ICCJ. Decizia nr. 1827/2004. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1827/2004
Dosar nr. 3036/2003
Şedinţa publică din 7 mai 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 4 noiembrie 2002, reclamanta SC R.M. SRL Reşiţa a chemat în judecată Ministerul Industriilor şi Resurselor Bucureşti şi SC C. SA Reşiţa, solicitând anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M.03 nr. 4439 din 8 decembrie 1998, emis în favoarea acesteia din urmă, pentru suprafaţa de 7.982, 40 mp teren.
În motivarea cererii sale, reclamanta a susţinut că din suprafaţa înscrisă în certificat, parcelele 303/1/1/b; 304/b/1/1 şi 304/a/1/1, menţionate în C.F. nr. 1183, 1184 şi 1185, sunt în fapt, proprietatea sa.
În cauză au formulat cereri de intervenţie în interes propriu, J.A. şi P.V., care au solicitat să se constate că terenul atestat în favoarea SC C. SA, a fost proprietatea lor, donată ulterior, reclamantei.
Prin sentinţa civilă nr. 525 din 24 iunie 2003, Curtea de Apel Timişoara a respins ca nefondată, acţiunea reclamantei şi ca lipsite de interes, cererile de intervenţie.
S-a reţinut că la momentul emiterii certificatului de atestare, reclamanta nu deţinea în proprietate, terenul în litigiu, ceea ce înseamnă că nu a dovedit vătămarea vreunui drept subiectiv. În ce-i priveşte pe intervenienţi, instanţa a apreciat că aceştia, prin donaţia făcută în favoarea reclamantei, nu justifică existenţa vreunui interes în susţinerea acţiunii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, reclamanta SC R.M. SRL Reşiţa, care a susţinut în esenţă că pârâta nu a deţinut legal, terenul în litigiu, certificatul de atestare fiind emis în mod abuziv, cu încălcarea dreptului de proprietate al intervenienţilor.
Totodată, recurenta a invocat interesul său legitim, susţinut de dreptul de proprietate dobândit în urma încheierii actului autentic de donaţie cu intervenienţii, nefiind relevant din punctul său de vedere, dacă acesta a fost ulterior momentului emiterii certificatului de atestare contestat.
Recurenta a mai susţinut, ca fiind greşită, şi soluţia de respingere a cererii de intervenţie faţă de împrejurarea că instanţa a apreciat lipsa de interes, raportată la momentul formulării acţiunii, ignorând faptul că la momentul emiterii certificatului, intervenienţii erau proprietari de drept, iar prin emiterea acestui act, s-a modificat nelegal, regimul juridic al terenului.
Recursul este fondat şi urmează a fi admis, pentru următoarele considerente:
În conformitate cu dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 834/1991, privind stabilirea şi evaluarea unor terenuri deţinute de societăţile comerciale cu capital de stat: „numai terenurile aflate în patrimoniul acestora, la data înfiinţării lor, necesare desfăşurării activităţii, conform obiectului lor de activitate, pot fi atestate acestora".
Ignorând această reglementare, instanţa fondului a respins acţiunea, reţinând că reclamanta, care la data emiterii certificatului de atestare, nu deţinea terenul în litigiu, în proprietate, nu putea invoca vreo vătămare în sensul dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 29/1990.
Soluţia astfel pronunţată, este vădit nelegală şi netemeinică.
Nici o dispoziţie din cuprinsul Legii nr. 29/1990 nu impune sau condiţionează aprecierea legalităţii actului administrativ, de momentul dobândirii dreptului subiectiv, pentru a fi fost vătămat.
O astfel de interpretare ar da posibilitatea menţinerii unor acte administrative nelegale, pentru simplul considerent că la momentul emiterii lor, persoana ce se pretinde a fi fost vătămată, nu era titulara dreptului, ceea ce contravine scopului pentru care legiuitorul a elaborat Legea nr. 29/1990 şi care este tocmai acela de a da posibilitatea titularului dreptului subiectiv, să solicite desfiinţarea actului administrativ vătămător, din momentul cunoaşterii acestuia.
Ca atare, cum reclamantei-recurente SC R.M. SRL nu i-a fost comunicat certificatul de atestare ce face obiectul acestui litigiu, din momentul luării la cunoştinţă, acţiunea sa, formulată în condiţiile Legii nr. 29/1990, este perfect admisibilă, instanţa fondului având obligaţia să analizeze legalitatea emiterii acestuia, în raport cu prevederile Legii nr. 834/1991.
În ce priveşte cererea de intervenţie, urmează a se reţine ca fiind greşit respinsă, faţă de împrejurarea că intervenienţii erau proprietarii parcelelor incluse în suprafaţa de teren atribuită SC C. SA, conform menţiunilor din C.F. nr. 1183, 1184 şi 1185, iar interesul lor în desfiinţarea actului administrativ (necomunicat de altfel), susţinut de menţinerea, ca legal, a actului autentic de donaţie, realizat în favoarea reclamantei.
În raport cu aceste considerente, urmează a se aprecia, ca fiind îndeplinite, cerinţele art. 304 pct. 9 şi în consecinţă, casată sentinţa Curţii de Apel Timişoara, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, pentru soluţionarea în fond a litigiului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC R.M. SRL Reşiţa împotriva sentinţei civile nr. 252 din 24 iunie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite, spre rejudecare, litigiul, aceleiaşi instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1799/2004. Contencios. Anulare parţială... | ICCJ. Decizia nr. 1830/2004. Contencios. Anulare proces-verbal... → |
|---|
