ICCJ. Decizia nr. 2160/2004. Contencios. Anulare decizie C.N.V.M. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2160/2004
Dosar nr. 3531/2003
Şedinţa publică din 28 mai 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 10 ianuarie 2003, reclamanta B.I. a chemat în judecată pârâta C.N.V.M., solicitând anularea deciziei nr. 2089 din 18 noiembrie 2002, precum şi a deciziei nr. 2264 din 7 decembrie 2002, dată în soluţionarea contestaţiei, ca fiind emise cu încălcarea dispoziţiilor art. 138 alin. (3) – (5) din OUG nr. 28/2002, întrucât nu s-a respectat procedura de determinare a preţului prevăzută de aceste dispoziţii legale.
Se mai susţine că deciziile atacate sunt date cu încălcarea art. 136 alin. (1) lit. a) şi art. 138 din OUG nr. 28/2002, întrucât derularea ofertei publice de preluare, în scopul închiderii societăţii, potrivit art. 136 alin. (1) lit. a), se poate face numai cu respectarea procedurii din art. 138 alin. (3) – (5), indiferent că oferta este derulată înainte sau după data de 1 decembrie 2002.
Curtea de Apel Bucureşti, Secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 790 din 3 iunie 2003, a respins acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că până la data de 1 decembrie 2002, dată de la care se aplică prevederile alin. (1) al art. 138 din OUG nr. 28/2002, astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 122/2002, persoanele menţionate la art. 138 alin. (1), nu aveau obligaţia de a finaliza oferta publică de preluare, în vederea transformării în societate de tip închis şi, pe cale de consecinţă, nu erau obligate nici să urmeze procedura prevăzută în art. 138 alin. (3) – (5) din OUG nr. 28/2002.
Instanţa de fond a mai reţinut că nu se poate susţine că un act administrativ a fost emis cu încălcarea unor dispoziţii legale, atâta timp, cât la data emiterii acestuia, acele dispoziţii legale nu erau aplicabile.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, reclamanta B.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs, sentinţa este criticată pentru greşita interpretare a dispoziţiilor legale privind ofertele publice obligatorii şi a normelor legale care reglementează procedura obligatorie ofertelor publice de preluare, în vederea închiderii societăţilor deţinute public [art. 138 alin. (2) – (5), în forma adoptată prin OUG nr. 122/2002], eludarea acestora fiind de natură a leza grav interesele şi drepturile sale în calitate de acţionar.
Recursul urmează a fi admis, pentru considerentele ce se vor arăta.
Prin Decizia nr. 2089 din 18 noiembrie 2002, C.N.V.M. a autorizat oferta publică de preluare a SC A. SA Târgu Mureş, ofertă iniţiată de către SC G.R. SRL Târgu Mureş.
Oferta de preluare s-a derulat în perioada 20 noiembrie 2002 – 9 decembrie 2002, prin intermediul S.V.M. SA Târgu Mureş.
Cadrul legislativ aplicabil la data iniţierii şi autorizării ofertei publice de preluare a SC A. SA, prin Decizia nr. 2089 din 18 noiembrie 2002, era reprezentat de prevederile OUG nr. 28/2002, privind valorile mobiliare, serviciile de investiţii financiare şi pieţe reglementate (M. Of. nr. 238/9.04.2002), aprobată prin Legea nr. 525/2002 (M. Of. nr. 576/6.08.2002).
Deciziile a căror anulare a fost solicitată de reclamantă, au fost emise în temeiul dispoziţiilor art. 134 şi 136 din OUG nr. 28/ 2002.
Instanţa de fond a analizat Decizia atacată, în raport cu dispoziţiile art. 138 din OUG nr. 28/2002, modificată prin OUG nr. 122/2002, apreciind că alin. (3) – (5) ale art. 138, conţin dispoziţii legale cu caracter accesoriu, faţă de conţinutul prevederilor alin. (1) al art. 138, astfel încât art. 138 în integralitatea sa, are aplicabilitate în mod unitar, de la data de 1 decembrie 2002.
Pe cale de consecinţă, instanţa de fond a reţinut că dispoziţiile normative cuprinse în art. 138, astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 122/2002, nu erau aplicabile la data emiterii deciziei atacate, aceasta fiind dată în temeiul dispoziţiilor legale în vigoare, pentru ofertele publice obligatorii de preluare, respectiv art. 134, coroborat cu art. 136 din OUG nr. 28/2002, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 525/2002.
Din analiza comparativă a dispoziţiilor legale cuprinse de art. 138 din OUG nr. 28/2002, aprobată prin Legea nr. 525/2002, în vigoare la data emiterii deciziei C.N.V.M., cu dispoziţiile art. 138 al OUG nr. 28/2002, modificată prin OUG nr. 122/2002, rezultă că singura modificare adusă formei iniţiale o constituie conţinutul alin. (1) al art. 138, în sensul că în forma aprobată prin Legea nr. 525/2002, pentru obligaţia finalizării ofertei publice de preluare pentru restul acţiuni de pe o piaţă, în vederea transformării acesteia în societate de tip închis, s-a prevăzut un termen de 6 luni de la dobândirea unei poziţii majoritare absolute, iar în art. 138 din OUG nr. 28/2002, astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 122/2002, acest termen a fost stabilit la 12 luni.
Legiuitorul a înţeles să precizeze că acest alin. (1) al art. 138, modificat prin OUG nr. 122/2002, se aplică cu data de 1 decembrie 2002.
Or în cauză, la data emiterii ofertei de preluare a SC A. SA, erau în vigoare dispoziţiile art. 138 din OUG nr. 28/2002, aprobată prin Legea nr. 525/2002, care în alin. (2), (3), (4) şi (5), reglementează şi procedura de determinare şi contestare a preţului în ofertele publice de preluare în vederea închiderii.
Prin Decizia C.N.V.M. contestate, cât şi în Decizia prin care s-a soluţionat contestaţia reclamantei, se arată, însă, că art. 138 alin. (3) – (50 nu sunt incidente cauzei, întrucât acestea se aplică numai după data de 1 decembrie 2002.
Instanţa de fond, în mod greşit a interpretat dispoziţiile art. 138, în sensul că în integralitatea sa nu se aplică speţei şi în această situaţie nu a analizat Decizia contestată prin prisma alin. (3) – (5) ale art. 138 din OUG nr. 28/2002, aprobată prin Legea nr. 525/2002, în vigoare la data emiterii deciziei, precum şi faptul dacă s-au respectat dispoziţiile acestuia referitoare la procedura de stabilire şi contestare a preţului.
Se impune astfel, admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, pentru a se analiza legalitatea deciziei contestate, în raport cu dispoziţiile art. 138 alin. (2) – (5) din OUG nr. 28/2002, aprobată prin Legea nr. 525/2002, în vigoare la data emiterii actului administrativ atacat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de B.I. împotriva sentinţei civile nr. 790 din 3 iunie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2137/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2252/2004. Contencios. Conflict negativ de... → |
|---|
