ICCJ. Decizia nr. 2136/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr.2136/2004

Dosar nr. 5084/2003

Şedinţa publică din 27 mai 2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Piteşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 209 din 29 septembrie 2003, a admis acţiunea formulată de O.M.; a anulat hotărârea nr. 3329/2003 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Vâlcea şi a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să stabilească drepturile reclamantei, în calitate de soţie supravieţuitoare, pentru perioada 12 decembrie 1954 – 1 martie 1955 şi 6 iunie 1955 – 26 martie 1957.

S-a reţinut că soţul decedat, O.I., în perioada 12 decembrie 1954 – 1 martie 1955 şi 6 iunie 1955 – 26 martie 1957, a efectuat stagiul militar în cadrul U.M. 02949 şi U.M. 03899 Bucureşti - construcţii - astfel că soţia acestuia beneficiază de prevederile Legii nr. 309/2002.

Împotriva sentinţei a declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii Vâlcea, susţinând că soţul reclamantei nu a efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, pentru a fi incidente dispoziţiile Legii nr. 309/2002.

Recursul este fondat.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 309/2002, beneficiază de prevederile prezentei legi, persoana, cetăţean român, care a efectuat stagiul militar în detaşamentele de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 – 1961.

De prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002, potrivit art. 3 din lege, beneficiază şi soţia celui decedat.

În cauză, din livretul militar al soţului decedat, O.I., rezultă că acesta a efectuat stagiul militar în unităţi militare (U.M. 02949 şi U.M. 03899 Bucureşti), de unde a fost lăsat la vatră.

Or, potrivit adresei nr. A/452 din 4 martie 2003 a Ministerului Apărării Naţionale - Statul Major General - Serviciul Arhive şi Documentare Militară, militarii care au menţionat în livret sau în fişa de evidenţă personală că au efectuat stagiul militar în unităţi militare, nu au făcut parte din Direcţia Generală a Serviciilor Muncii, chiar dacă în cadrul unităţii au prestat activităţi de muncă; asemenea activităţi de muncă au fost prestate în cadrul armatei române, nu în cadrul Direcţiei Generale a Serviciilor Muncii, pentru a fi incidente dispoziţiilor Legii nr. 309/2002.

În consecinţă, soluţia adoptată de prima instanţă este nelegală şi netemeinică, iar recursul, fondat, urmând să fie admis, casată sentinţa şi în fond, respinsă acţiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Vâlcea împotriva sentinţei civile nr. 209/F din 29 septembrie 2003 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.

Casează sentinţa atacată şi pe fond, respinge acţiunea.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 mai 2004.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2136/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs