ICCJ. Decizia nr. 1742/2004. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 1742/2004

Dosar nr. 2951/2003

Şedinţa publică din 4 mai 2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată şi înregistrată iniţial la Judecătoria Timişoara, reclamanta SC F. SA Timişoara a chemat în judecată Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, pentru ca instanţa, prin sentinţa ce o va pronunţa, să dispună anularea procesului-verbal de control din 8 noiembrie 2002 şi a deciziei nr. 1/2003, emisă în soluţionarea contestaţiei făcute împotriva procesului-verbal, cu consecinţa exonerării de plata sumei de 21.217.473.596 lei, reprezentând debite, majorări, penalităţi de întârziere şi amenzi.

Judecătoria Timişoara, prin sentinţa civilă nr. 2448/2003, şi-a declinat competenţa, în favoarea Curţii de Apel Timişoara, cu motivarea că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 12 din OUG nr. 13/2001 şi art. 3 pct. 1 C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Timişoara, sub nr. 3016/2003.

Această instanţă, la primul termen de judecată, a pronunţat Decizia civilă nr. 182/2003, prin care a anulat ca netimbrată, acţiunea reclamantei.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs, în termenul legal, reclamanta SC F. SA Timişoara.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a arătat că instanţa în mod nelegal a soluţionat cauza, în lipsa ei, deşi la dosar se afla o cerere pentru lipsă de apărare motivată, consilierul societăţii fiind în imposibilitate de a se prezenta.

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi în raport cu dispoziţiile art. 304 – 3041 C. proc. civ., Curtea îl va admite, în sensul celor ce se vor arăta:

Decizia recurată a fost soluţionată la primul termen de judecată, în lipsa recurentei-reclamante, deşi la dosarul cauzei se afla o cerere de amânare, formulată în temeiul art. 156 C. proc. civ., de către recurentă, care făcea cunoscut că reprezentantul ei se află în imposibilitate de prezentare.

Prin neacordarea termenului solicitat şi motivat în scris, instanţa a privat-o pe recurenta-reclamantă, de dreptul de apărare, care constituie una din garanţiile procesuale ce guvernează judecata, alături de celelalte garanţii ce contribuie la desfăşurarea unui proces echitabil.

Noţiunea de proces echitabil presupune şi respectarea şi aplicarea principiului contradictorialităţii, principiu care, de asemenea, conferă garanţia unui proces echitabil, în care părţile prezente îşi pot formula apărările.

În cauza de faţă însă, recurenta-reclamantă a fost în imposibilitate de a se prezenta şi a face eventual dovada achitării taxei de timbru legale.

Or, potrivit dispoziţiilor art. 129 alin. (2) C. proc. civ., „judecătorul are îndatorirea să facă respectate şi să respecte el însuşi, principiul contradictorialităţii şi celelalte principii ale procesului civil".

În raport cu cele mai sus arătate şi având în vedere dispoziţiile art. 312 şi 313 C. proc. civ., recursul va fi admis, sentinţa casată şi cauza trimisă, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de SC F. SA Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 182 din 27 mai 2003 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 mai 2004.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1742/2004. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs