ICCJ. Decizia nr. 2015/2004. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2015/2004
Dosar nr. 3366/2003
Şedinţa publică din 19 mai 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 85/2003, Curtea de Apel Piteşti a admis în parte, acţiunea reclamantei SC T.I. SRL Râmnicu Vâlcea, în contradictoriu cu Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea şi Ministerul Finanţelor Bucureşti şi pe cale de consecinţă, a anulat procesul-verbal nr. 427 din 28 februarie 2000, pentru suma de 42.924.568 lei reprezentând penalităţi.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin Decizia de casare nr. 1917 din 24 mai 2002, Curtea Supremă de Justiţie a dispus judecarea cauzei, cu administrarea de noi probe, inclusiv o expertiză contabilă, ale cărei verificări şi cunoştinţe de specialitate sunt necesare pentru lămurirea cauzei.
În urma rejudecării şi a efectuării expertizei tehnice contabile, s-a concluzionat că prin procesul-verbal emis de organele de control financiar, s-a dispus în mod eronat plata penalităţilor de întârziere, deoarece, la data când s-a constatat nevoia plăţii acestora, societatea virase un impozit suplimentar de 74.118.324 lei.
Împotriva acestei sentinţe, în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., a declarat recurs, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea, în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice.
În motivarea recursului s-a invocat faptul că în mod greşit instanţa de fond a ţinut seama de concluziile expertului, deoarece, chiar dacă societatea avea achitat un plus de impozit la data de 31 decembrie 1999, penalităţile erau datorate, acesta fiind un element distinct, perceput pentru întârziere la plată.
Examinând recursul prin prisma criticii formulate, se constată că acesta este nefondat.
Astfel, aşa după cum s-a dispus prin Decizia de casare, instanţa de fond a procedat la administrarea unei probe tehnice de specialitate, probă care concluzionează în sensul nedatorării penalităţilor, nu numai pentru faptul că la data controlului era achitat un plus substanţial la impozitul pe venit nerezidenţi, ci şi pentru faptul că există încă alte argumente ce justifică inexistenţa obligaţiei de plată. Din acestea, expertul a precizat neindicarea de către organul de control, a persoanelor nerezidente, pentru care se datorează penalităţile şi pentru ce perioadă, precum şi anularea de către Ministerul Finanţelor – Direcţia Plângeri, a procesului-verbal întocmit de organele de control, la capitolul privind penalităţi aferente impozitului pe venit nerezidenţi.
Concluziile expertului fiind corect interpretate de către instanţă şi, în concordanţă inclusiv cu OG nr. 47/1997, recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea, în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice, împotriva sentinţei civile nr. 85 F – C din 14 mai 2003 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Obligă recurenţii, la 10.500.000 lei cheltuieli de judecată către SC T.I. SRL Râmnicu Vâlcea.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2014/2004. Contencios. Anulare act control... | ICCJ. Decizia nr. 2025/2004. Contencios. Anulare partiala a... → |
|---|
