ICCJ. Decizia nr. 421/2004. Contencios. Refuz recunoasterea dreptului de despagubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.421/2004
Dosar nr. 4760/2003
Şedinţa publică din 3 februarie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 13 octombrie 2003, SC C. SA Vaslui a chemat în judecată Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului, solicitând:
- obligarea acestei autorităţi publice să revină asupra refuzului de verificare şi aprobare a sumelor de bani, necesare pentru acordarea despăgubirilor cuvenite, ca urmare a fenomenului de secetă din anul agricol 2003;
- anularea adresei nr. 127839/127840/2003 emisă de pârât, privind refuzul nejustificat de verificare şi aprobare a acelor sume de bani;
- recunoaşterea dreptului său la o despăgubire pentru daunele în valoare de 43.099.912 lei, provocate de seceta prelungită, conform documentelor comunicate ministerului;
- obligarea acestuia la plata unor daune în valoare de 43.099.912 mii lei, în temeiul prevederilor Legii nr. 381/2002 şi a cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că este unul din producătorii agricoli importanţi ai judeţului, care în campania agricolă din toamna anului 2002, a semănat suprafaţa de 8.898 ha, cu grâu şi 541 ha, cu orz.
Aceste culturi au fost afectate atât de îngheţ, cât şi de secetă, cu consecinţa distrugerii totale pe o suprafaţă de1596 ha şi parţială, pe suprafaţa de 7.302 ha.
Pentru obţinerea de recolte optime de pe suprafeţele însămânţate, societatea a efectuat cheltuieli de 6.376 mii lei/ha pe suprafeţele afectate total, iar pe suprafeţele afectate parţial, cheltuiala a fost de 9.371 mii lei/ha, astfel că daunele înregistrate au fost de 4.716 mii lei/ha, la culturile de grâu şi de 6.600 mii lei/ha, la cele afectate parţial.
Paguba suportată la ambele culturi agricole este astfel, în valoare de 43.099.912 mii lei, constând în 7.525.459 mii lei, grâu calamitat total, de 33.663.368 mii lei, grâu calamitat parţial şi de 1.911.085 mii lei, orz calamitat parţial.
A precizat că deşi s-a transmis pârâtului întreaga documentaţie privind existenţa şi întinderea pagubelor datorate fenomenului de secetă, acesta nu a întreprins demersurile necesare la Ministerul Finanţelor Publice, pentru deschiderea creditelor bugetare, conform art. 16 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 381/2002, aprobate prin Ordinul nr. 419/2002. O atare atitudine contravine obligaţiei ce revine pârâtului în baza art. 13 din legea menţionată şi echivalează cu un refuz nejustificat de soluţionare a cererii reclamantei, referitoare la un drept legitim.
Ca urmare a refuzului, s-a cauzat societăţii, un prejudiciu material, constând în echivalentul sumelor de bani necesare pentru înfiinţarea de noi culturi agricole.
Prin sentinţa civilă nr. 136/CA din 13 octombrie 2003, Curtea de Apel Iaşi a admis acţiunea, în sensul că a recunoscut dreptul reclamantei de a fi despăgubită pentru daunele cauzate de secetă în anul agricol 2003.
Totodată, a fost obligat pârâtul, la plata sumei de 43.099.912.000 lei cu acest titlu, către reclamantă.
Instanţa a reţinut că societatea comercială a dovedit perfectarea contractului de asigurare cu A.O. Bucureşti, precum şi îndeplinirea riguroasă a procedurii de constatare şi evaluare a pagubelor produse de seceta instalată în judeţul Vaslui, în anul agricol 2002/2003, conform cap. III din Legea nr. 381/2002.
De asemenea, au fost respectate dispoziţiile legale în materie, privind informarea factorilor abilitaţi să verifice şi să dispună măsurile necesare pentru rezolvarea favorabilă a cererii.
În legătură cu răspunsul dat de minister, s-a apreciat că el nu este cu nimic fundamentat şi această autoritate a administraţiei publice centrale trebuia să procedeze de îndată la plata despăgubirilor din resursele proprii, ori dacă ele erau insuficiente, să apeleze la Ministerul Finanţelor Publice.
În sfârşit, curtea de apel a reţinut că facilităţile acordate producătorilor agricoli cu suprafeţe de până la 5 ha, nu au nimic comun cu drepturile cuvenite reclamantei în baza contractului de asigurare şi a legii.
Hotărârea a fost atacată cu recurs de către pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului.
Recurentul a susţinut,în esenţă, că în mod eronat prima instanţă a admis acţiunea, deoarece pentru calamitatea naturală invocată de reclamanta SC C. SA Vaslui, Guvernul României nu a emis o hotărâre în acest sens. Că, deci, în momentul sesizării instanţei, reclamanta avea doar vocaţia de a fi despăgubită, şi nu un drept recunoscut de lege, care să-i fi fost vătămat prin refuzul de soluţionare a cererii.
Critica nu este întemeiată.
Pe baza probelor administrate, prima instanţă a apreciat în mod judicios că acţiunea îşi are temeiul juridic în dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 29/1990, a contenciosului administrativ, precum şi în neîndeplinirea de către pârât, a obligaţiilor prevăzute în Legea nr. 381/2002, în vederea obţinerii de către reclamantă, a despăgubirilor solicitate.
Acest act normativ reglementează condiţiile privind acordarea despăgubirilor în caz de calamităţi naturale în agricultură, prevăzând că ele se cuvin producătorilor agricoli care au asigurat culturile la una dintre societăţile de asigurare şi asigurare-reasigurare autorizate.
În speţă, reclamanta SC C. SA Vaslui a încheiat contract de asigurare cu A.O. Bucureşti, sucursala Timişoara, iar constatarea şi evaluarea pagubelor pricinuite de fenomenul de secetă din anul agricol 2002 – 2003, s-au făcut cu respectarea procedurii instituite prin dispoziţiile cap. III al legii.
La rândul său, Direcţia Generală pentru Agricultură a procedat la centralizarea documentelor întocmite şi a informat ministerul de resort cu privire la fenomenul de secetă extinsă din judeţul Vaslui.
Totodată, s-au comunicat documentele referitoare la pagubele produse, care atestă afectarea unei suprafeţe de 16.718,5 ha cultivate cu diverse culturi de către producătorii agricoli de pe raza judeţului.
Potrivit art. 13 din lege, Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului îi revenea obligaţia ca după verificarea documentaţiilor de constatare a calamităţilor, să aprobe sumele necesare pentru despăgubirea producătorilor agricoli, individualizate pe judeţe şi să transmită actele respective, Direcţiilor generale pentru agricultură şi industrie alimentară judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi Direcţiilor sanitare veterinare judeţene şi a municipiului Bucureşti.
În conformitate cu textul articolului următor, ministerul avea obligaţia de a sesiza Guvernul, care în funcţie de calamităţile naturale, precum şi de mărimea zonelor afectate, declară starea de calamitate naturală prin hotărâre.
Reclamanta a solicitat instanţei de contencios administrativ să constate refuzul nejustificat al pârâtului de a-şi îndeplini obligaţiile menţionate mai sus, atitudine care o vatămă în dreptul de a fi despăgubită pentru pagubele suferite ca urmare a secetei [drept conferit prin prevederile art. 4 şi 5 din lege].
Inexistenţa unei hotărâri guvernamentale, de declarare a stării de calamitate naturală conform art. 14 din aceeaşi lege, nu exonerează pe pârât de răspundere, de vreme ce în baza acestui text legal, el era obligat să sesizeze Guvernul, pentru adoptarea hotărârii şi această obligaţie nu a fost îndeplinită nici până la data înregistrării recursului – 11 noiembrie 2003.
Abia ulterior, anume la data de 11 decembrie 2003, Guvernul României a adoptat Hotărârea nr. 1458, privind declararea stării de calamitate naturală în agricultură, pentru cultura de grâu de toamnă şi stabilirea nivelului maxim al sumei ce poate fi acordată ca despăgubire, dar despăgubirile cuvenite producătorilor agricoli nu au fost acordate până la data soluţionării recursului.
Ori, este evident că recurentului-pârât îi incumba obligaţia de a lua măsurile necesare pentru despăgubirea efectivă a producătorilor, în anul în care s-au produs efectele negative ale calamităţii naturale, în vederea asigurării finanţării începerii unui nou ciclu de producţie, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 18 alin. (2) al legii.
Referitor la cuantumul despăgubirilor acordate, recurentul-pârât nu a formulat nici o critică şi instanţa de control judiciar nu poate examina din oficiu acest aspect al litigiului, deoarece el nu se încadrează în vreunul din motivele de recurs, de ordine publică.
În fine, solicitarea intimatei-reclamante, de a se constata nulitatea recursului, nu poate fi primită întrucât prin Ordinul nr. 227/2001, competenţa de exercitare a căii de atac şi implicit, dreptul de a semna recursul a fost delegată de ministru, Secretarului general al Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor.
Având în vedere considerentele expuse în cele ce preced, urmează a se respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului, împotriva sentinţei civile nr. 136/CA din 13 octombrie 2003, a Curţii de Apel Iaşi, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3912/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 429/2004. Contencios. împotriva deciziei... → |
|---|
