ICCJ. Decizia nr. 2000/2004. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2000/2004
Dosar nr. 3049/2003
Şedinţa publică din 18 mai 2004
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 28 ianuarie 2003, reclamanta SC I.A.R. SA, Ghimbav, judeţul Braşov, a solicitat, pe cale de contencios administrativ, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Regională Vamală Braşov, anularea deciziei primului pârât, nr. 584 din 20 decembrie 2002 şi a procesului-verbal nr. D 10/515 din 25 decembrie 2002, emisă de a doua pârâtă, în ceea ce priveşte stabilirea obligaţiei de plată a sumei de 48.889.365.576 lei, reprezentând majorări de întârziere aferente T.V.A.
Motivându-şi cererea, reclamanta a arătat că pentru importul a 10 elicoptere P. SA 330L şi 4 seturi pale principale, Biroul Vamal de Control şi Vămuire Otopeni Marfă a încheiat din oficiu, regimul vamal suspensiv, stabilind prin actele constatatoare nr. 694, nr. 695, nr. 696 şi nr. 697 din 11 septembrie 1998, o datorie vamală în sumă totală de 2.042.541.900 lei şi o amendă contravenţională, în sarcina sa.
La un control ulterior al aceleiaşi operaţiuni vamale, Direcţia Regională Vamală Braşov, prin procesul-verbal nr. D 10/515 din 25 octombrie 2002, a constatat că Biroul Vamal de Control şi Vămuire Otopeni Marfă a calculat eronat datoria vamală şi că, în realitate, reclamanta ar datora la bugetul de stat, suma totală de 71.046.417.989 lei, reprezentând 5.479.454.157 lei - taxe vamale; 273.972.708 lei - comision vamal; 16.403.625.546 lei cu titlu de T.V.A. şi 48.889.365.578 lei - majorări de întârziere aferente T.V.A. recalculată.
În ceea ce priveşte majorările de întârziere, acestea i-au fost reţinute în mod nelegal în sarcină, deoarece nu are nici o culpă în calcularea greşită a primei datorii vamale, eroarea aparţinând exclusiv Biroului Vamal Otopeni.
În acest sens, greşit i-a fost respinsă şi contestaţia formulată pe acest aspect, de către Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, prin Decizia nr. 584 din 20 decembrie 2002.
Curtea de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 102/F din 20 mai 2003, a admis acţiunea şi a anulat actele contestate, în ceea ce priveşte stabilirea obligaţiei de plată a sumei de 48.889.365.576 lei, reprezentând majorări de întârziere aferente T.V.A.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a avut în vedere faptul că recunoaşterea culpei exclusive a Biroului Vamal de Control şi Vămuire Otopeni Marfă, în stabilirea eronată a datoriei vamale, exclude posibilitatea sancţionării reclamantei, pentru plata cu întârziere a datoriilor la bugetul de stat.
S-a mai reţinut că achitarea cu promptitudine a datoriei vamale principale iniţiale, cât şi a celei stabilite ulterior de organul de control, de către reclamantă, împiedică o calculare retroactivă a majorărilor de întârziere.
Împotriva sentinţei au declarat, în termen legal, recursuri, pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Braşov şi Autoritatea Naţională a Vămilor, prin Direcţia Regională Vamală Braşov, solicitând în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acţiunii şi menţinerii valabilităţii actelor administrative contestate.
În cadrul unor critici comune, recurenţii au susţinut, în esenţă, că majorările de întârziere reprezintă o obligaţie accesorie şi că, recunoscând şi achitând datoria principală, intimata-reclamantă nu o putea contesta distinct.
S-a mai arătat că obligaţia de plată a majorărilor de întârziere nu este condiţionată de existenţa vreunei culpe şi că buna credinţă a intimatei şi promptitudinea efectuării anumitor cheltuieli parţiale, nu o pot exonera de această plată, intimata fiind obligată să cunoască reglementările legale în materie.
Recursurile se vor admite, în sensul şi pentru considerentele care se vor expune în continuare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 13 din OG nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, în vigoare la acel moment, „orice obligaţie bugetară neachitată la scadenţă, generează plata unor majorări de întârziere calculate pentru fiecare zi de întârziere începând cu ziua imediat următoare scadenţei obligaţiei bugetare, până la data realizării sumei datorate, inclusiv [..]".
OG nr. 3/1992, republicată, privind T.V.A., precizează următoarele:
„Pentru neplata integrală sau a unei diferenţe din T.V.A. în termenul stabilit, cota majorărilor de întârziere aplicată este cea prevăzută în legislaţia referitoare la calculul şi plata sumelor datorate pentru neachitarea la termen a impozitelor şi taxelor.
Calculul majorărilor de întârziere se face în ziua lucrătoare imediat următoare expirării termenului legal de plată şi până în ziua plăţii inclusiv".
Din interpretarea coroborată a textelor legale mai sus citate, rezultă că simpla întârziere în plata unei creanţe bugetare, cum este, în speţă, T.V.A., generează obligaţia de plată a unor majorări de întârziere, legiuitorul necondiţionând stabilirea acestor majorări, de existenţa vreunei cuple a agentului economic, în neplata la termen a obligaţiei principale.
Prin urmare, motivaţia primei instanţe, cum că erorile de calcul în stabilirea datoriei vamale nu pot fi imputate - sub formă de majorări de întârziere, importatorului, este fără temei, întrucât izvorul majorărilor de întârziere îl reprezintă neplata la termen a respectivei datorii, neavând relevanţă existenţa sau inexistenţa culpei agentului economic, în nerespectarea termenului de plată.
Având în vedere că singurul criteriu legal pentru calculul acestor majorări, este data scadenţei obligaţiei de plată, urmează a se stabili în cauză care este această dată.
Potrivit prevederilor art. 61 alin. (3) teza a II-a şi urm. din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României, diferenţele în minus constatate la controlul vamal ulterior „se comunică titularului operaţiunii comerciale şi urmează a fi achitate în termen de 7 zile de la data comunicării. Neplata diferenţei datorate de titularul operaţiunii comerciale, în acest termen, atrage suportarea de majorări de întârziere aferente acestei diferenţe, în cuantumul stabilit prin lege [..]".
Deşi instanţa fondului a făcut referire în hotărârea recurată, la acest text normativ, s-a mărginit să aprecieze că intimata-reclamantă a achitat cu promptitudine datoria vamală principală, fără a verifica respectarea termenului de plată special, imperativ, de 7 zile de la data comunicării procesului-verbal în discuţie.
În lipsa unei astfel de verificări, curtea de apel nu putea concluziona în mod temeinic şi legal, dacă în cauză se datorau sau nu, majorări de întârziere.
Ca atare, în vederea stabilirii corecte a împrejurărilor de fapt şi pentru o bună administrare a justiţiei, se impune în temeiul art. 313 C. proc. civ., admiterea recursurilor, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă, care urmează să verifice respectarea termenului de plată indicat de legea specială aplicabilă şi, în cazul în care acesta a fost depăşit, eventual prin administrarea unei expertize contabile, să stabilească de la ce dată şi în ce cuantum se datorează majorări de întârziere aferente T.V.A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Braşov şi de Autoritatea Naţională a Vămilor, prin Direcţia Regională Vamală Braşov, împotriva sentinţei civile nr. 102/F din 20 mai 2003 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1995/2004. Contencios. Conflict negativ de... | ICCJ. Decizia nr. 2001/2004. Contencios. Refuz emitere act... → |
|---|
