altfel, conform art. 18 din Legea nr. 29/1990, coroborat cu art. 3791 C. proc. civ., în cazul în care s-a desfiinţat titlul executoriu, toate actele de executare efectuate în baza acestuia sunt desfiinţate de drept.
Nici motivul de recurs referitor la acordarea cheltuielilor de judecată nu poate fi primit, în raport cu faptul că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 18 din Legea nr. 29/1990, coroborat cu art. 274 C. proc. civ., precum şi cu stăruinţa emitentului actelor desfiinţate, de a le menţine, deşi sunt nule.
Prin urmare, constatându-se că sentinţa atacată este legală şi temeinică, amplu şi corect motivată, iar criticile formulate, neîntemeiate, se vor respinge ambele recursuri declarate în cauză, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de SC V. SA Târgovişte şi de către Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului împotriva sentinţei civile nr. 133 din 20 septembrie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi comercial, ca nefondate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1734/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1756/2004. Contencios. Recurs anulare act... → |
|---|
