ICCJ. Decizia nr. 1759/2004. Contencios. Anulare ordin si decizie M.AP.N. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1759/2004
Dosar nr. 2913/2003
Şedinţa publică din 4 mai 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 27 aprilie 2000, reclamantul M.C. a solicitat anularea Ordinului nr. 289 din 20 martie 2000, emis de Ministerul Apărării Naţionale, a deciziei nr. P-1740/2000 şi reîncadrarea sa, în funcţia avută anterior trecerii în rezervă.
În motivarea acţiunii, s-a arătat că la data de 4 ianuarie 2000, în calitatea pe care o avea de ofiţer la U.M. 01033 Irak - Kuweit, ca observator O.N.U., a fost găsit de poliţia militară, în afara zonei demilitarizate, cu trei lăzi de băuturi alcoolice, motiv pentru care a fost repatriat, considerându-se că se face vinovat de tentativă de contrabandă cu alcool. La revenirea în ţară a fost trecut în rezervă, actele atacate susţinând că au fost date cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 80/1995.
Reclamantul a mai precizat că Ordinul nr. 289/2000 a fost emis tardiv, faţă de dispoziţiile art. 44 din Regulamentul disciplinei militare; că măsura trecerii în rezervă este abuzivă, fiind încălcate dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 80/1995; că măsura este excesivă, faţă de importanţa redusă a faptei, faţă de activitatea pozitivă pe care a desfăşurat-o timp de 20 de ani, ca ofiţer activ şi având în vedere rezoluţia Parchetului Militar Bucureşti, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, reţinându-se că nu sunt întrunite elementele vreunei infracţiuni, potrivit legii penale române.
Prin sentinţa civilă nr. 101/2003 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, pronunţată în fond după casarea sentinţei civile nr. 232/2001 a aceleiaşi instanţe, de către Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin Decizia nr. 175/2003, acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Instanţa a reţinut că ordinul atacat, nu este tardiv şi că trecerea în rezervă a reclamantului, este justificată de fapta reţinută în sarcina sa.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen, reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului, s-a susţinut că Ordinul nr. 289/2000 este tardiv, acest lucru fiind reţinut şi în Decizia nr. 175/2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ; că au fost încălcate dispoziţiile art. 44 din Regulamentul disciplinei militare, care prevăd că orice pedeapsă disciplinară se aplică în cel mult 10 zile din ziua în care comandantul a luat cunoştinţă de abaterea săvârşită. Pe fondul cauzei, recurentul a precizat că măsura este exagerată faţă de gravitatea faptei comise, fiind încălcate dispoziţiile art. 43 din Regulamentul disciplinei militare.
Verificând cauza, în funcţie de motivele de recurs invocate în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Curtea apreciază că recursul nu este fondat.
Se constată că ordinul atacat nu a fost tardiv emis.
Măsura trecerii în rezervă a recurentului a fost dispusă în baza art. 85 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 80/1995, care prevede că trecerea în rezervă se poate dispune, când se comit abateri grave de la prevederile regulamentelor militare sau de la alte dispoziţii legale. Aceasta este cea mai severă sancţiune disciplinară, celelalte sancţiuni disciplinare fiind menţionate în cuprinsul dispoziţiilor art. 33 din Legea nr. 80/1995.
Potrivit art. 44 din Regulamentul disciplinei militare, pedeapsa disciplinară se aplică în cel mult 10 zile din ziua când comandantul a luat cunoştinţă de rezultatul cercetării abaterii. Cercetarea o reprezintă hotărârea consiliului de judecată, din data de 9 februarie 2001, prin care s-a propus trecerea în rezervă a reclamantului-recurent, hotărâre adusă la cunoştinţa comandantului competent să aplice măsura - ministrul apărării naţionale, prin raportul comandantului Armatei a 4-a Transilvania, raport care a fost înregistrat la cabinetul ministrului, la data de 20 martie 2001, cu nr. 322. Ordinul nr. 289 fiind emis la aceeaşi dată, 20 martie 2001, dispoziţiile art. 44 din Regulamentul disciplinei militare au fost respectate.
Referitor la invocarea deciziei nr. 175/2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ, se reţine că prin această hotărâre a fost casată sentinţa nr. 232/2001 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ şi s-a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, tocmai pentru că prima instanţă nu a rezolvat excepţia tardivităţii ordinului atacat. Având în vedere această decizie de casare, nu se poate reţine că instanţa de recurs a stabilit că ordinul a fost emis tardiv, întrucât, în această situaţie, cauza ar fi fost soluţionat irevocabil, prin Decizia respectivă.
În ce priveşte fondul pricinii, se constată că soluţia instanţei de fond este temeinică şi legală.
Se reţine că recurentul a fost detaşat în cadrul misiunii UNIKOM din Irak - Kuweit, observator O.N.U. În această calitate, la data de 4 ianuarie 2000 a fost surprins de către Poliţia militară a misiunii UNIKOM, având asupra sa, în maşina de serviciu, cu care se îndrepta spre oraşul Kuweit, o cantitate de 44 de butelii de Whisky. Recurentul nu a putut justifica provenienţa şi deţinerea legală a băuturii alcoolice, fapta sa fiind calificată de către comandantul UNIKOM, „tentativă de contrabandă cu alcool" şi ca urmare, s-a dispus repatrierea sa.
După întoarcerea în ţară, recurentul a fost trimis în faţa consiliului de judecată, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 35 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 80/1995. Consiliul de judecată a propus trecerea în rezervă, prin hotărârea nr. 197 din 9 februarie 2000, ceea ce s-a realizat prin Ordinul nr. 289 din 20 martie 2000 al Ministrului Apărării Naţionale.
Fapta comisă de reclamantul-recurent constituie o abatere gravă, neavând relevanţă împrejurarea că nu este prevăzută, ca infracţiune, de legea penală română.
Fapta a fost calificată, ca fiind „tentativă de contrabandă cu alcool", de către comandantul UNIKOM şi nu este semnificativă considerarea, ca fiind „un incident intern O.N.U.", întrucât militarul a încălcat regulamentul militar, angajamentul pe care l-a luat în vederea participării la Misiunea UNIKOM, pentru Irak şi Kuweit şi a prejudiciat imaginea armatei. Sancţiunea pentru abaterea comisă, a fost luată în mod legal şi temeinic, de către organele competente române, cu respectarea procedurilor legale prevăzute de Legea nr. 85/1990 şi de Regulamentul disciplinei militare, astfel cum s-a analizat mai sus.
Susţinerea recurentului, în sensul că trebuia trimis în faţa consiliului de onoare, nu poate fi primită. Dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 80/1995 prevăd că abaterile grave (cum este fapta recurentului), sunt cercetate şi judecate de către consiliile de judecată.
Referirea recurentului la situaţia mr. M.I., care nu a fost trecut în rezervă, nu are relevanţă, întrucât acesta a comis o altă abatere.
Critica adusă sentinţei, care în finalul considerentelor menţionează că „aprecierea faptei şi a sancţiunii constituie atributul exclusiv al organelor abilitate", este fondată, însă nu poate conduce la modificarea sentinţei. Instanţa de fond a analizat legalitatea şi temeinicia măsurii dispuse prin ordinul atacat, iar Curtea apreciază că sub acest aspect, soluţia adoptată este corectă.
Pentru considerentele expuse, recursul va fi respins, constând că nici unul din motivele formulate, nu este întemeiat şi că nu există motive de recurs care să fie analizate din oficiu, în considerarea dispoziţii art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.C. împotriva sentinţei civile nr. 101 din 9 aprilie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1757/2004. Contencios. Anulare decizie M.F.şi... | ICCJ. Decizia nr. 1766/2004. Contencios. La încheierea de... → |
|---|
