ICCJ. Decizia nr. 1864/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1864/2004
Dosar nr. 508/2004
Şedinţa publică din 11 mai 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1667/2003, Curtea de Apel Bucureşti a admis în parte, acţiunea introdusă de reclamanta B.R., în contradictoriu cu Casa de Pensii Bucureşti şi drept consecinţă, a anulat hotărârea nr. 6049/4972, emisă de pârâtă şi a recunoscut calitatea reclamantei, de beneficiară a Legii nr. 189/2000, pe perioada 8 ianuarie 1941 - 31 decembrie 1941 şi 15 martie 1944 - 6 martie 1945.
Împotriva acestei sentinţe, în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., au declarat recurs, atât reclamanta, cât şi pârâta.
Reclamanta B.R. a criticat sentinţa, pentru menţinerea întregii perioade solicitate, ca fiind beneficiară a Legii nr. 189/2000, iar pârâta a criticat aceeaşi sentinţă, pentru faptul de a fi procedat la admiterea, chiar şi în parte, a cererii, în loc de respingerea acesteia.
În motivarea recursului său, reclamanta a invocat faptul că ea a solicitat întregul interval 1941 -1945, ca fiind perioada de operare a drepturilor conferite de lege, iar instanţa, greşit a reţinut faptul că a solicitat numai perioada pentru care s-a admis cererea, printr-o eroare de interpretare a însemnului folosit în acţiune, atunci când a precizat întinderea perioadei.
Pârâta, în motivarea recursului său, a invocat faptul că la data introducerii cererii la Casa de pensii, reclamanta nu şi-a motivat pretenţiile şi nu a depus probe concludente, decât pentru perioada acordată. Faptul că ulterior pronunţării hotărârii, de către Casa de pensii, reclamanta a completat dovezile de la dosar, nu poate prezenta relevanţă juridică, deoarece ele trebuiau făcute la data formulării primei cereri şi nu ulterior emiterii acestei hotărâri, căci lipsa de diligenţă a autoarei cererii nu poate fi generatoare de drepturi.
Examinând recursul pârâtei, prin prisma criticii formulate, se constată că acesta este nefondat.
Astfel, împrejurarea că reclamanta a depus o parte din dovezile care au fundamentat cererea în totalitatea sa, după pronunţarea hotărârii Casei de pensii, nu poate conduce la soluţia respingerii cererii, de către instanţa de judecată. În orice stadiu al pricinii, inclusiv în căile de atac, aşa după cum prevăd şi dispoziţiile art. 305 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 1196 C. civ., autorul cererii poate proba, în modurile permise de lege, pretenţiile sale.
În cauza de faţă, atâta timp, cât reclamanta a depus dovezi, din care rezultă că se încadrează în prevederile şi condiţiile cerute de Legea nr. 189/2000, pentru a beneficia de drepturile conferite de respectiva lege, instanţa nu avea căderea de a respinge acţiunea.
În ce priveşte întinderea perioadei pentru care reclamanta beneficiază de aceste drepturi, trebuie constatat, pe baza actelor şi probelor dosarului, reţinute şi de către prima instanţă, că aceasta se situează şi în intervalul 8 ianuarie 1941 - 15 martie 1944, în afara celui bine reţinut de către curtea de apel.
Este adevărat că în acţiunea introductivă, reclamanta a specificat în forma scrisă, perioada cerută ca fiind 8 ianuarie 1941 - 6 martie 1945. Avându-se în vedere, însă, dovezile depuse pentru întreaga perioadă cuprinsă în intervalul 1941 - 1945, susţinerile reclamantei pe parcursul derulării procesului, precum şi concluziile cu prilejul dezbaterii în fond a cauzei, prima instanţă nu putea considera că nu s-a solicitat decât intervalul cuprins înlăuntrul anului 1941 şi anului 1945.
Pentru acest considerent, se va admite recursul reclamantei, în sensul că, în temeiul art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se va modifica sentinţa, în sensul constatării ca fiind perioadă de refugiu, şi intervalul 8 ianuarie 1941 - 15 martie 1944, pe lângă intervalul recunoscut prin aceeaşi sentinţă. Se va reţine că interpretarea actului juridic nu trebuie făcută exclusiv gramatical, ci şi logic, în contextul întregului material probator, situaţie în care riscul acordării mai mult decât s-a cerut, este înlăturat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de B.R. împotriva sentinţei civile nr. 1667 din 21 octombrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată, în sensul că admite acţiunea formulată de reclamantă, recunoscând ca perioadă de refugiu, şi intervalul 8 ianuarie 1941 - 15 martie 1944.
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1861/2004. Contencios. Anulare încheiere de... | ICCJ. Decizia nr. 1865/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
