ICCJ. Decizia nr. 3863/2004. Contencios. Anulare ordine Curtea de Conturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 3863/2004
Dosar nr. 3025/2002
Şedinţa publică din 18 iunie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 17 august 2001 şi completată la 11 octombrie 2001, reclamanta R.N. a chemat în judecată Curtea de Conturi a României, solicitând anularea ordinelor emise de aceasta, cu nr. 265 din 18 mai 2001 şi nr. 274 din 22 mai 2001; reîncadrarea în funcţia avută, cu recalcularea retroactivă a tuturor drepturilor, precum şi obligarea pârâtei, la plata daunelor morale, în sumă de 300 milioane lei.
În motivarea cererii sale, reclamanta a susţinut că în mod abuziv s-a dispus încetarea contractului său de muncă, în temeiul dispoziţiilor art. 129 C. muncii, în realitate demisia fiindu-i impusă.
Prin sentinţa nr. 830 din 19 septembrie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a respins acţiunea, reţinând că temeiul desfacerii contractului său de muncă a fost determinat de cererea expresă de demisie formulată de reclamantă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, reclamanta R.N., care a susţinut că instanţa fondului nu a depus suficientă diligenţă, pentru a stabili cu certitudine, condiţiile în care s-a dispus desfacerea contractului său de muncă. În plus, a mai susţinut că s-a reţinut greşit suma de 300.000 lei, drept daune morale pretinse, în loc de 3 miliarde lei.
Recursul nu este fondat.
Din anul 1999, reclamanta-recurentă a funcţionat ca şi controlor financiar, la Direcţia de Control Financiar Bucureşti.
Începând cu data de 23 februarie 2000 a solicitat conducerii Curţii de Conturi, cu cererea nr. 265 din 13 ianuarie 2000, întreruperea de activitate pe o perioadă de 14 luni, cerere aprobată prin Ordinul nr. 110 din 24 februarie 2000. Potrivit articolului din acest ordin, s-a prevăzut ca reintegrarea în funcţie să se facă la expirarea perioadei de încetare şi numai la solicitarea reclamantei.
La 25 ianuarie 2001, cu cererea nr. 156, reclamanta a solicitat reintegrarea, pentru ca la 19 martie 2001 să solicite prelungirea perioadei de încetare a activităţii, până la 2 iulie 2001 (cererea nr. 156).
Faţă de refuzul manifestat de conducerea Curţii de Conturi, la 19 aprilie 2001, cu o nouă cerere înregistrată sub nr. 44320, reclamanta a solicitat aprobarea prelungirii detaşării sau concediu fără plată, până la data de 30 iunie 2001, cerere, de asemenea refuzată, (adresa nr. 821 din 20 aprilie 2001).
Solicitată cu adresa nr. 35652 din 16 mai 2001, să-şi precizeze poziţia şi mai ales să explice absenţele nemotivate din 23 aprilie 2002, reclamanta nu a prezentat nici o justificare, iar cu cererea nr. 4579 din 18 mai 2001 a solicitat, fără echivoc, în mod expres, aprobarea demisiei.
Astfel fiind, susţinerea potrivit căreia această demisie i-ar fi fost impusă, nu numai că nu este dovedită, dar din expunerea cronologică a corespondenţei purtată cu conducerea intimatei-pârâte, rezultă cu evidenţă, că, deşi a cunoscut despre refuzul de prelungire a perioadei de întrerupere a activităţii, reclamanta nu a înţeles să dea curs solicitării şi să se prezinte la locul de muncă ce-i fusese rezervat, împrejurare în care, legal şi temeinic, perioada absentată a justificat aplicarea sancţiunii disciplinare a desfacerii contractului de muncă.
Reţinând corect această situaţie de fapt, instanţa de fond, în mod legal a menţinut ordinul de desfacere al contractului de muncă al reclamantei R.N.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de R.N. împotriva sentinţei civile nr. 830 din 19 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3496/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4366/2004. Contencios → |
|---|
