ICCJ. Decizia nr. 2011/2004. Contencios. Anularea partiala a certificatului de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2011/2004
Dosar nr. 3345/2003
Şedinţa publică din 19 mai 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 162/2003, Curtea de Apel Ploieşti a respins acţiunea introdusă de reclamanta SC H. SA Bucureşti, sucursala Râmnicu Vâlcea, împotriva pârâţilor SC O. SA Vâlcea, având ca obiect, anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, emis în favoarea pârâtei, pentru suprafaţa de 1312 mp.
În motivarea soluţiei de respingere, curtea de apel a invocat faptul că reclamanta-recurentă, în calitate de administrator al terenului în litigiu, nu are calitate procesuală activă, întrucât se discută calitatea de proprietar şi dreptul de proprietate asupra terenului, iar nu dreptul de administrare. Cum în proces ar fi trebuit să stea Statul, prin Ministerul Finanţelor, iar acesta nu a promovat nici o acţiune, s-a considerat că în temeiul art. 12 din Legea nr. 213/1999, se impune respingerea acţiunii.
Împotriva acestei sentinţe, în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., a declarat recurs, reclamanta SC H. SA Bucureşti, sucursala H. Râmnicu Vâlcea, criticând-o pentru greşita reţinere a lipsei calităţii sale procesuale.
Recurenta a precizat că a fost vătămată în dreptul său de administrare, prin aceea că s-a dispus asupra unui teren ce constituie zonă de protecţie şi siguranţă a amenajării hidroenergetice a râului Olt şi că, atât existenţa prejudiciului, cât şi faptul că dreptul de administrare este un derivat al dreptului de proprietate, îi conferă dreptul de a promova orice acţiune în aprobarea dreptului său.
Examinând recursul reclamantei, prin prisma criticii formulate, cât şi din oficiu, conform art. 306 pct. 2 C. proc. civ., se constată că acesta este fondat.
În cauză, este necontestat şi dovedit faptul că terenul în litigiu se află în proprietatea statului (recunoaşterea reclamantei, expertiza şi Anexa nr. 1 la Legea nr. 213/1998). Tot atât de evident este, însă, şi faptul că prin HG nr. 627/2000, bunul a fost dat în administrarea reclamantei.
Prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M.03 - 3761/1997, acelaşi bun a ieşit din administrarea reclamantei şi a intrat în proprietatea pârâtei SC O. SA.
Cum dreptul de administrare este un atribut al dreptului de proprietate, care conferă titularului său, posibilitatea de a exercita atât posesia, cât şi folosinţa acestui drept, elemente prin intermediul cărora se realizează administrarea bunului, rezultă că în speţă, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 12 pct. 4 alin. (1) din Legea nr. 213/1998. Prin urmare, în speţă, este vorba de un litigiu al cărui obiect vizează anularea unui act administrativ prin conţinutul căruia, se aduce atingere exerciţiului dreptului de administrare al beneficiarului acestui drept. Instanţa nu a fost învestită cu o acţiune în revendicare în cadrul căreia să fie nevoie a se discuta calitatea de proprietar a părţilor, ci cu o acţiune în anularea unui act administrativ, care dispune asupra naturii juridice a unui bun aflat în posesia unei anume părţi, ce se consideră vătămată, atât prin calificarea făcută prin respectivul act, cât şi prin faptul că aceeaşi calificare o poate deposeda de dreptul său de folosinţă şi posesie. Prin urmare, obiectul acţiunii de faţă, anularea certificatului de atestare, este un timp de acţiune prin care se solicită anularea acelui act al cărui conţinut stânjeşte reclamanta în exerciţiul dreptului său de administrare, nefiind, deci, o acţiune prin care se realizează dreptul de urmărire al bunului.
Ori, pentru apărarea exerciţiului dreptului de administrare, care, ca orice drept real, conferă titularului, puterea de a-şi exercita în mod direct prerogativele, fără concursul altei persoane, este corectă promovarea acţiunii prin care se protejează un astfel de drept, de către titularul lui, şi nu de către Stat, prin Ministerul Finanţelor.
Fiind vorba de o hotărâre dată prin interpretarea eronată a dispoziţiilor art. 12 pct. 4 din Legea nr. 213/1998, urmează ca, pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi, în temeiul art. 312 pct. 5 C. proc. civ., recursul să fie admis, în sensul trimiterii cauzei, la aceeaşi instanţă, pentru a se pronunţa asupra fondului litigiului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC H. SA Bucureşti, sucursala H. Râmnicu Vâlcea, împotriva sentinţei nr. 162F/C din 2 iulie 2003 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2003/2004. Contencios. Anulare parţială... | ICCJ. Decizia nr. 2052/2004. Contencios. Suspendarea executării... → |
|---|
