ICCJ. Decizia nr. 2083/2004. Contencios. Declinare competenta. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.2083/2004
Dosar nr. 540/2004
Şedinţa publică din 25 mai 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 19 septembrie 2003, reclamantul Z.A. a chemat în judecată Tribunalul Bucureşti – Judecătoria sectorului 3 - Biroul de Carte Funciară, solicitând constatarea refuzului nejustificat al pârâtului de a-i soluţiona cererea referitoare la dreptul prevăzut de Legea nr. 7/1996, Titlul II art. 43, obligarea acestuia să-i recunoască dreptul pretins şi să-i rezolve cererea din 4 septembrie 2003, în sensul de a-i comunica programul pentru a cerceta personal cartea funciară şi celelalte evidenţe care alcătuiesc registrul cadastral de publicitate imobiliară, precum şi de a-i elibera copii legalizate a cărţii funciare privind imobilul de domiciliu, în calitatea sa de „orice persoană interesată".
În motivarea acţiunii sale, reclamantul a arătat că a solicitat pârâtului, să-i permită realizarea dreptului prevăzut de art. 43 din Legea nr. 7/1996, dar acesta refuză nejustificat să-i rezolve cererea şi că prin adresa nr. 183/2003 i s-a solicitat să facă dovada de parte interesată.
La data de 29 noiembrie 2003, reclamantul şi-a modificat cererea de chemare în judecată, arătând, pe de o parte, că refuzul nejustificat de a-i rezolva cererea se referă şi la dreptul prevăzut de Ordinul nr. 2371 din 22 decembrie 1997, la art. 32 alin. (5) şi art. 35 alin. (2). Pe de altă parte, a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 1 şi 5 din Legea nr. 29/1990, precizând că nu solicită modificarea sau desfiinţarea unui act administrativ, pentru care este prevăzută prin lege specială, o altă procedură judiciară, nefiind, deci, aplicabile dispoziţiile art. 2 lit. c) din Legea nr. 29/1990.
Concluzionând, reclamantul a solicitat, după cum urmează:
1) să i se recunoască dreptul pretins şi arătat de art. 43 din Legea nr. 7/1996, art. 32 alin. (5) şi art. 35 alin. (2) din Ordinul nr. 2371/2003; 2) să i se permită consultarea (cercetarea) cărţilor, registrelor şi dosarelor de carte funciară în timpul programului de lucru cu publicul, inclusiv Partea a II-a referitoare la înscrierile privind dreptul de proprietate şi 3) să i se elibereze certificate şi copii legalizate a cărţilor funciare, cu plata taxelor legale.
La data de 12 noiembrie 2003, reclamantul şi-a întregit cererea de chemare în judecată, în temeiul art. 132 şi 134 C. proc. civ., solicitând ca în baza art. 11 din Legea nr. 29/1990, instanţa să se pronunţe şi asupra legalităţii actelor sau operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecăţii, faţă de împrejurarea că a timbrat cererea a cărei soluţionare i-a fost nejustificat refuzată de pârât.
Prin cererea formulată la 3 decembrie 2003, reclamantul a chemat în judecată şi Ministerul Justiţiei – Direcţia Publicitate Mobiliară, Imobiliară şi Notari Publici, precum şi pe funcţionarul autorităţii pârâte în persoana „directorului anonim care semnează indescifrabil adresa nr. 4197/2003", arătând că prin această adresă nedatată şi semnată indescifrabil de un pretins „director", se evită răspunsul, potrivit art. 13 din Legea nr. 29/1990, încălcându-se dispoziţiile Legii nr. 7/1996 şi cele ale Legii nr. 544/2001, îngrădindu-i-se accesul la informaţia publică, solicitată prin refuzul de a i se recunoaşte dreptul de a consulta personal registrele şi dosarele de carte funciară care sunt potrivit legii, documente publice.
Totodată, reclamantul a solicitat aplicarea prevederilor art. 10 din Legea nr. 29/1990, în sensul ca pârâtul să depună la dosarul cauzei: 1) informaţia publică solicitată (înscrierile din Cartea Funciară privitoare la dreptul de proprietate asupra imobilului din Bucureşti şi 2) documentaţia care a stat la baza emiterii adresei anonime. De asemenea, a precizat că solicită daune pentru prejudiciu/întârziere de 100 milioane lei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 2051 din 3 decembrie 2003, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a, în raport cu obiectul cauzei şi dispoziţiile art. 158 şi art. 159 pct. 2 C. proc. civ., coroborat cu art. 2 pct. 1 lit. c) din acelaşi cod.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în temeiul art. 158 alin. (3) C. proc. civ., reclamantul Z.A., invocând extrem de lacunar doar că pârât a fost şi Ministerul Justiţiei.
Ulterior, prin notele scrise depuse la dosar, recurentul-reclamant a invocat dispoziţiile art. 3041 şi art. 304 pct. 6 şi pct. 7, precum şi art. 312 alin. (5) C. proc. civ. Totodată, recurentul-reclamant a solicitat a se avea în vedere că instanţa de fond nu a reţinut că a chemat în judecată şi Ministerul Justiţiei, precum şi faptul că declinarea judecării cauzei la Tribunalul Bucureşti, contravine art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi încalcă prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Dreptului Omului , precum şi ordinea publică privind competenţa instanţelor judecătoreşti, respectiv art. 3 alin. (1) C. proc. civ.
Examinându-se sentinţa atacată în raport cu critica formulată, cu înscrisurile depuse la dosar, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., se constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Conform dispoziţiilor art. 129 alin. (2) C. proc. civ., judecătorul, în tot cursul procesului, conduce desfăşurarea acestuia, veghează la respectarea dispoziţiilor legale şi are puterea de a fixa termenele şi de a ordona măsurile necesare, el are îndatorirea să facă respectate şi să respecte el însuşi principiul contradictorialităţii şi celelalte principii ale procesului civil.
În cauză, se constată că instanţa de fond nu a avut în vedere cererea de chemare în judecată a Ministerului Justiţiei, în calitate de pârât, formulată de reclamant, în baza Legii nr. 7/1996 şi a Legii nr. 544/2001, deşi aceasta a fost consemnată şi în practicaua sentinţei atacate. S-a trecut în schimb la soluţionarea excepţiei de necompetenţă materială, „prorogând celelalte cereri după pronunţarea pe această excepţie".
Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 544/2001, în cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în prezenta lege, aceasta poate face plângere la secţia de contencios administrativ a tribunalului, fără a se face distincţie între autorităţile publice pe criteriul situării acestora în ierarhia puterilor prevăzute de Constituţie şi celelalte dispoziţii legale.
Prin urmare, avându-se în vedere modificările succesive ale cererii de chemare în judecată, precum şi dispoziţiile Legii nr. 544/2001, competenţa de soluţionare a cauzei revine tribunalului, dar în baza considerentelor mai sus arătate.
Pe de altă parte însă, se constată că potrivit dispoziţiilor art. 21 alin. (3) teza I din Constituţia României, revizuită, părţile au dreptul la un proces echitabil, iar conform art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, amendată prin Protocolul nr. 11, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială.
De asemenea, potrivit art. 313 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, atunci când interesele bunei administrări a justiţiei o cer, poate trimite cauza, spre soluţionare, altei instanţe, de acelaşi grad cu cea competentă a soluţiona pricina.
Întrucât recursul va fi admis pentru introducerea în cauză şi a Ministerului Justiţiei şi cum în cauză competenţa de soluţionare ar fi revenit Tribunalului Bucureşti (dar pentru considerentele arătate în cele ce preced), în raport cu domiciliul recurentului-reclamant şi cu sediul autorităţilor intimate-pârâte, urmează a se avea în vedere şi dispoziţiile privind procesul echitabil şi buna administrare a justiţiei.
Astfel, deoarece în cauză printre pârâţi se află şi Tribunalul Bucureşti – Judecătoria sectorului 3, Curtea apreciază că pentru a satisface cerinţele textului european, al celui constituţional, precum şi al celui legal şi pentru a asigura toate garanţiile necesare respectării acestora, se va trimite pricina, spre soluţionare, Tribunalului Prahova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Z.A. împotriva sentinţei civile nr. 2051 din 3 decembrie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Prahova.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2077/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2117/2004. Contencios. Anulare decizie... → |
|---|
