ICCJ. Decizia nr. 2047/2004. Contencios. Refuz completare si corectare a cartii de munca. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.2047/2004
Dosar nr. 4502/2003
Şedinţa publică din 20 mai 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul I.D. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Culturii şi cultelor, să se dispună, prin hotărâre judecătorească, corectarea şi completarea cărţii de muncă, cu toate drepturile referitoare la salariu, pe perioada în care a stat fără serviciu; transmiterea către organizaţiile şi instituţiile legale, a tuturor drepturilor rezultate ca urmare a activităţii sale; achitarea sumelor ce rezultă din continuarea activităţii sale, pe perioada în care a avut contractul de muncă anulat, în condiţiile indexării sumelor cu indicele preţurilor de consum dat de Comisia Naţională pentru Statistică, în Buletinul Statistic de preţuri, indexat la data achitării sumei sau a ratelor de achitare, sume corectate în plus, cu dobânda aferentă solicitării de împrumut la B.C.R.
După declinarea cauzei de la Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi litigii de muncă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 1506 din 2 octombrie 2003, a respins acţiunea reclamantului I.D., ca tardiv formulată.
S-a reţinut că acţiunea reclamantului este o acţiune în despăgubiri, întemeiată pe dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 29/1990, deoarece a fost promovată ca o consecinţă a deciziei civile nr. 700 din 22 februarie 2002, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin care s-a anulat Ordinul nr. 113 din 15 februarie 2001, emis de Ministerul Culturii şi Cultelor şi s-a dispus reintegrarea reclamantului pe postul ocupat anterior.
Dar, în cauză, data când reclamantul a cunoscut întinderea pagubei este data pronunţării deciziei Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ, respectiv 11 februarie 2002 sau cel mai târziu data cererii de punere în executare a deciziei (11 aprilie 2002), iar de la această dată şi până la 13 mai 2003, când a fost formulată acţiunea, s-a împlinit termenul de prescripţie de un an, prevăzut de art. 5 din Legea nr. 29/1990.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul, susţinând că termenul de prescripţie este de 3 ani.
Recursul este fondat.
Potrivit art. 12 din Legea nr. 29/1990, în cazul în care cel vătămat a cerut numai anularea actului administrativ, fără a cere în acelaşi timp – prin aceeaşi acţiune - şi despăgubiri, pentru că întinderea pagubei nu-i era cunoscută la data judecării acţiunii de anulare a actului, el va avea dreptul la o acţiune separată. În acest caz, termenul de prescripţie pentru cererea de despăgubire curge de la data la care a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască întinderea pagubei.
În ce priveşte termenul de prescripţie, care trebuie respectat, pentru introducerea acestor acţiuni, privind drepturile salariale, este termenul de prescripţie de 3 ani, prevăzut de art. 166 alin. (1) din Legea nr. 53/2003; aceasta, deoarece în art. 12 din Legea nr. 29/1990, nu se prevede un anume termen de prescripţie, pentru acţiunile formulate în baza acestui text.
Termenele de prescripţie, prevăzute în art. 5 din Legea nr. 29/1990, la care prima instanţă a făcut referire, aşa cum rezultă din conţinutul acestui text, privesc acţiunile prin care se solicită anularea actului administrativ sau obligarea la eliberarea lui, nu şi acţiunile formulate în condiţiile art. 12 din lege, cum este acţiunea reclamantului, prin care se solicită plata unor drepturi salariale.
În consecinţă, soluţia adoptată de prima instanţă, în sensul că, în cauză, termenul de prescripţie, care trebuie respectat, este de un an, prevăzut de art. 5 din Legea nr. 29/1990, este nelegală şi netemeinică, iar recursul, întemeiat, urmând să fie admis, casată sentinţa şi trimisă cauza, spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de I.D. împotriva sentinţei civile nr. 1506 din 2 octombrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, aceleiaşi instanţe, pentru rejudecare.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2028/2004. Contencios. Anulare ordin emis de... | ICCJ. Decizia nr. 2049/2004. Contencios. Nulitatea... → |
|---|
