ICCJ. Decizia nr. 1860/2004. Contencios. Anulare parţială a Hotărârii de Guvern. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1860/2004
Dosar nr. 2693/2003
Şedinţa publică din 11 mai 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 425/2003, Curtea de Apel Cluj a admis acţiunea introdusă de reclamanta F. Maramureş, în contradictoriu cu Guvernul României şi pe cale de consecinţă, a dispus anularea HG nr. 934/2002, emisă de pârât, numai în ce priveşte includerea imobilelor situate în localităţile Botiza şi Rozalvea, folosite de reclamantă, în categoria bunurilor de utilitate publică.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Cluj a respins toate excepţiile invocate de pârât, ca fiind nefondate şi totodată, a reţinut că imobilele în litigiu, nu au fost dobândite în nici unul din modurile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 213/1998, ci dimpotrivă, s-a dovedit faptul că au fost construite de către reclamanta căreia i-a fost, astfel, vătămat, dreptul de proprietate.
Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal prevăzut de art. 300 C. proc. civ., a declarat recurs, Guvernul României, criticând-o pentru următoarele motive:
În mod greşit, instanţa de fond a reţinut existenţa calităţii procesuale active a reclamantei, deoarece aceasta nefiind decât constructor de bună-credinţă al imobilelor, nu are şi calitatea de proprietar al acestora şi deci, nu are calitate procesuală.
HG nr. 934/2002, contestată în prezentul litigiu, a fost adoptată cu respectarea tuturor condiţiilor de formă cerute de Legea nr. 213/1998, cât şi a condiţiilor de legalitate impuse de prevederile constituţionale. În respectarea acestor condiţii s-a ţinut seama de inventarierea făcută la nivel local, precum şi de hotărârea Consiliului local, acte ce nu au fost contestate la momentul respectiv, fapt ce conduce la concluzia imposibilităţii atacării actului emis în temeiul acestei prime hotărâri.
Pe de altă parte, hotărârea de guvern nu este un act constitutiv de drepturi, ci un act normativ care diferenţiază regimul juridic al bunurilor de interes public, de cel al bunurilor de interes privat.
Consecinţa acestui fapt constă în lipsa oricărei vătămări a dreptului de proprietate al reclamantei, ceea ce trebuia să ducă la respingerea acţiunii.
O altă critică se referă la greşita respingere a cererii de intervenţie a M.A.P., care prin iniţierea şi contrasemnarea actului administrativ atacat, are şi interesul şi obligaţia de a-l susţine în faţa instanţei.
Examinând hotărârea primei instanţe, atât prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu, se constată că aceasta este legală şi temeinică.
Astfel, în privinţa calităţii procesuale active a reclamantei-intimate, prima instanţă în mod corect a reţinut respectarea condiţiilor impuse de art. 1 din Legea nr. 29/1990, fiind suficient ca aceasta să pretindă vătămarea, în dreptul său şi să existe o aparenţă de drept, pentru promovarea acţiunii.
În speţă, s-a făcut dovada faptului că printr-un act administrativ s-a dispus asupra caracterului unui bun ce făcea parte din inventarul unei alte persoane, decât cea care a emis actul; că acel bun era folosit şi ridicat de reclamantă, împrejurări suficiente pentru a demonstra interesul acesteia în promovarea acţiunii şi, deci, suficiente pentru a fundamenta calitatea procesuală.
Cu privire la inexistenţa vreunei vătămări decurgând din aceea că actul administrativ nu a dispus asupra proprietăţii, ci numai asupra regimului juridic al acesteia, trebuie observat că şi în această privinţă, instanţa de fond a făcut o corectă interpretare a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 29/1990.
Astfel, prin calificarea unui bun, ca fiind de interes public, nu se realizează doar o deţinere teoretică a bunului respectiv, aşa după cum pretinde recurenta, ci se conferă adevărate atribute ale dreptului de proprietate, titularului unui astfel de drept, titular care nu poate fi decât statul sau unităţile sale administrativ-teritoriale. Aşadar, atributele acestui drept pot trece din mâna constructorului clădirii, în mâna altei persoane, ceea ce duce la concluzia evidentă a existenţei riscului de vătămare asupra dreptului constructorului, asupra bunului său. Ori, existând riscul vătămării, există interesul în promovarea acţiunii, fapt ce conferă calitate procesuală, atât sub aspectul obiectului actului administrativ, care făcea parte din patrimoniul reclamantei, cât şi sub aspectul vătămării dreptului pretins de reclamantă, asupra acestui bun.
Cât priveşte faptul neatacării H.C.L., de către aceeaşi reclamantă, trebuie observat că prin adoptarea acesteia, nu s-a făcut decât să fie preluate bunurile menţionate în procesul-verbal de inventariere şi înaintate Guvernului, pentru aprobare.
Prin urmare, hotărârea de guvern fiind actul normativ care constituie dreptul sau dispune asupra apartenenţei unui bun, face ca interesul celui care foloseşte bunul asupra căruia s-a dispus, să vizeze acest act, şi nu actul pregătitor al acestui act în care s-a finalizat cel dintâi. De aceea, inexistenţa unei acţiuni judiciare împotriva H.C.L., nu împiedică titularul dreptului să promoveze acţiunea direct împotriva hotărârii Guvernului, deoarece aceasta din urmă este actul juridic producător de efecte.
În ce priveşte dreptul şi interesul M.A.P. de a sta în proces, instanţa de fond, de asemenea, în mod corect a constatat că potrivit dispoziţiilor de ordin general desprinse din Legea nr. 29/1990, plângerea fondată pe textul acestei legi, se îndreaptă împotriva organului emitent al actului producător de efecte, iar nu asupra organului administrativ, care şi-a dat acordul prealabil la elaborarea respectivului act.
Pe cale de consecinţă, se va constata că în speţă, nu sunt îndeplinite nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., fapt pentru care se va păstra sentinţa curţii de apel, ca fiind legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinţei civile nr. 425 din 16 aprilie 2003 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1846/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1861/2004. Contencios. Anulare încheiere de... → |
|---|
