ICCJ. Decizia nr. 2117/2004. Contencios. Anulare decizie C.Conturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2117/2004
Dosar nr. 3087/2002
Şedinţa publică din 26 mai 2004
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sesizarea nr. 101/13D/1996 înregistrată la nr. 2/1992, la Camera de Conturi a judeţului Tulcea - Colegiul jurisdicţional Tulcea, Procurorul financiar de pe lângă Camera de Conturi a judeţului Tulcea a trimis în judecată şi a solicitat obligarea R.A. P.S.P. Tulcea, la plata către buget a sumei de 51.754.985 lei impozit pe profit, 31.628.047 lei vărsăminte din profitul net şi 18.711.153 lei majorări de întârziere, 26.677.061 lei impozit pe profit, 13.858.204 lei vărsăminte din profitul net şi 8.197.113 lei majorări de întârziere, 91.524.540 lei impozit pe profit şi 20.538.016 lei majorări de întârziere, 34.338.149 lei T.V.A. şi 28.895.543 lei majorări de întârziere.
S-a solicitat, de asemeni, obligarea în solidar, la plata majorărilor de întârziere către R.A. P.S.P. Tulcea, a pârâţilor S.M., D.C., Z.I., C.C., G.E., pentru suma de 18.711.513 lei, a pârâţilor S.M., A.A., Z.I., C.C., G.E., pentru suma de 8.197.113 lei, G.E., pentru suma de 20.538.016 lei şi S.M., la plata sumei de 28.895.543 lei, sumele reprezentând prejudiciul cauzat unităţii, urmare a calculării şi înregistrării majorărilor de întârziere.
S-a mai solicitat obligarea în solidar a pârâţilor S.M., M.A., J.P., la plata despăgubirilor civile în sumă de 13.211.944 lei către R.A. P.S.P. Tulcea, a lui S.M. şi J.P., la plata despăgubirilor civile în sumă de 1.170.680 lei către R.A. P.S.P. Tulcea, a lui S.V. şi S.M., la plata sumei de 170.299.272 lei despăgubiri civile către R.A. P.S.P. Tulcea, a lui S.M. şi J.P., la plata sumei de 405.492.267 lei despăgubiri civile către R.A. P.S.P. Tulcea, a lui J.P. şi S.M., la plata către R.A. P.S.P. Tulcea a sumei de 1.804.390 lei, în toate cazurile cu dobânzile prevăzute de lege.
Camera de Conturi a judeţului Tulcea - Colegiul jurisdicţional Tulcea, prin sentinţa civilă nr. 17 din 2 aprilie 1997, a admis în parte sesizarea Procurorului financiar şi a obligat R.A. P.S.P. Tulcea, la plata către buget:
- 51.754.986 lei impozit pe profit şi 11.613.819 lei majorări de întârziere;
- 31.628.047 lei vărsăminte din profitul net al regiei şi 7.097.334 lei majorări de întârziere;
- 26.677.061 lei impozit pe profit şi 5.088.732 lei majorări de întârziere;
- 13.858.204 lei vărsăminte din profitul net al regiei şi 3.109.781 lei majorări de întârziere;
- 91.524.540 lei impozit pe profit şi 20.538.016 lei majorări de întârziere;
- 34.330.149 lei T.V.A. şi 28.895.543 lei majorări de întârziere.
A respins cererile privind obligarea în solidar a pârâţilor S.M., D.C., Z.I., C.C., G.E., la plata către R.A. P.S.P. Tulcea, a sumei de 18.711.153 lei despăgubiri civile, a pârâţilor S.M., A.A., Z.I., C.C., G.E. la plata către R.A. P.S.P. Tulcea, a sumei de 20.538.016 lei despăgubiri civile şi a pârâtului S.M. la plata către R.A. P.S.P. Tulcea, a sumei de 28.895.543 lei, despăgubiri civile, ca nefondate.
A respins cererea pentru obligarea în solidar a pârâţilor S.M., J.P. şi M.A., la plata către R.A. P.S.P. Tulcea, a sumei de 13.211.944 lei, despăgubiri civile, ca nefondată.
A obligat în solidar pârâţii S.M. şi J.P. la plata către R.A. P.S.P. Tulcea, a sumei de 1.170.680 lei despăgubiri civile şi a dobânzii de 205% ce se va calcula asupra sumei de 1.170.608 lei, începând cu data de 1 octombrie 1995 şi până la data achitării integrale a sumei.
A obligat în solidar pârâţii S.V. şi S.M., la plata către R.A. P.S.P. Tulcea, a sumei de 170.299.272 lei despăgubiri civile şi a dobânzii de 205% ce se va calcula asupra sumei de 170.299.272 lei, de la data de 12 decembrie 1994 şi până la data achitării integrale a sumei.
A obligat în solidar pârâţii J.P. şi S.M., la plata către R.A. P.S.P. Tulcea, a sumei de 520.205.677 lei, despăgubiri civile şi a dobânzii de 205% ce se va calcula asupra sumei de 520.205.677 lei, de la data de 6 octombrie 1995 şi până la data achitării integrale a sumei.
A respins cererea privind obligarea în solidar a pârâţilor S.M. şi J.P,. la plata către R.A. P.S.P. Tulcea, a sumei de 1.804.390 lei, ca nefondată.
A obligat pârâţii R.A. P.S.P. Tulcea, S.M., J.P. şi S.V. la plata a câte 50.000 lei fiecare, cheltuieli de judecată în folosul statului.
A instituit sechestrul asigurator asupra bunurilor pârâţilor S.M., S.V. şi J.P., până la concurenţa sumelor la care au fost obligaţi.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs R.A. P.S.P. Tulcea şi J.P., S.M. şi S.V.
Curtea de Conturi, secţia jurisdicţională, prin Decizia nr. 620 din 6 noiembrie 1997, a respins recursurile declarate, ca nefondate.
La 3 decembrie 1997, R.A. P.S.P. Tulcea, J.P., S.M. şi S.V. au solicitat ca în contradictoriu cu Curtea de Conturi şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Tulcea, să se dispună anularea hotărârilor mai sus menţionate.
Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 20 din 9 martie 2000, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ.
S-a reţinut că potrivit art. 842 titlul V din legea nr. 99/1999, „Împotriva hotărârilor pronunţate în ultimă instanţă de secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi se poate face recurs la secţia de contencios administrativ a Curţii Supreme de Justiţie"
Prin Decizia nr. 3726 din 19 noiembrie 2001, Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, a trimis cauza, spre o competentă soluţionare, Curţii de Apel Constanţa.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că litigiul a fost pe rolul Curţii de Apel Constanţa, din anul 1997, când au fost atacate sentinţa Colegiului jurisdicţional Tulcea şi Decizia nr. 620 din 6 noiembrie1997 a secţiei jurisdicţionale a Curţii de Conturi, astfel că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 725 pct. 2 C. proc. civ., care prevăd că procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţelor legal învestite, vor continua să fie judecate de acele instanţe.
Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 121/CA din 3 octombrie 2002, a respins ca nefondată, acţiunea, reţinând legalitatea şi temeinicia hotărârilor formulate de Colegiul jurisdicţional Tulcea şi secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi, faţă de probele administrate în cauză.
Considerând hotărârea netemeinică şi nelegală, pârâţii J.P., S.V. şi S.M., ca şi pârâta SC A. SA au declarat recurs şi au solicitat admiterea lui, casarea sentinţei, admiterea acţiunii în anulare şi desfiinţarea hotărârilor pronunţate de Colegiul jurisdicţional Tulcea şi secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi şi respingerea actului de sesizare a Procurorului financiar.
În esenţă, se susţine că prejudiciul reţinut de organul de control financiar, cu privire la aprovizionările cu ţeavă, nu este real, lucru dovedit cu probele administrate, că instanţa a făcut o aplicare greşită a unor dispoziţii legale, întrucât prin HG nr. 206/1993 a avut loc liberalizarea preţurilor şi a adaosului comercial.
Se arată că prin valorificarea prin vânzare a ţevilor respective, Regia nu numai că nu înregistrează prejudicii, dar le valorifică cu o creştere economică de 256,80%, comparativ cu indicele de inflaţie care era de 15%.
Se susţine că înregistrarea sumei de 115.011.080 lei pe cheltuieli din care să se procure apometre, este corectă, respectă Legea nr. 82/1991, a contabilităţii, că societatea nu datorează 22.677.061 lei impozit pe profit, 13.858.204 lei vărsăminte din profitul net şi 8.197.113 lei majorări de întârziere, întrucât la 31 decembrie 1994 avea achitată în plus, suma de 41.303.370 lei impozit pe profit, cu care se compensează.
Consideră că suma de 203.386.977 lei reprezentând soldul cont 151 „Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli" nu trebuie impozitată, iar diferenţa de T.V.A. pe trimestrul IV, de 34.342.148 lei, greşit a fost avută în vedere, întrucât bilanţul contabil pe anul 1994 nu era definitivat.
Recursul societăţii este nefondat.
Prin mai multe decizii ale delegaţiei permanente a Consiliului Judeţean Tulcea, în scopul asigurării fondurilor necesare acţiunii de contorizare, s-a aprobat majorarea tarifului pe metru cub de apă potabilă livrată populaţiei cu sume fixe ce au crescut de la 3 lei/mc, la 5 lei/mc şi apoi la 10 lei/mc. Suma încasată prin majorarea tarifului, în cuantum de 115.011.080 lei, a fost denumită de unitate „fond dezvoltare" şi a fost înregistrată în contul 605 – „cheltuieli privind energia şi apa".
Potrivit Legii contabilităţii nr. 82/1991 şi a Regulamentului de aplicare aprobat prin HG nr. 704/1993, în acest cont trebuiau evidenţiate consumurile, lucrările executate şi serviciile prestate de care beneficiază unitatea, cheltuieli cu personalul, amortizările şi provizioanele constituite, valoarea contabilă a activelor cedate, distruse sau dispărute.
Unitatea a făcut majorarea cheltuielilor, prin note contabile care nu se regăsesc în Regulamentul pentru aplicarea legii contabilităţii. Încasarea tarifelor majorate a condus la majorarea veniturilor, fără însă că pentru acestea unitatea să fi efectuat cheltuieli ocazionate de activitatea de distribuire a apei potabile către populaţie şi care a avut drept consecinţă diminuarea profitului pentru anul 1944, cu suma de 115.011.080 lei (51.574.986 lei impozit pe profit, 31.628.047 lei vărsăminte din profitul net al regiei datorate conform OG nr. 15/1993 şi 18.711.153 lei majorări de întârziere).
Greşeala a constat în aceea că în fondul de dezvoltare s-a inclus şi majorarea cheltuielilor de exploatare.
În anul 1994, în baza Hotărârii nr. 21 din 1 aprilie 1994 a Consiliului de administraţie, s-a aprobat casarea, înainte de expirarea duratei de amortizare a unui număr de 40 bucăţi schimbătoare de căldură, urmând ca valoarea rămasă neamortizată să fie recuperată prin valorificarea fierului vechi.
Unitatea a înregistrat valoarea rămasă neamortizată, suma de 75.731.525 lei pe cheltuieli excepţionale, în loc de suma reală de 25.338.055 lei.
Prin majorarea cheltuielilor a fost diminuat profitul impozabil, cu suma de 50.393.470 lei şi implicit, impozitul pe profit şi vărsămintele la buget din profitul net.
În condiţiile date, justificat instanţa a obligat unitatea la plata către buget, a sumei de 26.677.061 lei impozit pe profit, a vărsămintelor din profitul net al regiei în sumă de 13.858.204 lei şi a majorărilor de întârziere în sumă de 8.197.713 lei (5.088.732 lei majorări de întârziere calculate pentru nevirarea impozitului pe venit şi 3.109.781 lei majorări calculate în ce priveşte vărsămintele din profitul net al regiei).
Împrejurarea că la 31 decembrie 1994 unitatea avea achitat în plus impozit pe profit de 41.303.370 lei, nu duce la compensarea sumei de 8.197.713 lei, aşa cum se susţine prin recurs, pentru că suma în cauză a rezultat ca urmare a majorării nejustificate a cheltuielilor, fapt ce a dus la diminuarea profitului impozabil şi implicit, a impozitului pe profit.
Din actele dosarului a mai rezultat că unitatea, în scopul efectuării unor lucrări de reparaţii şi întreţinere, a constituit provizioane pentru riscuri şi cheltuieli, în sumă de 443.707.078 lei, din care în 1994 a utilizat 240.320.101 lei, rămânând o diferenţă de 203.386.977 lei.
În anexa 1 la bilanţul contabil „calculul impozitului pe profit" nu au fost înscrise datele privind provizioanele constituite şi utilizate şi, implicit, influenţa soldului acestora asupra profitului ce urma a se impozita.
Ministerul Finanţelor, prin precizările nr. 13295/1994, privind calculul impozitului pe profit, arată că este nedeductibilă fiscal diferenţa favorabilă între provizioanele constituite şi cele utilizate.
Astfel, completarea eronată a anexei 1 la bilanţul contabil încheiat la 31 decembrie 1994, a condus la diminuarea artificială cu 203.386.977 lei, a profitului impozabil şi implicit, la nevirarea unui impozit pe profit în sumă de 91.524.540 lei, pentru care legal s-au calculat majorări de întârziere de 20.538.016 lei.
În ianuarie 1995, societatea a solicitat Administraţiei Financiare a municipiului Tulcea, rambursarea T.V.A., în sumă de 534.461.833 lei aferentă trimestrului IV, cerere onorată pentru 455.603.674 lei, în condiţiile în care unitatea avea dreptul la 370.826.598 lei.
S-a recuperat suma de 50.433.927 lei şi a rămas nerecuperată suma de 34.330.149 lei pe care instanţa legal a reţinut-o.
Cum unitatea este în culpă (a solicitat restituirea T.V.A., fără a avea definitivat bilanţul contabil pe trimestrul IV/1994), nu poate invoca Legea nr. 82/1991, a contabilităţii.
În consecinţă, recursul societăţii este nefondat şi în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.
Recursul declarat de J.P., S.M. şi S.V. este fondat, potrivit celor de mai jos.
Din probele administrate în cauză a rezultat că în perioada 1994 – 1995, unitatea s-a aprovizionat cu materiale de la mai multe societăţi comerciale cu capital privat (SC F.C. SRL Drăgăneşti Olt, SC P.A. SRL Lieşti-Galaţi şi SC C.A. SRL Lieşti, judeţul Galaţi).
Facturile emise de cei trei furnizori au fost achitate inclusiv, prin plata în numerar a unor sume ce depăşesc cu mult plafonul de 250.000 lei stabilit prin Regulamentul nr. 2/1991 al Băncii Naţionale a României, modificat prin circulara Băncii Naţionale a României nr. 7 din 25 februarie 1993.
Firmele particulare au perceput pentru materialele livrate, preţuri de 3, până la 10 ori mai mari decât cele practicate de către producători.
Astfel, SC F.C. SRL Drăgăneşti a încasat de la R.A. P.S.P. Tulcea, în baza facturii nr. 665426 din 28 februarie 1995, suma de 84.220.612 lei, c/val a 7283 kg. ţeavă zincată.
Această marfă a fost cumpărată la 27 februarie 1995, cu o zi înainte, de către SC F.C. SRL Drăgăneşti, de la SC T. SA Iaşi, la preţul de 8.546.963 lei (factura nr. 100712 din 27 februarie 1995).
Marfa cumpărată de la SC F.C. SRL Drăgăneşti, cu suma totală de 8.546.963 lei, a fost vândută a doua zi, unităţii recurente, la suma de 84.220.612 lei (cu 75.673.649 lei mai mult decât preţul încasat de SC"Tepro"SA Iaşi), firma intermediară încasând astfel, un preţ de 9,85 ori mai mare decât preţul practicat de producător.
În aceeaşi modalitate s-a procedat şi cu procurarea altor bunuri: ţeavă neagră, filtre de motorină, etc.
De precizat că, la cererea recurenţilor s-a efectuat o expertiză contabilă ce a concluzionat că prejudiciul constata de organul de control este real, corect stabilit şi o expertiză merceologică care a concluzionat că în anul 1994 regia a fost aprovizionată cu materiale ţeavă neagră şi zincată – în valoare de 239.587.010 lei (valoare calculată în funcţie de preţurile de magazie). Valoarea acestor materiale, conform preţului practicat de producători la momentul efectuării expertizei, este de 228.016.736 lei, rezultând achitarea în plus,a sumei de 11.570.275 lei.
Aceeaşi expertiză arată că în 1995 s-a achiziţionat ţeavă în valoare de 524.150.448 lei, cu 178.955.069 lei mai mult decât valoarea ţevii, calculată în funcţie de preţurile practicate de producători, la data efectuării expertizei.
Cauzele înregistrării deficitului sunt achiziţionarea ţevii la preţuri de 4,48 – 5,75 ori mai mari decât cele practicate de producători, precum şi faptul că s-a cumpărat ţeavă la preţ stabilit pe kilogram, apoi s-a stabilit preţul pe metru liniar.
Culpa recurenţilor a fost bine reţinută de instanţă şi constă, pe de o parte, din împrejurarea că nu au verificat modul în care persoanele însărcinate cu aprovizionarea, au respectat normele legale în acest sens, iar pe de altă parte, au permis achitarea unor sume în numerar, diferitelor societăţi, deşi legislaţia în vigoare nu permitea acest lucru.
Susţinerea recurenţilor că HG nr. 464/1991, a cărei nerespectare li se impută, constituie un act caduc, faţă de modificările substanţiale aduse legislaţiei în domeniul preţurilor şi tarifelor, justificat a fost respinsă de instanţă, întrucât probele dosarului au demonstrat că aceştia au acţionat în dauna intereselor unităţii.
Instanţa de control reţine ca greşită, chiar stabilirea dobânzii de 205%.
Conform art. 71 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, republicată, modificată şi completată în cazul admiterii actului de sesizare cu care a fost învestit, Colegiul jurisdicţional obligă persoanele răspunzătoare, la plata despăgubirilor civile actualizate pe baza taxei scontului stabilită de Banca Naţională a României, la data pronunţării hotărârii.
Aceasta din urmă, la solicitarea instanţei de recurs, cu adresa nr. XII/5076 din 23 iulie 2003 arată că în perioada 1 ianuarie 1997 – 15 iulie 1997, taxa oficială a scontului a fost de 50% pe an.
Urmează, deci, ca dobânda ce urmează a fi suportată de recurenţi la despăgubirile civile reţinute, să fie, nu de 205% (aşa cum a stabilit Colegiul jurisdicţional şi a menţinut secţia jurisdicţională), ci de 50%.
În consecinţă, se va admite recursul declarat de J.P., S.M. şi S.V., se va casa sentinţa nr. 121/CA din 30 octombrie2002 a Curţii de Apel Constanţa, se va admite în parte acţiunea în anulare împotriva sentinţei nr. 17 din 2 aprilie 1997 a Colegiului jurisdicţional Tulcea, în sensul că dobânzile la despăgubirile civile stabilite în sarcina recurenţilor, este 50%, şi nu 205%, cum s-a stabilit prin această hotărâre şi prin Decizia nr. 620 din 6 noiembrie 1997, a secţiei jurisdicţionale a Curţii de Conturi, menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei nr. 17/1997.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC A. SA Tulcea împotriva sentinţei civile nr. 121/CA din 3 octombrie 2002 a Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Admite recursul declarat de J.P., S.M. şi S.V. împotriva sentinţei civile nr. 121/CA din 30 octombrie 2002 a Curţii de Apel Constanţa.
Casează sentinţa şi în fond admite acţiunea în parte.
Desfiinţează sentinţa nr. 17 din 2 aprilie 1997 a Colegiului jurisdicţional Tulcea şi Decizia nr. 620 din 6 noiembrie 1997 a secţiei jurisdicţionale a Curţii de Conturi, numai în ce priveşte dobânda la despăgubirile civile stabilite în sarcina recurenţilor, care este de 50%, şi nu 205%, cum eronat s-a stabilit, menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei civile nr. 17/1997.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2083/2004. Contencios. Declinare competenta.... | ICCJ. Decizia nr. 2119/2004. Contencios. Anulare decizie M.F.si... → |
|---|
